Andy Fazekas, administrator și unul dintre acționarii Păltiniș Arena, a semnalat astăzi, pe pagina sa de Facebook, faptul că mai multe utilaje, covor rulant și diferite piese pentru instalația de cablu au dispărut din curtea în care erau depozitate.
”Câteodată îmi ajunge lehamitea în gât, și simt că îmi vine să vărs pe lumea asta care este încremenită în obiceiuri care par să nu se mai schimbe.
Încerci să faci din rahat bici, te lupți ca privat cu toate dijmele impuse de un stat incapabil să înțeleagă importanța turismului pentru dezvoltarea lui, și te trezești într-o zi că îți întră neanderthalianul în curte, și îți fură tot ce-i cade in mână: utilaje, cupe de buldoexcavator, diferite piese de instalații pe cablu, covor rulant și și și.......bunuri pe care ai dat bani grei și sunt ale tale. Și nu te duci cu ele la vreo expoziție să te lauzi, ci încerci să dezvolți ceva frumos și util. Pfoai, ce zi urâtă pot să am...”, a scris Fazekas pe facebook.
IPJ Sibiu anunță că cercetările sunt efectuate de către Poliția Rurală Șelimbăr.
”În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Pe de altă parte, administratorii de la Păltiniș Arena anunță că schiul nu va fi oprit de hoți.
”Weekend-ul ne așteaptă cu vreme bună, iar noi vă așteptăm cu pârtii acoperite de zăpadă și condiții optime de schiat!
Echipele noastre tehnice s-au ocupat toată săptămâna de produsul zăpezii și ajustarea instalațiilor pentru a vă oferi un weekend minunat pe pârtie!”, se precizează pe pagina de Facebook a resortului.
Sursa foto: Facebook / Păltiniș Arena
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand se schiaza la paltinis ar , utilaje furate din paltinij , furt la paltinis arena , hoti
Vizualizari: 6669
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sibianul vesel
Acum 5 ore
Unsibian
Acum 6 ore
PUTEREA
Acum 6 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 7 ore
Sibian