Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Cei mai buni tineri antreprenori selectați în cadrul Competiției “Tânărul Antreprenor” - Ediția a II-a

Cei mai buni tineri antreprenori  selectați în cadrul Competiției “Tânărul Antreprenor” - Ediția a II-a

Etapa a II-a a Competiției “Tânărul Antreprenor” a avut loc vineri. 15.12.2023 la Hotel Mercure Sibiu Arsenal, organizată în cadrul proiectului ”Acces spre succes”, cod PN2058, coordonat de Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România, Inspectoratul Școlar Județean Mures, România, University of South-Eastern, Norvegia, Innovius As, Norvegia.

În cadrul evenimentului au fost prezentate proiectele echipelor de elevi care au fost desemnate câștigătoare în Etapa I – competiția din cadrul școlilor, ce a avut loc în octombrie - noiembrie 2023 în cele 12 școli partenere din proiect. În etapa a 2-a fiecare școală parteneră a fost reprezentată de o echipă formată din 5 elevi, coordonată de un cadru didactic, care au prezentat public ideea lor de afacere și proiectul la care au lucrat în perioada competiției.

Nr.

Titlul proiectului

 

Echipe

1

Prietenii curățeniei

 

Echipa de elevi de la  Școala Gimnazială Axente Sever

2

Lumânări din ceară de soia

 

Echipa de elevi de la  Scoala Gimnazială Alma

3

Beauty Nails Salon

 

Echipa de elevi de la  Școala Gimnazială Cristian

4

Happy Pets Agnita

 

Echipa de elevi de la  Școala Gimnazială „G.D. Teutsch” Agnita

5

Fructele de pădure, izvor de sănătate

Echipa de elevi de la  Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” Cârțișoara

6

Natura – bogăția noastră

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod

7

Deco și dulce de Crăciun

 

Echipa de elevi de la Liceul „A.T. Laurian” Agnita

8

Atracții turistice în Rășinari

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari

9

Tricouri inspirate

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș

10

Dream Big

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială nr. 3 Târnăveni

11

Strop cu strop, spre sănătate

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială Albești

12

121 Showaround Saschiz

 

Echipa de elevi de la Școala Gimnazială „Ion Dacian” Saschiz

Tematica și ideile de afaceri expuse de cele 12 echipe au fost variate și au ținut cont de criteriile de evaluare, dar și de obiectivele proiectului Acces spre Succes de a reduce absenteismul și abandonul școlar. Astfel proiectele prezentate au luat în calcul impactul asupra comunității locale, utilizarea resurselor existente din școli, implicarea elevilor ca resursă umană, reducerea, reciclarea și reutilizarea materialelor pentru a încuraja sustenabilitatea, utilizarea mijloacelor multimedia și TIC pentru promovarea ideilor și a proiectelor.

Punctajul maxim pe care îl putea obține o echipă a fost de 100 de puncte. Criteriile de evaluare au fost următoarele: Relevanța temei abordate (propunerea de proiect abordează o temă de actualitate, relevantă pentru comunitate, originală); Obiectivele și rezultatele proiectului sunt clar prezentate; Cursivitate și claritate în exprimarea ideilor; Existența componentei TIC; Metoda de prezentare – creativă, atractivă, originală;  Există tineri implicați ca resurse umane în proiect; Echipa de proiect a obținut suport din partea comunității locale/școlii/a unor grupuri de părinți/mediului de afaceri etc. 

Competiția a fost foarte strânsă deoarece proiectele au ilustrat creativitatea și implicarea elevilor, dedicarea cadrelor didactice și eforturile depuse de echipe pentru scrierea planului de afaceri, prezentarea publica a acestuia și realizarea machetelor ilustrative.

Cele 3 proiecte câștigătoare și echipele de elevi sunt:

  • Locul 1 - Proiect 121 Showaround Saschiz - Echipa de elevi a Școlii Gimnaziale Ion Dacian Saschiz
  • Locul 2 - Proiect Happy Pets Agnita - Echipa de elevi a Școlii Gimnaziale   D.Teutsch - Agnita
  • Locul 3 - Tricouri inspirate - Echipa de elevi a Școlii gimnaziale Sâncraiu de Mureș

Echipa câștigătoare va beneficia de un schimb de experiență în Norvegia. Vizita va fi un mix de activități recreaționale și turistice, dar și de vizite la incubatoare de afaceri pentru ca elevii să vadă instituții în cadrul cărora se susține colaborativ antreprenoriatul. Pentru echipele clasate pe locurile 2 și 3 s-au oferit premii materiale.

Proiectul ”Acces spre succes”  își propune să aducă o contribuție activă la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a acestora în licee prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului vizează prevenirea abandonului școlar și/sau părăsirii timpurii a școlii, prin intermediul unui set de activități educaționale, non-formale și de integrare socială adresate unui număr de 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în situații de risc de abandon școlar, din 12 școli din județele Sibiu și Mureș, în majoritate din mediul rural.

Date de contact:

Daniela Preda - Manager proiect

Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID)

Email: [email protected]

Website : www.acces4succes.ro

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/ProiectAccesSpreSucces

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus