Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Cel mai nou restaurant din centru: am plătit 27 de lei pentru primele trei pahare cu apă

Cel mai nou restaurant din centru: am plătit 27 de lei pentru primele trei pahare cu apă

Aproape de capătul dinspre Piața Mare al pietonalei Nicolae Bălcescu, în spațiul eliberat de ceva vreme de o filială a BCR, s-a deschis recent Turtha. Restaurantul este fratele mai tânăr al celui cu același nume de pe strada Someșului, care – la rându-i – s-a dezvoltat pe urmele cofetăriei deschisă inițial acolo.

A fost o seară de vineri când am intrat în restaurantul care, deocamdată, nu are siglă la exterior, ci doar una mare, luminoasă, deasupra bucătăriei deschise. Era aproape plin locul, iar cei doi ospătari care forfoteau printre mese n-au părut foarte încântați de noi mușterii, ignorându-ne cu succes în timp ce alergau mereu preocupați, ușor încruntați. După un scurt traseu prin cele două încăperi (una adăpostește zona de cofetărie și bucătăria deschisă cu câteva mese, în cealaltă fiind barul și cele mai multe mese) am decis să ne așezăm la ceea ce pare a fi masa pentru grupurile mari. Cred că are o capacitate de vreo 12 persoane, este din metal (ți se cam face răcoare dacă, în mod neprotocolar, te întinzi cu mâinile pe tăblie), are scaune din grinzi mari de brad tăiate cât să îți asigure un șezut, iar în mijloc are o adâncitură în care ard lumânări printre resturi de ceară. Ușor incomode discuțiile cu cei de cealaltă parte a mesei, către care trebuie să ridici vocea pentru a reuși să te faci auzit printre zumzetul celorlalți și muzica ritmată.

Aspectul industrial al finisajelor este compensat de o abundență de plante, cele mai multe agățate înspre tavan. Locul este cât se poate de interesant amenajat.

În scurt timp aveam să ne dăm seama că noul Turtha este locul în care lucrurile se mișcă, de fapt, foarte repede, motiv pentru care ospătarii au refuzat – de exemplu – să rezerve o masă unui cuplu care avea să lipsească vreo câteva minute. Restaurantul (care dacă avea feluri mai locale se putea încadra la un fel de bistro modern) pare să fie mai degrabă locul în care te duci să te saturi rapid, să stai la o cafea sau un dulce cu niște prieteni și nicidecum să îți organizezi o seară lungă.

Meniul este împărțit în opt capitole, denumite aperitive, proteine, burger, quesadilla, boluri botanice, extraproteine adăugate la bolurile botanice, garnituri și sosuri. Prețurile sunt de zonă centrală a orașului: 51 de lei un cheeseburger și 55 de lei un halloumi burger, 14 lei o porție de 200 de grame de cartofi prăjiți cu brânză locală, ca să aleg niște repere mai ușor de comparat. Locul pune accent pe local, proaspăt, „făcut în bucătăria proprie”.

Unul din elementele specifice Turthei nou deschise este apa: în noul restaurant nu sunt sticle cu apă, ci un dozator cu apă plată la temperatura camerei, apă plată rece și apă minerală. Dacă vei cere apă, ospătarul îți va aduce un pahar plin cu felul de apă dorit, pentru care pe notă ți se va cere nouă lei. Reumplerea paharului ți-o faci singur (te ridici de la masă, te duci la dozator, te întorci), dar gratuit.

La fel, va trebui să te ridici de la masă și pentru deserturi. Acestea se vând separat, în încăperea unde este bucătăria (tot acolo va trebui să le și plătești, nu se includ pe nota din restaurant).

În 15 minute de la comandă, pe masă ne-au fost aduse toate cele cinci preparate comandate. 

Pe primul l-am ales mai mult pentru a testa zona „botanică” a meniului, după cum au fost denumite preparatele pentru vegetarieni. E vorba de un aperitiv denumit „Garden Dip” prezentat drept „bastonașe de castraveți, ardei capia, apio și morcov, conopidă, servite cu humus, quacamole și tzatziki”. Precum era descrierea, așa a venit și farfurie: cu cinci legume spălate și tăiate și trei mici boluri în care să întinzi bucățile crocante. N-am avut ce aprecia în mod special.

Garden Dip, la Turtha

Tot din zona aperitivelor a venit și farfuria de „guacamole beef nachos”. O farfurie generos umplută cu cipsuri de tortilla călduțe, peste care a fost ras parmezan, împrăștiate fâșii de carne de vită și câteva felii de jalapeño (un fel de ardei iute) murat. Cipsurile le puteai întinde prin guacamole promis a fi „făcut în casă” sau prin smântâna așezată de cealaltă parte a farfuriei. Interesantă farfuria, am împărțit-o între noi, încălzindu-ne mâinile ori de câte ori le treceam peste șirul de lumânări din mijlocul mesei. Porția este mare și ar putea sătura lejer o persoană.

Guacamole beef nachos, la Turtha

De fapt, chiar dacă nu sunt foarte mari, farfuriile de la Turtha sunt consistente. Și, din experiența noastră, cele mai multe includ preparate ușoare și delicioase. Așa a fost și falafelul de casă cu sos tahini, un preparat despre care în meniu se povestește că are la bază o rețetă iraniană adusă de Mohammad, un angajat al restaurantului. Foarte bune cele patru bucăți de falafel, ușor crocante și acoperite cu o dungă de sos de tahini cu muștar și mango.

Falafel cu sos tahini, la Turtha

Farfuria includea și o bucată de focaccia și o salată mixtă, pe care – de fapt – le regăsești alături de mai multe preparate. Cum a fost și cazul farfuriei cu pui piri piri. Un preparat gustos marinat, acoperit cu o salsa de ananas, ardei capia, roșii și pătrunjel.

Pui piri piri, la Turtha

În fine, la masa la care ne-am așezat trei persoane am mai avut și o quesadilla (o tortilla cu diferite umpluturi) cu pui. În lipia mexicană a fost topită „brânză gouda”, cremă de brânză, ceapă caramelizată, dulceață de ardei iute promisă a fi făcută în casă și niște ardei copt, pe lângă feliile de pui prăjit la grătar. La fel, un preparat foarte bun.

Quesadilla cu pui, la Turtha

După ce ne-am oferit și câte o felie de tort de oreo (copiii din ziua de azi!!!) și una de cheesecake cu afine, pe care am plătit separat 32 de lei, am cerut și nota.

Cheesecake cu afine (sus) și tort de ore (jos), la Turtha

Cei 213 lei trecuți pe aceasta erau împărțiți între apa plată (câte nouă lei pentru fiecare pahar; în total, noi am băut cinci pahare), quesadilla de pui – 47 de lei, nachos-ul cu guacamole – 38 de lei, falafelul cu tahini – 35 de lei, puiul piri piri – 35 de lei și feliile de legume botezate „garden dip” – 31 de lei.

Aquapay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

Gheorghe ion

Acum 3 luni

31 de lei o farfurie cu cateva legume care probabil costa 3 lei maaxim, si 14 lei 200g de cartofi prajiti. Pai ma mai mir ca super mamma scoate profit 3 mil euro? Si cum ramane cu marja aia de profit de 15%? Ca doar la cele doua preparate enumerate mai sus profitul e 1000% Asta in caz ca restaurantul nu plateste chirie de milioane de euro celorlalti "afaceristi" - imobiliari
Raspunde

A

Acum 3 luni

Un restaurant are mult mai multe costuri decat materia prima, pe langa investitia initiala, are personal, facturi si da cel mai probabil chirie. Locatiile de centru sunt in mare parte monopolizate de unii si aceeasi oameni care nu se indupleca nici in pandemie . E alegerea fiecaruia daca i se merita experienta de restaurant la costurile actuale.
Raspunde

Nada

Acum 3 luni

Sa nu uitam de nachos, care o pungă costa 6 lei. Iar în meniu 38? Despre ce vorbim...
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 3 luni

@A Acum cativa ani buni am lucrat intr un restaurant si stiu costurile. Profitul e MINIM 40-50% cu exceptia cazului pe care l.am expus mai sus - chirie la pret extrem. Si am lucrat intr.un local maricel, cu personal de vreo 25 de oameni in total. La orice fel de mancare ai profit de peste 100%, numa' in articol ai doua exemple de profit de minim 800%. Basca, mai adaugi ca mulți servesc fie omlete de 40 de lei - la care materia prima costa maaaxim 3-4 lei - adaos 900%, sandwichuri quesadilla - le ai iar in articol. Limonada 20 de lei vs 2 lei materie prima - 900% adaos, cafeaua care la 10 lei pentru 7g de cafea folosita (fa calculul) cat profit e si acolo. Iar acum cativa ani bauturile imbuteliate aveau adaos intre 100-120%, adica se vindeau dublu cu cat se cumpara. Daca ai o carciuma micuta, si nu ai mult personal, revin, exceptand chiria, costurile cu materia prima sunt neglijabile. Profitul ala de 15% (din articolul precedent) are 2 motive mari si late: cine sustine asta fie minte de ingheata pamantul, fie nu baga totul pe casa (practica care sunt convins ca nu e ocolita de niciun restaurant). Asa ca sa lasam gogosile, cu costurile alea "mari"
Raspunde

D.M.

Acum 3 luni

Apa de la robinet ar trebui sa fie dsiponibila si gratuita in orice local din Romania!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aurel

Acum 3 luni

nu doar apa, si mancarea
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermannstädter

Acum 3 luni

Daca vrei apa de robinet ....stai acasa !
Raspunde

Nobody

Acum 3 luni

Nimic interesant. Nimic cu identitate, ca mai in toate restaurantele Sibiene, scump si cam atat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vorbim

Acum 3 luni

D.M - atentie...apa de la robinet, da, gratuita. Aici vorbim de apa filtrata printr-un sistem care probabil a costat mii de euro. Oamenii fac un lucru bun si sibianul neaos intelege exact pe dos. Ei ofera un pahar de apa filtrata ( la acelasi nivel cu orice apa imbuteliata ) iar apoi ai reumplere gratuita. Lasa, platiti sticle de plastic de 500 ml cu 15 lei.
Raspunde

Gospodina

Acum 3 luni

Fitze pentru snobi! Așa! Umflați-le banii snobilor cu produse de baza cumpărate din supermarket!
Raspunde

Gastronomul

Acum 3 luni

Ce fel de mancare super! Niste legume taiate aiurea, ca de o duduie care invata sa gateasca pentru "iubi" pe care sa le inmoi in niste sosuri. Si dai 31 de lei pe niste legume care costa vreo 5 lei in total... Asa restaurant mai rar
Raspunde

Aci Duțu

Acum 3 luni

@Postaci: restaurantele sunt pentru cine are bani să intre
Raspunde

???

Acum 3 luni

Aoleu, au uitat sa puna legumele in ciorba si le-au servit crude...!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus