Zeno Sârbu, cel care ocupă și funcția de director tehnic al Tursib, a fost desemnat să preia și atribuțiile directorului general, după demisia intempestivă a lui Sebastian Torneanu. Modul în care acesta din urmă a cheltuit banii societății face acum obiectul unei expertize, în paralel fiind deschise și procedurile de selecție pentru posturile vacante din conducerea societății.
„După demisia directorului general Sebastian Torneanu, în data de 13 septembrie 2023, în baza contractului de mandat, interimatul este ocupat de către directorul tehnic, domnul Eugen Zeno Sârbu, care va asigura continuitatea activității până la ocuparea acestui post prin procedură de selecție, aceasta fiind demarată deja”, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu pentru cititorii Turnul Sfatului.
Zeno Sârbu a mai condus societatea Tursib, tot din postura de director general interimar, și în perioada 2020 – 2021, când au fost organizate mai multe concursuri pentru postul care acum este din nou vacant.
Iar vacant va deveni și postul de director economic: Anca Presecan, cea care ocupă acest post din 2009 încoace, a decis să demisioneze înainte de plecarea lui Torneanu, fiind convinsă de administrație să mai rămână până i se va găsi un înlocuitor. „În cazul directorului economic Anca Presecan, acesta și-a depus demisia în 31 august, dar, la solicitarea Consiliului de Administrație și împreună cu acesta s-a convenit ca aceasta să asigure continuitatea activității până în data de 27 noiembrie, perioadă în care Consiliul de Administrație va finaliza procedura de selecție pentru un nou director economic, aceasta fiind în curs în prezent”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
Unde-s banii?
Contabil de profesie, plecarea lui Torneanu a venit după demisia anunțată de către directorul economic și în urma unor discuții cât se poate de aprinse legate de modul în care fostul director general a dispus cheltuirea banilor societății. Situație despre care, la plecare, Torneanu s-a eschivat să discute concret. „Toate documentele sunt înregistrate la Tursib”, a fost singura declarație - pe lângă „nu dau declarații” - pe care fostul director a mai transmis-o pentru cititorii Turnul Sfatului.
După cum arată reprezentanții Primăriei Sibiu, sunt în curs de verificare bugetele alocate salarizării. „SC Tursib SA are un buget aprobat pentru anul 2023, care include cheltuielile cu salarizarea, iar până la finele trimestrului III societatea a respectat execuția bugetară planificată, cu încadrarea în fondurile prevăzute pentru această perioadă. În contextul schimbării conducerii societății, Consiliul de Administrație a inițiat o expertiză realizată de un expert independent pentru a verifica gradul de conformare cu bugetul anual pentru cheltuielile cu personalul. Expertiza este în curs în prezent”, mai transmit reprezentanții executivului local.
Reacția lui Sebastian Torneanu o puteți citi aici: Fostul director general al Tursib despre suspiciunile de risipire a banilor: „Am făcut economie. Am demisionat ca urmare a neînțelegerilor cu consiliul de administrație”
Tursib este societatea transferată din subordinea Consiliului local în cea a primarului Sibiului care consumă cele mai mari resurse de la bugetul local, pentru a descuraja deplasarea cu mașinile personale, în favoarea unui transport public decent.
„Primăria Sibiu acordă în fiecare an o subvenție acestei societăți pentru reducerile și gratuitățile acordate diverselor categorii sociale, cât și pentru o parte din cheltuielile materiale ale societății. Subvenția acordată de municipalitate reprezintă aproximativ 80% din valoarea cheltuielilor de funcționare a societății”, arată conducerea Primăriei Sibiu pentru Turnul Sfatului.
Citește și Conducerea Tursib a demisionat la jumătatea mandatului. „Nu dau declarații”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: tursib cheltuielile directorul , bani salarii , expertiza independenta , anca presecan , zeno sarbu , sebastian torneanu
Vizualizari: 6336
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Erata
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Adina
Acum 4 ore
Unul
Acum 4 ore
Emil