Joi,
30.11.2023
Innorat
Acum
2°C

Nu s-a licitat pentru lucrarea considerată falsă de Dan Perjovschi. Se vinde direct cu 600 de euro

Nu s-a licitat pentru lucrarea considerată falsă de Dan Perjovschi. Se vinde direct cu 600 de euro

O lucrare atribuită graficianului sibian Dan Perjovschi, scoasă la licitație pe site-ul Artmark, a rămas nevândută.

Artistul sibian a acuzat Artmark în mai multe rânduri că scoate la vânzare o lucrare care poartă fals semnătura sa, deoarece nu a realizat-o el și că minte atunci când susține că a încercat să poarte un dialog cu el.

”În atenția colecționarilor care vor lua țeapă de la o casă de licitații care nu vrea să spună niciodată proveniență lucrărilor. În licitația Artmark "Colecția eclectică" apare o pictură numită ”Autoportret” semnată ”Perjo”. Eu nu mi-am semnat niciodată picturile Perjo, ci Perjovschi (cu un J drept în jos). Perjo am semnat doar desenele publicate în presă după 1989 și numai într-o perioada limitată prin 1993-94. Și, în plus, e evident că nu e un autoportret. Cu alte cuvinte ce apare în licitație nu este lucrarea mea”, a scris Perjovschi în urmă cu câteva zile pe pagina sa de Facebook.

Citește și: 

Dan Perjovschi acuză casa de licitații Artmark că vinde falsuri. Reacția Artmark și replica artistului

Contactat de Turnul Sfatului, Perjovschi susținut că nu e prima dată când pățește același lucru cu această casă de licitații.

Artmark a declarat într-un răspuns transmis Turnul Sfatului că se află de mai mult timp într-o polemică pe tema operelor scoase la licitație cu Dan Perjovschi și explică faptul că piesa aflată acum în licitație aparține unei serii de lucrări de început, din anii 1984-1985, create în vremea când artistul își avea atelierul la Oradea, ”loc în care au și fost puse inițial in circulație”.

”Această lucrare, precum și următoarele din serie, au primit de-a lungul polemicii aceleași obiecții, unele complementare, alte contradictorii: nu îi aparțin, aparțin atelierului de la Oradea din care au fost furate, aparțin atelierului din Oradea care a fost preluat nelegal de altă persoană, sunt lucrări de tinerețe și nu sunt reprezentative, evaluările sunt modeste și neserioase, se refuză discuția și se amenință cu instanța dacă nu divulgam cine este colecționarul care a consignat lucrarea cutare în vederea vânzării etc”, a transmis Artmark.

Cert este că lucrarea nu s-a vândut, iar acum casa de licitații o vinde la prețul de 600 de euro. Inițial cerea pentru această operă între 600 și 900 de euro.

Sursa foto: Artmark.ro

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus