Joi,
30.11.2023
Innorat
Acum
2°C

Director ANPC avertizează: „Gratis este doar cașcavalul din cursa de șoareci!” Recomandări pentru Black Friday

Director ANPC avertizează: „Gratis este doar cașcavalul din cursa de șoareci!” Recomandări pentru Black Friday

„Gratis este doar cașcavalul din cursa de șoareci!”, scrie Paul Anghel, directorul general al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, din cadrul ANPC, pe pagina sa de facebook, citând-o pe Margaret Thatcher. Acesta face referite la Black Fridey, eveniment ce a început de astăzi și va continua în această noapte și prin care operatorii economici își vând produsele anunțând reduceri mari. Paul Anghel face cu această ocazie o serie de recomandări și le atrage atenția oamenilor să fie foarte atenți până la cele mai mici detalii.

„Reducerile mari de preț, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii economici.

Pentru a beneficia de aceste reduceri și a le fi respectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenționează sa le achiziționeze și să acorde atenție tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de prețuri, cum este Black Friday”, scrie Paul Anghel.

Acesta recomandă verificarea prețurilor prin consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs, practică ce a dus la îmbunătățirea constantă a modalităților de prezentare a preturilor și reducerilor de către magazinele electronice.

De asemenea pentru cumpărături avantajoase în perioada ofertelor de Black Friday, trebuie citite cu atenție caracteristicile produsului și verificate dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor.

Puteți citi în continuare recomandările făcute de comisarul ANPC.

Sursa foto - anpc.ro

Cumpărăturile din perioada Black Friday pot fi făcute în deplină siguranță dacă:

  • Întocmiți o lista cu produsele pe care doriți să le cumpărați și cu prețurile actuale ale acestora. Astfel veți fi informat cu privire la reducerile de prețuri;
  • Verificați stocul existent;
  • Verificați prețul afișat și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
  • Verificați dacă prețul include și costul de livrare.
  • În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.
  • Daca aveți nelămuriri, contactați comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare. Modul in care comerciantul răspunde la aceste întrebări va poate oferi indicii asupra seriozității vânzătorului.
  • Comerciantul este obligat sa informeze corect si complet consumatorii, oferind, printre altele, următoarele informații:

- Datele de identificare (denumirea, adresa poștala si electronica, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);

- Caracteristicile esențiale ale produsului;

- Prețul cu toate taxele incluse;

- Cheltuielile de livrare, daca este cazul;

- Modalitățile de plată și de livrare;

- Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;

- Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curenta sau periodica a unui produs;

- Funcționalitatea, compatibilitatea si interoperabilitatea bunurilor cu elemente digitale, a conținutului digital si a serviciilor digitale; 

- Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

Recomandăm consumatorilor să citească recenziile privind produsele oferite online, care pot da indicii despre calitatea acestora sau despre seriozitatea comerciantului; acesta este obligat să ofere acces consumatorilor la toate recenziile privind produsele şi să garanteze faptul că recenziile publicate provin de la consumatorii care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsul.

În plus, pentru contractele încheiate pe piețele online (de intermediere vânzări între comercianți şi consumatori) consumatorul trebuie să ştie că orice furnizor de piață online (proprietarul website-ului de intermediere) este obligat să furnizeze următoarele informaţii într-o secțiune specifică a interfeței online, care este direct și ușor accesibilă de pe pagina unde sunt prezentate ofertele:

  • dacă partea terță care oferă produsele este sau nu un comerciant - persoana juridică şi ȋn cazul ȋn care nu este un comerciant - persoană juridică ci o persoană fizică care vinde, să specifice faptul că drepturile consumatorilor care decurg din legislatia în materie de protecție a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat;
  • la furnizarea de rezultate ca răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, furnizorul de piață online este obligat sa specifice ȋn mod clar într-o secțiune specifică a interfeței de pe pagina unde sunt prezentate ofertele, existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.

Pentru siguranța contului dumneavoastră, când doriți să achiziționați online cu plata prin card bancar, căutați „https” în adresa URL și o pictogramă de lacăt în bara de adrese. Acestea semnalează că site-ul este conceput pentru a fi sigur. In cazul plăţilor făcute cu cardul, nu transmiteți niciodată codul PIN al cardului din 4 cifre şi parole bancare, dacă primiți orice corespondență care pare a fi de la comerciant, prin care vi se solicită acest lucru.

ANPC - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin intermediul - Centrul European al Consumatorilor Romania - ECC Romania a realizat un ghid pentru consumatorii care vor să achiziționeze produse in perioada marilor reduceri de preturi de Black Friday.

PREȚUL

Cum trebuie afișat?

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Există mai multe comparatoare de prețuri unde poate fi verificată evoluția în timp a prețurilor produselor. Această posibilitate oferă consumatorului mai mult control asupra deciziei sale și face ca magazinele să evite, în general, afișarea unor reduceri nereale.

Care sunt regulile privind reducerea de preț?

Prețul redus trebuie sa fie inferior prețului de referință / prețului anterior.

Prețul de referința / prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

În cazul produselor susceptibile de a se deteriora sau a se perima rapid, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în aceeași suprafață de vânzare în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

În cazul produselor prezente la comercializare într-o perioadă mai mica de 30 de zile, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în această perioadă înainte de data aplicării reducerii de preț. Vânzătorul trebuie sa indice într-un mod clar, lizibil și ușor de identificat perioada în care prețul anterior a fost aplicat.

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

  • fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
  • fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare;
  • fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

CONTRACTUL

Când se consideră contractul încheiat?

Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul in care plătiți și primiți bunul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat in momentul confirmării, pe suport durabil, de către comerciant, a acceptării comenzii dvs.

Puteți renunța la achiziție după ce ați încheiat contractul?

  1. În cazul magazinelor clasice, legea NU va dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un bun, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să vă fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanțiile.
  2. Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii bunului în care puteți renunța la achiziție, fără a oferi vreun motiv și fără costuri suplimentare. Unele magazine online, ca parte a politicii lor comerciale, au extins acest termen la 30 sau chiar 60 de zile, însă trebuie sa verificați acest lucru cu fiecare comerciant în parte. Termenul de 14 zile se poate prelungi cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menționat expres despre existenta dreptului de returnare a produselor.

Daca vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea bunului, va trebui să plătiți returul.

Comerciantul este obligat să vă ramburseze prețul plătit (inclusiv costurile de livrare a bunului la dvs.) ăn termen de maxim 14 zile de la momentul în care ați renunțat la contract.

Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială (ex: banii achitați inițial de pe un card bancar vor fi returnați de vânzător pe același card), cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plata și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Există anumite cazuri în care nu vă puteți retrage din contract, cum ar fi, de exemplu, pentru bunurile care sunt realizate după specificațiile dvs. sau înregistrările audio, video ori programele informatice care sunt livrate sigilate și pe care le desigilați.

Comerciantul poate retine, în anumite cazuri, din prețul plătit de dvs. valoarea diminuată a bunurilor în cazul în care le-ați folosit mai mult decât pentru a le testa funcționalitatea.

Mai multe informații privind dreptul de retragere puteți găsi in Infograficul ECC Romania: https://goo.gl/Lj3ybx.

În cât timp trebuie să primiți bunurile comandate online?

Comerciantul trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale in termen de cel mult 30 de zile de la data la care ați transmis comanda sau într-un termen mai scurt care v-a fost comunicat. Daca vânzătorul nu a livrat bunurile în termenul stabilit, trebuie să îi solicitați să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, aveți dreptul să renunțați la contract, iar comerciantul trebuie să vă dea banii înapoi în termen de 7 zile.

Ce se întâmplă dacă bunul este deteriorat în timpul transportului?

Dacă bunul ajunge la dvs. deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suporta pierderea. Puteți solicita în acest caz un nou bun sau puteți renunța la contract.

Prin urmare, aveți dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, daca bunul din interior este in cea mai buna stare, astfel incat ulterior sa nu existe probleme, chiar daca exista unii comercianți care nu permit acest lucru.

GARANȚII

Se aplică regulile privind garanțiile și în privința bunurilor achiziționate în perioadele de reduceri?

Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziționate bunurile și de prețul acestora, online, din magazinul clasic, la preț redus sau la preț întreg.

Care sunt regulile privind garanția?

OUG 140/2021 este cea care reglementează garanțiile bunurilor. De fapt, stabilește că există două tipuri: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care pot coexista pentru un singur bun.

Garanția legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepții, clar stabilite). În momentul în care un bun vă este vândut, beneficiați de garanția legală, fără ca garanția sa fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

În principiu, garanția legală este de doi ani, dar există și excepții:

  • În cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanția legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durata medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continua de conținut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice sal software inclus în contractul de vânzare). Daca furnizarea continua de conținut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioada mai mare de cinic ani, atunci garanția va fi valabilă pentru acea perioadă.
  • În cazul produselor de ocazie, consumatorul și vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanție mai de cel puțin un an.

Garanția comercială este cea care, în anumite situații, este oferită suplimentar. De exemplu garanție de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice. Este ceva în plus fata de garanția legala si nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât și vânzătorul. Garanția comercială poate îmbraca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariției unui defect etc. Dar nu poate inocui și nu anulează garanția legală.

Ce se întâmplă daca bunul se defectează sau nu respecta specificațiile?

Aveți dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a prețului în cazul în care produsul este defect sau nu respecta specificațiile.

Ca regulă, inițial, puteți alege intre reparare si înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practica a acesteia în comparație cu cealaltă. De aceea, în practica, repararea este de regula prima măsură care se ia pentru a asigura funcționalitatea produsului.

Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul in care ați informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie sa preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie.

Încetarea contractului sau reducerea corespunzătoare a prețului poate interveni în trei cazuri:

  • vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea sau vânzătorul a refuzat să aducă în conformitate bunurile
  • se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;
  • neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifica o reducere de preț sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;
  • vânzătorul a declarat ca nu va aduce bunurile in conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstanțele cazului.

Încetarea contractului are ca efect punerea părților în situația anterioară contractului. Prin urmare, veți primi suma plătita pentru bun, iar comerciantul bunul înapoi. Returnarea bunului în aceasta situație se face pe cheltuiala vânzătorului.

Contactați vânzătorul dacă aveți o problemă!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune sa luați legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea vă aparține întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveți niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanția. Prin urmare, chiar dacă mergeți la service cu produsul, informați întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Bunul reparat/înlocuit este acoperit de o noua garanție?

Bunul înlocuit este acoperit de o noua garanție (legal sal comercială) care începe din momentul înlocuirii.

În cazul bunurilor reparate, garanțiile legale și comerciale se prelungesc cu o perioada egala cu timpul scurs din momentul în care ații notificat vânzătorului defectul pana in momentul in care bunul v-a fost livrat in stare de utilizare normala.

În anii anteriori, în perioada reducerilor de Black Friday, reclamațiile primite de la consumatori au vizat următoarele aspecte:

  • Afișarea unui anunț promoțional pe site-ul magazinului online ”-50%” la toate produsele , dar in realitate, aceasta reducere nu se aplica tuturor produselor aflate la comercializare;
  • În catalogul promoțional de pe site-ul magazinului online era prezentat un produs electrocasnic cu un procent de reducere de “-200%”, in fapt, reducerea aplicata era de -16%;
  • Perioada de valabilitate a reducerilor de preț și disponibilitatea produselor la oferta nu erau menționate;
  • Lipsa informării asupra reducerii la prețul de referință (cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile), consumatorul nefiind informat în mod real asupra avantajului reducerii prețului la achiziția produsului;
  • Deși produsul selectat apărea ca fiind disponibil în stoc, în momentul în care produsul a fost introdus în cos, acesta apărea ca epuizat;
  • Deși produsul apărea în stoc, iar consumatorul a urmărit site-ul frecvent, la startul vânzărilor de Black Friday produsul apărea direct ca stoc terminat - reclama mincinoasă;
  • Produse la oferta care nu aveau precizat prețul vechi tăiat și prețul nou, ci doar un singur preț;
  • Consumatorul după o ora si jumătate de la precomanda pe site, a adăugat și alte produse în cos, iar după finalizarea precomenzii produsele selectate nu mai erau în stoc;
  • Afișarea incorecta a prețurilor: pe site se menționa ”oferta specială” dar prețul vechi nu apărea și nici reducerea procentuală, inducând în eroare consumatorul;
  • Produsul a fost plasat în coșul de cumpărături, iar la finalizarea comenzii produsul respectiv a apărut cu un preț mai mare cu 900 lei - reclama abuz de promovare;
  • Pentru a face cumpărăturile de Black Friday de pe site clientul trebuia să aplice pentru un card de cumpărături la o anumita bancă, fără a i se da posibilitatea alegerii vreunui produs, clientului fiind imposibila plasarea comenzii;
  • La deschiderea promoției de pe site, un singur produs părea ca având o promoție reală de 50%, iar acela deja nu mai era în stoc - reclama înșelătoare;
  • Comerciantul a refuzat cumpărarea produselor cu cardul în rate, motivând că platforma are probleme tehnice. La solicitările clientului la ore diferite a primit același răspuns negativ, consumatorul fiind în imposibilitatea de a achiziționa produsele.

Sursa foto principală: Arhiva TS

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 2 săptămâni

Cascavalul din cursa sobolanilor si pensiile si salariile marite de *** Ciolacu.

Raspunde

Muresan

Acum 2 săptămâni

Bine zis! In parabole! Cu miez... de cascaval...

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus