Sâmbătă,
27.04.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Povestea „nu tocmai fericită” a tatălui Ruxandrei Cibu Deaconu (USR): „Ne-am trezit nevoiți să ne supunem absurdității unei legi care ne obliga să repetăm acest proces inutil și întotdeauna dureros”

Povestea „nu tocmai fericită” a tatălui Ruxandrei Cibu Deaconu (USR): „Ne-am trezit nevoiți să ne supunem absurdității unei legi care ne obliga să repetăm acest proces inutil și întotdeauna dureros”

Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu și consilier judetean publică pe pagina de facebook povestea emoționantă și „nu tocmai fericită,” a tatălui ei, care la 44 de ani, în urma unui AVC a rămas imobilizat la pat și a trebuit să se prezinte în fiecare an, timp de 20 de ani, la Comisia de evaluare a gradului de handicap,  „o sarcină epuizantă și emoțională.”

Postarea este publicată în contextul în care proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost adoptat marţi, în camera Depuaților.  Mai simplu spus, persoanele cu handicap nu se vor mai prezenta la evaluările periodice ale comisiei de specialitate, termenul certificatului fiind unul permanent.

Proiectul a fost inițiat de grupul parlamentar al USR, iar Camera Deputaților este for decizional. 

„Puțini dintre voi cunoașteți povestea tatălui meu, o poveste care nu este tocmai fericită. Avea vârstă mea de acum, 44 de ani, cand un AVC devastator avea să schimbe irevocabil cursul vieții noastre. Paralizat pe partea stangă și apoi imobilizat la pat, s-a confruntat cu un viitor în care independența sa a dispărut complet.

Mama a preluat eroic sarcina de a crește cei doi copii și, în plus, de a avea grijă de tata. Fiecare zi era un test de rezistență și compasiune pentru noi. Dar, în ciuda luptei noastre mai exista o altă provocare cruntă pe care trebuia să o înfruntăm an de an: acea zi în care trebuia să-l pregătim și sa il ducem pe tata la "evaluare" la Comisia de evaluare a gradului de handicap. Aceasta a devenit o rutină anuală, o sarcină epuizantă și emoțională, pentru un om, sportiv de performanță, al cărui viitor funcțional fusese iremediabil compromis. Rutină pe care am repetat-o cu sfințenie peste 20 de ani,” scrie președinta USR a județului Sibiu. 

„Aveam toate hârtiile și analizele medicale care confirmau cu duritate faptul că tata nu avea șansa să recupereze. Cu toate acestea, ne-am trezit nevoiți să ne supunem absurdității unei legi care ne obliga să repetăm acest proces inutil și întotdeauna dureros. Era o luptă pe care nu o puteam câștiga, pentru că realitatea era clară: tata nu avea cum să devină funcțional din nou.

„Astăzi, vreau să vă împărtășesc cu bucurie și recunoștință inițiativa legislativă a colegilor noștri din USR. Prin proiectul lor de lege, propun reglementarea obligației Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a elibera certificate cu termen permanent de valabilitate pentru acele persoane ale căror afecțiuni au generat deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil. Acești oameni, care nu pot urma programe de recuperare, nu mai trebuie să se confrunte cu chinul reevaluărilor periodice,” concluzionează Cibu Deaconu.

Președinta USR salută adoptarea inițiativei legislative, care „vorbește despre demnitate și compasiune pentru toți acei oameni care, precum tatăl meu, nu și-au ales soarta sau incapacitatea de a munci. Este un pas esențial în direcția corectă, spre un tratament mai uman și mai respectuos al celor care se confruntă cu astfel de provocări. Sper din tot sufletul că, prin sprijinul nostru pentru această schimbare legislativă, putem aduce o rază de speranță și alinare în viețile acestor oameni și ale famiilor lor. Sperăm că putem să le oferim un pic mai multă lumină în calea lor adesea întunecată”.

Context

Persoanele cu handicap nu se vor mai prezenta la evaluările periodice ale comisiei de specialitate, termenul certificatului fiind unul permanent, prevede un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptat marţi, cu majoritate de voturi - 265, de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege reglementează obligaţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

"Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice", prevede proiectul consultat de Agerpres.

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

foto Ruxandra Cibu Deaconu/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

7 comentarii

Canaris

Acum 6 luni

Asta este o lege buna......dar din pacate mult prea putin pentru anii astia in care ati fost in Parlament......iar povestea asta cu listele de la europarlamentare cu Barna si Voiculescu in fata ma umple de scarba...pe mine un fost votant Usr.....astia o sa fie europarlamentari dar nu cu votul meu.....o sa aveti net mai putin ca acum 4 ani....
Raspunde

Robert

Acum 5 luni

Dupa ce i-au terfelit numele lui Barna cu tot felul de acuzații justiția l-a declarat nevinovat. Pe Voiculescu il acuza ca a creat un prejudiciu cu vaccinurile de 1 miliard euro in timp ce costul total plătit de Romania pe toate vaccinurile achiziționate (folosite, donate, vândute, expirate) a fost de 500 milioane euro (din declarația ministrului PSD Rafila). Așadar nu mai vota USR, votează AUR și Șoșoacă și așteaptă ca aceștia să îndrepte lucrurile...
Raspunde

Emil

Acum 6 luni

Episod sadic recidivant idectic cu lovitura bumerangului Boc care si-a ucis propriul tata prin desfiintarea spitalelor.
Raspunde

O sibianca

Acum 6 luni

Legea este buna. Dar ce se va intampla cu cei care au obtinut deja certificat de handicap, dar ei nu sunt intr-0 astfel de situatie. Trebuie facut un control riguros, fara a pleca capul la niste banuti si intradevar cei bolnavi sa beneficieze de acest drept.
Raspunde

Solomon

Acum 6 luni

Da,toate au fost posibile cu largul concurs al medicilor corupti!Era cu mult mai ușor sa te pensionezi daca erai perfect sănătos! Iar celor bolnavi care trebuiau pensionati le era aproape imposibil!Cunosc caz în care era chemat la comisie anual deși are un picior amputat!Iar astăzi vedeți câți pensionari cu afecțiuni la ochi sunt găsiți conducând autoturisme!
Raspunde

Monica

Acum 6 luni

Bravo Ruxandra și USR!!!!
Raspunde

Sibianul

Acum 4 luni

Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului calomnios folosit.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus