260.000 de lei este prețul cu care o casă din Biertan, sat Richiș, a fost cumpărată prin licitație publică. De asemenea, alte două case au fost cumpărate în Biertan cu 103.320 de lei, respectiv 85.680 de lei.
Asociația Uniunea de Creație Interpretativă a muzicienilor din România are sediul la București și este unul dintre cei doi cumpărători ai caselor scoase la licitație de primăria din Biertan. Casa cumpărată de asociație, cea din Richiș, urmează să fie reabilitată și să fie transformată într-un centru pentru artiștii care vor concerta în Sibiu și în împrejurimi.
Citește și:
„Asociația noastră are activități culturale din 2011 în zonă și atunci e o normalitate să avem un loc în care să putem avea un sediu activ, să putem avea o casă de oaspeți pentru artiștii care vin în zonă să cânte, artiști care vin din toată țara, chiar și din străinătate. Casa va fi restaurată, în stadiul în care arată acum este nelocuibilă, ea va intra într-un program de restaurare”, a spus Sebastian Gheorghiu, reprezentant al asociației.
Sebastian Gheorghiu este director ICon Arts nu, un festival dar și un sprijin pentru tinerii muzicieni talentați.
Celelalte două case au fost cumpărate de o singură persoană, originară din Tălmaciu, dar care nu a putut fi contactată.
„Două case sunt în Biertan, o casă este în Richiș. Sunt case degradate care au fost locuite de chiriași, iar după ce ei au plecat s-a hotărât vânzarea lor. Cele două din Biertan au mai fost scoase la licitație, dar din păcate nu a participat nimeni. Prețul de pornire pentru ele este de 80.000 de lei, iar pentru cea de la Richiș este de 210.000 de lei. Toate au nevoie de reparații, au potențial, se pot renova și se poate păstra specificul autentic. La cele două, din Biertan, structura de rezistență este foarte șubredă, cine le cumpără trebuie să știe că este nevoie de investiții. Toate fac parte din sit-ul UNESCO”, spunea în urmă cu o lună Mircea Dragomir, primarul comunei Biertan, cu privire la detaliile legate de cele două case.
Redăm mai jos detaliile despre casele cumpărate:
1.Casă în suprafaţă de 103 mp, construcţie anexă având suprafaţa construită de 10 mp şi teren în suprafaţă de 166 mp, situate în Comuna Biertan, sat Biertan, strada Nicolae Bălcescu, nr.15, judeţul Sibiu, înscris în CF nr.102392, nr. topografic 1059/15, aparţinând domeniului privat al Comunei Biertan, conform HCL Biertan nr.27 din 28.03.2023 şi temeiului legal: O.U.G. nr.57/03.07.2019;
2. Casă în suprafață de 225 mp și teren în suprafață de 388 mp, situate în comuna Biertan, sat Biertan, strada Nicolae Bălcescu, nr.17, județul Sibiu, înscris în CF nr.102399,nr.topografic 1059/14, aparținând domeniului privat al Comunei Biertan, conform HCL Biertan nr.28 din 28.03.2023 și temeiului legal: O.U.G. nr.57/03.07.2019;
3. Casă în suprafață de 421 mp și teren în suprafață de 2050 mp, situate în comuna Biertan, sat Richiș, nr.145, judeţul Sibiu, înscris în CF nr.101376, nr. topografic 101376, 101376-C1, aparţinând domeniului privat al Comunei Biertan, conform HCL Biertan nr. 78 din 15.09.2023 și temeiului legal: O.U.G. nr.57/03.07.2019.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 6179
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Unul
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Barbu
Acum 4 ore
Unul
Acum 4 ore
Carcotel