Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a fost acreditat în categoria II de acreditare. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a unității medicale. Punctajul care a oferit acreditarea este de 94,44%.
„Ordinul Președintelui A.N.M.C.S. nr. 367 din 22.09.2023 privind încadrarea Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu în categoria a II-a de acreditare, acreditat cu recomandări, cu un punctaj de 94,44%, confirmă că prin investițiile în infrastructură, lucrările de modernizare și igienizare, dotarea cu aparatură, instruirea continuă a angajaților, spitalul a făcut eforturi susținute și dispune în prezent de resursele și competențele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale calitative în specialitățile din structură, respectând siguranța pacienților și a personalului instituției”, se arată în anunțul făcut de reprezentanții spitalului.
Potrivit Autorității Naționale de Management al Calității Sănătății, categoria II de acreditare reflectă capacitatea managementului spitalului și susținerea autorității tutelare sau a patronatului, pentru a atinge cele mai înalte standarde. Au fost identificate deficiențe precum și soluțiile și resursele necesare corectării acestora și există dorința de a se conforma tuturor cerințelor standardelor de acreditare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4829


Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Ion Iliescu
Acum 13 ore
Iancu
Acum 13 ore
Luca
Acum 14 ore
Bangladeju
Acum 14 ore
Aci Duțu