Antrenorul echipei AFC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a vorbit în termeni duri despre managementul echipei, astăzi, înaintea plecării în cantonamentul din Antalya, în condițiile în care s-ar putea să plece de la echipă și japonezul Mino Sota.
„Mi-ar fi greu... Adică... În momentul în care ar pleca și Mino Sota... Nu știu ce ne dorim ca adevărat. Înțeleg că suntem o echipă mică, trebuie să trăim, mai vindem un jucători sau doi, dar nici așa! Nu știm ce găsim să punem la loc.
Și poate aduci un jucător valoros, dar trebuie să-l integrezi. E dificil! I-am pierdut pe Letica, pe Opruț, pe Baba Alhassam. Ar fi dificil să-l pierd și pe Sota. Acum să vedem, poate revine Opruț. Ar fi bine. El va veni cu noi în cantonament, dar nu nimic oficial. El vrea să joace și sigur ne va ajuta”, a declarat Marius Măldărășanu, citat de GSP.
El spune că lotul ar trebui întărit.
”Suferim puțin. Am luat un jucător și mai avem nevoie de un mijlocaș central. A plecat Alhassan și am rămas puțin descoperiți. E o perioadă grea, iarna nu prea găsești ceea ce ai dori. Greu apar jucători valoroși. Dar vom vedea. Așteptăm. Cred ne mai trebuie doi sau trei jucători”, a mai spus antrenorul.
Rapid București, echipa despre care se spune că e interesată de Mino Sota a plecat spre Turcia cu același avion cu Hermannstadt.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cine vine la hermannstadt , cine pleaca de la hermannstatd , transferul lui mino sota , mino sota , măldărășanu , transfer
Vizualizari: 3004


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
DUCU