Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Jinar prins fără permis la volanul unei mașini radiate, cu numere false. A făcut și accident

Jinar prins fără permis la volanul unei mașini radiate, cu numere false. A făcut și accident

Un bărbat din comuna sibiană Jina a fost prins de Poliție fără permis de conducere la volanul unei mașini radiate din circulație, cu numere false.

Evenimentul a avut loc la data de 24 octombrie, în jurul orei 07:30.

”În timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, un localnic în vârstă de 50 de ani a pătruns parțial pe contrasens și a acroșat un autoturism condus regulamentar din sensul opus de către un alt localnic în vârstă de 31 de ani. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale”, au informat reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că bărbatul în vârstă de 50 de ani nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dar și că autoturismul este radiat din circulație, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este fals.

În cauză, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1235

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Jurnalistu' lu' pește prăjit

Acum 1 an

De când s-a înlocuit "jinar" cu "jinean"? !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus