„Aşteptările ridicate legate de cadouri perfecte, mese festive ideale şi decorarea casei pot crea o presiune enormă”, arată unii psihologi vorbind despre stresul care poate apărea în perioada sărbătorilor de iarnă. Perioadă în care, totuși, viața continuă la fel ca în alte zile, adică „și cu bune, și cu rele”, arată psihologul sibian Vasile Șoaită. Iar printre „cele rele”, pot fi enumerate și ofertele în creștere pentru consumul de alcool și de droguri oferite adolescenților, atrage atenția psihologul Mihai Copăceanu.
Sezonul sărbătorilor de iarnă, adesea prezentat ca un simbol al bucuriei, festivităţii, liniştii şi păcii interioare, ascunde o poveste mai profundă şi mai complexă, care adesea se transformă într-o sursă de stres şi anxietate întrucât aşteptările ridicate legate de cadourile perfecte, masa festivă ideală şi decorarea casei pot crea o presiune enormă, afirmă dr. Bianca Augusta Oroian, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi, citată de Agerpres.
Ea atrăgea astfel atenția asupra „provocărilor emoţionale mai puţin vizibile” pe care le înfruntă cei aflați în afara unui cerc social. „Accentul pus pe întâlnirile familiale şi sociale în timpul sărbătorilor poate, paradoxal, accentua sentimentele de singurătate şi izolare pentru multe persoane. Aceasta este o realitate resimţită în mod particular de vârstnici, persoanele singure sau cei care se află departe de familie", a explicat dr. Bianca Augusta Oroian. Potrivit ei, persoanele care nu au parteneri sau un cerc social extins pot simţi o presiune şi mai mare de izolare într-o perioadă în care societatea celebrează conexiunile şi relaţiile.
"Pentru cei care trăiesc departe de familie, din motive legate de muncă, educaţie sau alte circumstanţe, sărbătorile pot acutiza distanţa şi separarea, accentuând sentimentele de singurătate. Multe persoane se confruntă cu realitatea solitudinii în această perioadă, care poate fi în contradicţie cu mesajele omniprezente de fericire şi comunitate. În acest context, încurajăm participarea la evenimente comunitare sau activităţi de grup, care pot fi benefice în reducerea sentimentelor de izolare. Totodată, activităţile de voluntariat pot fi o modalitate eficientă de a combate singurătatea, oferind un sentiment de scop şi conectare cu alţii".
„Uităm să vorbim despre viață așa cum este ea”
Vasile Șoaită este unul dintre psihologii implicați în numeroase acțiuni care presupun interacțiunea cu diferite categorii socio-profesionale din comunitatea sibiană. L-am întrebat, prin urmare, care ar fi sfatul său pentru sibienii care simt episoade de stres și anxietate în această perioadă a anului.
Psihologul sibian propune o abordare ușor diferită de cea a majorității. „Crezi că te macină stresul și anxietatea? Nu crezi că ești doar supărat? Diagnosticul diferențial este cheia în psihoterapie pentru un tratament adecvat față de unul mai puțin adecvat. După atâtea podcasturi, articole, filme documentare și «content»-uri despre psihologie și probleme psihice, oamenii vorbesc tot mai mult de diagnostice: depresie, anxietate, relații toxice etc. Problema e că uităm să vorbim despre viață așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu prieteni, fără prieteni, cu stări de bine, cu stări de exaltare sau cu stări neprecizate...”, transmite Vasile Șoaită.
Vasile Șoaită
El îndeamnă, până la urmă, la acceptarea vieții drept o continuă căutare. „În societate nu sunt numai probleme - avem în aceste zile brazi împodobiți, colinde în biserică, întâlniri cu prieteni sau clipe cu gândurile noastre. Dincolo de «mindfulness» și alte sfaturi moderne - poate atunci când ne uităm pe geam și vedem cerul cu nori sau senin ne putem aduce aminte că trăim și trăim căutând în fiecare zi sensul. Nu-i cazul să ne oprim din căutare, chiar de suntem supărați. Autenticitate, speranță și sens - cred că este formula naturală pentru a trăi fiecare zi din viața noastră și sărbătorile deopotrivă!”, mai spune Vasile Șoaită.
Tentațiile adolescenților
A devenit în ultima perioadă o discuție națională mereu scoasă la înaintare. Este vorba de consumul de diferențe substanțe în rândul tinerilor. Psihologul sibian Mihai Copăceanu atrage atenția și asupra alcoolului consumat de adolescenți, mai ales în această perioadă în care primesc invitații la diferite petreceri.
„În perioada sărbătorilor de iarnă cresc foarte mult comportamentele de risc și aici fac referință de la consum de alcool și droguri, la violența fizică, agresiuni și, mai nou, conducerea unui autovehicul sub influența consumului de substanțe. Fiind o perioadă de vacanță, de timp liber și distracție, adolescenții sunt motivați de forța grupului de a face lucruri pe care în mod invidiual nu le-ar face. Spre exemplu, acum are loc prima beție, acum, la cheful sau «cabana de Revelion» se încearcă prima dată o substanță psihoactivă și acum am zis «ce tare ar fi să mergem toți cinci cu mașina». Sub influența grupului, conducătorul auto, ușor trecut de 18 ani, chiar dacă nu a consumat alcool, va conduce fără prudență, cu o viteză și cu manevre iresponsabile și periculoase. Vă amintiți, anul trecut, înainte de Crăciun, doi adolescenți au murit pe loc, într-un accident. Sub influența consumului de alcool cresc violențe de orice tip și cele de tip verbal, cât și fizic, violențele în familie și agresiunile între cunoscuți sau necunoscuți”.
Mihai Copăceanu arată că în ceea ce privește consumul de alcool în rândul adolescențior, sunt situații în care chiar părinții sunt cei care alimentează astfel de comportamente. „Constatăm că cea mai puternică formă de socializare implică întotdeauna consum de substanțe. Constatăm că nu există nicio petrecere fără consum de substanțe. Complet greșite sunt situațiile în care minorii consumă alcool și aici vorbim inclusiv de operatori economici care n-au nicio mustrare de conștiința când vând alcool minorilor, încălcând legislația în vigoare. Dar cui îi pasă? Controale mult mai multe în zona supermarketurilor exact cu acest obiectiv sunt obligatorii pentru că în final putem salva vieți. În al doilea rând, constatăm că adolescenții cumpără și consumă alcool având permisiunea părinților și chiar părinții sunt cei care își încarcă portbagajele cu sticle fără număr de alcool cu scopul de a le pune la dispoziția minorilor, propriilor copii”.
Mihai Copăceanu
Psihologul sibian îndeamnă părinții să își supravegheze adolescenții la fel de atent ca și în alte perioade ale anului. „Un adolescent nesupravegheat are o probabilitate ridicată de a comite acte care să-i pună viața în pericol. Nu este deloc responsabil ca 25 de copii, «să fie lăsați să se distreze» fără niciun părinte prezent. Că sunt alți tineri de peste 18 ani de față, nu reduce cu nimic riscurile. Un prieten adevărat nu te abandonează când greșești, nu-ți permite să consumi cât vrei și nici să faci ce vrei, de exemplu să fii agresiv cu o altă persoană sau să te urci la volan. O prietenă bună nu te lasă singură într-o cabană sau apartament știind că te față este un potențial agresor sexual sau violator. Și dacă simți teamă sau nesiguranță, dacă te simți în pericol, cere ajutor imediat, fie la alții din preajma sau la 112.
Avem o mare nevoie să învățăm să reacționam prompt în contexte sociale. Cazurile de succes sunt cele în care dăm dovadă de grijă, responsabilitate și gândire rațională, când acționăm prompt fie că suntem adulți, părinți sau prieteni, martori la evenimente”, arată Copăceanu, care amintește de echipele de voluntari din Marea Britanie, care se angajează în a-i ajuta pe cei afectați de consumul prea mare de alcool.
„Chiar dacă adolescenții promit părinților că nu vor consuma substanțe interzise, chiar dacă își propun acest obiectiv înainte de a pleca de acasă, noi cunoaștem că dorința de a consuma pe moment este mult mai puternică decât analizarea unor consecințe ulterioare. Să crezi în promisiuni este iarăși o eroare, trebuie să te asiguri că în toate circumstanțele există un risc foarte scăzut să se întâmple deoarece ai adoptat toate măsurile necesare”, mai adaugă Mihai Copăceanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1907
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibianul vesel
Acum 2 ore
Unsibian
Acum 3 ore
PUTEREA
Acum 3 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian