Tinerii social-democrați au deschis, la începutul acestei luni, un club de fotbal gratuit pentru copii. Peste 20 de copii cu vârste între 5 și 9 ani au participat deja la primul antrenament, desfășurat la ,,Fabrica de fotbal".
Doi antrenori profesioniști cu experiență – Toma Morariu și Adrian Mihu – se ocupă de de pregătirea sportivă a copiilor, iar doamna Oana Glejer, nutriționist dietetician îi consiliază în privința adoptării unei alimentații sănătoase. În curând, proiectului sportiv al tinerilor social-democrați i se va alătura și un medic psiholog.
”Principalele obiective ale proiectului nostru sunt promovarea sportului și susținerea copiilor pentru a accede cât mai ușor în sport. Este important să venim în sprijinul copiilor, chiar de la o vârstă fragedă. Sportul înseamnă sănătate și îi ajută să devină disciplinați și performanți. Participarea numeroasă a copiilor, alături de părinții lor, la primul antrenament demonstrează dorința lor de performanță și necesitatea unui astfel de club în Sibiu. Totodată, ne face mândri că am putut pune bazele unui astfel de proiect. Le mulțumim tuturor pentru implicare și le dorim succes!”, spune Florian Giubega, președintele Tineretului Social Democrat Sibiu.
PSD Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 995
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Mihai tanase
Acum 1 oră
Asa ceva...
Acum 2 ore
Carcotel
Acum 2 ore
Carcotel
Acum 2 ore
Bebe