Marţi,
28.11.2023
Innorat
Acum
5°C

Actualizare: Sibiancă lăsată de tren în Crăciunelul de Jos, Alba. ”Au încercat să repare trenul cu sârmă din gardurile oamenilor”. Compania susține că legal nu e obligată să se asigure că vor ajunge la destinație

Actualizare: Sibiancă lăsată de tren în Crăciunelul de Jos, Alba. ”Au încercat să repare trenul cu sârmă din gardurile oamenilor”. Compania susține că legal nu e obligată să se asigure că vor ajunge la destinație

Eleonora G. a ieșit din spital, din Cluj, marți dimineață și a vrut să se întoarcă acasă, în Sibiu, cu trenul privat InterRegional Călători, cu care s-a și dus. Doar că a ajuns acasă opt ore mai târziu, cu patru peste ora estimată inițial. Și asta, spune ea, doar pentru că a avut noroc chior și parte de oameni buni, după ce trenul a lăsat-o în câmp.

Actualizare, joi, 5 octombrie, ora 14.17

Compania InterRegional Călători confirmă faptul că trenul a rămas blocat în stația Crăciunel, din județul Alba, și precizează că e obligată de lege să asigure mijloace de transport alternative, doar în situația în care circulația se întrerupe ”ca urmare a stării necorespunzătoare a infrastructurii feroviare”. În plus, precizează compania toți călătorii au preferat să-și continue pe cont propriu călătoria, trenul rămânând gol.

”Ca urmare a sesizării dvs. din data de 04.10.2023, privind trenul care circula pe relația Cluj Napoca – Sibiu, vă comunicam următoarele:

  • din cauza unei defecțiuni apărută la compresorul automotorului, trenul a fost nevoit să oprească înainte de stația Crăciunel, iar în urma intervenției mecanicilor de locomotivă s-a reușit aducerea lui în stație;
  • șeful de tren a informat călătorii cu privire la cauza opririi precum și despre faptul că nu se cunoaște exact cuantumul întârzierii ce va urma, alocarea unui mijloc de remorcare de ajutor nefiind posibilă decât din Câmpia Turzii;
  • conform prevederilor Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, art. 10 (8), mijloace de transport alternative se asigură de către administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare doar în situațiile în care circulația se întrerupe ca urmare a stării necorespunzătoare a infrastructurii feroviare.
  • toti calatorii au optat, din proprie initiativa, pentru continuarea deplasarii cu alte mijloace de transport.

Ne cerem scuze tuturor calatorilor pentru disconfortul creat, acesta producându-se însă din motive independente de voința noastră și pe care nu le-am putut prevedea sau evita”, se precizează în răspunsul primit de Turnul Sfatului, în urma unei solicitări, răspuns semnat de Viorel Călina, revizor în cadrul InterRegional Călători.

Articolul inițial:

”Am mai călătorit cu ei și totul a fost bine, până acum. S-a stricat locomotiva lângă Crăciunel, iar după câteva minute am rămas doar două persoane în tot trenul, restul au plecat de capul lor. Am stat și am văzut cum mecanicii încercau să repare locomotiva prin telefon. Le-am cerut să-mi spune ce să fac, dar au dat din umeri, că nu au protocol pentru astfel de situații, nu au protocol pentru pasagerii abandonați. Am cerut să vorbesc la un superior, iar persoana respectivă nu a dorit să vorbească cu mine. ”Dă-le bă, banii înapoi”, asta am aust că i-a spus mecanicului prin telefon. Am plecat după ce am văzut că au început să caute o bucată de sârmă prin gardurile oamenilor, să repare locomotiva”, povestește femeia.

”Înțeleg că CFR lasă oamenii în câmp, că e CFR, ne-am obișnuit, dar și tren privat?”

Spune că a prins un tren datorită generozității unui impiegat de mișcare dintr-o haltă.

L-am rugat pe impiegatul din Crăciunel să făcut cumva să ne ajute să mergem la Copșa, să prindem un tren, altă soluție nu mai aveam”, spune femeia.

A prins un tren doar pentru că și acesta a avut întârziere.

”Ne-a dus repede cu mașina, nici nu știu cum lua curbele. Am prins un tren în Copșa dar doar pentru că a avut întârziere. Dacă ajungea la timp, nu îl mai prindeam”, spune sibianca.

E supărată nu pentru că s-a defectat locomotiva, ci pentru că personalul companiei nu a avut niciun fel de empatie față de călători.

”Se strică, am înțeles, dar să nu ai tu contract cu cineva, să vină să ia cineva călătorii. Am plătit 160 de lei pentru domnul care ne-a dus la Copșa. O să merg la ANPC, nu las să rămână așa. Trebuiau să fie măcar empatici. Sunt persoană cu handicap am poliartrită, nu aveam de bani să-mi dea înapoi, aveam nevoie să ajung acasă, am rămas fără baterie la telefon. Nu-ți poți bate joc așa de oameni. Înțeleg că CFR lasă oamenii în câmp, că e CFR, ne-am obișnuit, dar și tren privat? Nu cineva să-și ceară scuze, să nu spună ceva, asta e situația, vă rog să ne înțelegeți. Erau supărați că nu pot repara. Să nu ai nimic, să cauți sârme pe gardurile vecinilor de acolo. Nimeni nu răspunde...”, spune sibianca.

Comparație CFR – tren privat pe ruta Sibiu - Cluj

Trenul InterRegional Călători  10502 a plecat din Cluj la ora 14.29 și s-a oprit în dreptul localității Crăciunelu de Jos, județul Alba, la 45 de minute de orașul Copșa Mică, susține femeia.

În mod normal, sibianca ar fi trebui să ajungă în gara Sibiu la ora 18.31, însă din cauza stricării locomotivei a ajuns acasă după ora 22.

Am solicitat un punct de vedere companiei feroviare, însă până la ora redactării articolului nu am primit niciun răspuns. La numărul de telefon de pe site, ne-a răspuns casiera de la oficiul din Cluj.

”Eu sunt de la casă, nu știu dacă a ajuns sau nu, dacă a avut întârziere. Trebuie să întrebați la conducere, să așteptați un răspuns pe mail”, ne-a comunicat femeia.

Turnul Sfatului a făcut o comparație între trenul privat și CFR, chiar pe ruta Cluj – Sibiu, în ianuarie 2022, iar concluzia de atunci a reporterului a fost că varianta InterRegional Călători  e mai bună.

”Concluzia mea este că momentan noul tren privat care circulă între Sibiu și Cluj este net superior celor ale CFR-ului: Căldură, curățenie și confort. Pe de altă parte, trenurile CFR-ului în esență nu sunt proaste, oamenii le strică. Dacă și trenul Regio Expres ar fi fost la fel de aglomerat probabil că experiența nu ar fi fost atât de diferită.

În continuare încerc să-mi imaginez contextul în care vreau să ajung la Cluj-Napoca și trenul este cea mai bună alegere, mai ales că de curând avem autostradă între cele două orașe. În condițiile în care călătoria durează aproape dublu decât cu mașina, nu ai internet și priză, momentan nu pot vedea niciun scenariu în care să aleg trenul”, era concluzia de atunci.

Sursa foto: Arhivă / Turnul Sfatului

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Chirica

Acum 1 lună

Problema nu este ca e vorba de CFR sau de InterRegional Călători, problema e ca ambele sunt in Romania... :((

Raspunde

Gospodina

Acum 1 lună

Si eu am vrut sa iau un tren privat care facea ruta Sighisoara - Sibiu. Cica ajungea in localitatea din care trebuia sa urc la 18:14 minute. Am plecat, dar cand mai avea vreo 100 de metri pana in halta, vad trenul ca opreste si dupa un minut pleaca. Era ora 18;08 minute. Am asteptat trenul CFR-ului de la ora 20:00. Noroc ca era inca vara si cald. Neseriosi!
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Totusi nu a lasat-o in camp, trenul ar fi plecat la un moment dat , linia nu poate ramane blocata. Si nici nu au dat-o jos din tren.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus