În seara zilei de vineri, 15 decembrie 2023, pe scena Centrului cultural „Ion Besoiu” va urca Johann Strauss Ensemble, pentru a susține cel de-al 15-lea concert de Crăciun la Sibiu. Ca de fiecare dată, concertul are loc cu casa închisă.
De mai bine de trei săptămâni s-au epuizat toate biletele puse în vânzare pentru Concertul de Crăciun al instrumentiștilor din cadrul Johann Strauss Ensemble. Concertul va purta spectatorii de la celebrele compoziții muzicale semnate de Johann Strauss I și II la operele compozitorilor Franz Lehar, Karl Komzak, Julius Fucik și până la cunoscutele teme de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach.
„Pentru prima dată, anul acesta avem la Sibiu doi cântăreți minunați care ni se alătură pe scenă. Soprana Paula Jeckstadt (care a evoluat și anul trecut alături de noi) și foarte celebrul și distractivul bariton Michael Havlicek. Acest lucru va face, desigur, concertul puțin diferit, cu multe arii și duete și, de asemenea, mai sprinten. Desigur, vor mai fi și alte surprize”, anunță Russel McGregor, dirijorul orchestrei, despre concertul care va începe de la ora 19:00.
Russel McGregor, dirijorul Johann Strauss Ensemble transformă orice concert într-o continuă discuție cu publicul
De altfel, Russel McGregor, concert-maestrul orchestrei Palatului Schönbrunn, vine în orașul de pe Cibin atât însoțit de instrumentiștii din toată lumea reuniți în cadrul Johann Strauss Ensemble. „Concertul nostru de la Sibiu este modalitatea perfectă de a intra în spiritul Crăciunului și vă promit că veți avea o seară de neuitat. Abia aștept să vă văd pe toți acolo și să văd atât de mulți prieteni pe care mi-am făcut în acest oraș de-a lungul anilor în care am venit aici. Sibiul este unul dintre orașele mele preferate de vizitat, mai ales că am avut norocul să fiu parte la evenimentele din perioada când era Capitala culturală europeană. Publicul de la Sibiu a fost întotdeauna deosebit, foarte cald în modul în care a recepționat spectacolele noastre. Căutăm mereu idei noi pentru concertele noastre de la Sibiu, cum au fost realizarea unui concert pentru copii sau invitarea copiilor dintr-un orfelinat să cânte cu noi pe scenă, ceea ce a fost într-adevăr un moment foarte special”, mai spune Russel McGregor.
Parteneri principali:
Sponsori
Colaboratori
Concert recomandat de Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1718
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Valentina
Acum 2 ore
Sibiu.Adrian
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Câți oameni vor mai muri
Acum 2 ore
Emil