Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Cinci minori de la centrul de plasament „Prichindelul” s-au automutilat provocându-și zgârieturi pe mâini. DGASPC: „Nu au necesitat niciun fel de internare”

Cinci minori de la centrul de plasament „Prichindelul” s-au automutilat provocându-și zgârieturi pe mâini. DGASPC: „Nu au necesitat niciun fel de internare”

Cinci minori de la Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul” din Sibiu și-au provocat ieri leziuni pe mâini. Aceștia au fost duși la spital, însă nu au necesitat internare. În momentul de față conducerea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC) efectuează o anchetă internă la acest centru. 

Reprezentanții DGASPC Sibiu spun că minorii au vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Copiii și-au făcut tăieturi pe mâini. 

„Au fost implicați cinci minori care și-au provocat leziuni. Este vorba despre automutilare la nivelul membrelor superioare. Au fost transportați aseară la Spitalul de Pediatrie unde au primit îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internare”, spune Beatrice Muntean, purtător de cuvânt DGASPC Sibiu. 

În momentul de față directorul DGASPC se află la Centrul „Prichindelul” unde a fost pornită o anchetă internă. Nu se știe exact cu se s-au automutilat copiii, însă reprezentanții instituției spun că rănile sunt superficiale. De asemenea, precizează că minorii din centru nu au la îndemână obiecte ascuțite de genul lamelor sau al cuțitelor.

„Cred că și cu partea din spate de la doza de șampon s-au putut răni, dar încă nu se știe concret cu ce s-au automutilat”, mai spun reprezentanții DGASPC.

Purtătorul de cuvânt precizează că cei cinci minori sunt cunoscuți cu probleme de comportament, însă, deși au fost consultați și din punct de vedere psihologic, specialiștii de la Spitalul de Psihiatrie nu au considerat că este necesar să-i interneze.

Este vorba despre trei fete și doi băieți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.     

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1392

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus