Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România a reunit, duminică, la Sala Palatului din Capitală, peste 4.000 de delegaţi din 400 de comunităţi rome din ţara noastră, transmite Agerpres.
Delegaţii romi au venit din toată ţara cu autocare, iar majoritatea au purtat şepci albe, dar şi steagurile albe ale Partidei Romilor 'Pro-Europa'.
La congres au participat, printre invitaţii politici, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, preşedintele PUSL, Cristian Popescu Piedone, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian.
Un invitat surpriză a fost cântăreţul Florin Salam care, atunci când a trecut pe lângă jurnalişti, a strigat "Vă pup pe toţi!".
Congresul romilor a fost unul diferit de congresele partidelor politice. El a început cu intonarea imnului României şi a imnului romilor, apoi a urmat o rugăciune.
După rugăciune, a fost prezentat un film despre lupta comunităţii rome pentru drepturi, libertăţi, despre sclavie, despre discriminare şi stereotipuri.
Ulterior, Marian Mexicanu Symphony a susţinut un recital pentru cei din sală.
Abia apoi a urmat sesiunea de comunicări. Preşedintele Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, cel care a organizat acest congres, a spus că "aşa e la ţigani" şi a adăugat că niciodată nu a fost organizat un asemenea eveniment pe teritoriul României şi în Europa. El a menţionat că acest congres este inedit pentru că a reuşit să mobilizeze din 400 de comunităţi peste 4.000 de oameni "dedicaţi pentru comunităţile de romi".
"Nu sunt oameni veniţi la un spectacol şi nici oameni strânşi de pe stradă să umplem Sala Palatului. Oamenii aceştia sunt aici pentru a susţine o nouă viziune a Partidei Romilor în raport cu instituţiile statului, cu partidele politice, viziune pe următorii 10 ani, în condiţiile în care dorim ca viaţa romilor să se schimbe. 4.150 de delegaţi sunt aici. România are nevoie de romi şi noi avem nevoie de România", a mai spus Păun.
Acesta i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu şi celorlalţi oameni politici prezenţi să se aplece asupra nemulţumirilor din comunităţile de romi, să le analizeze şi să decidă soluţii. AGERPRES/(A, AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: congres romi
Vizualizari: 1631
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Mariana Deacu
Acum 3 ore
BittDanman
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul