Sâmbătă,
03.01.2026
Cer Senin
Acum
-2°C

Un ecograf pentru diagnosticarea rapidă a pacienților în stare critică a fost donat Secției Primiri Urgențe a Spitalului Județean

Un ecograf pentru diagnosticarea rapidă a pacienților în stare critică a fost donat Secției Primiri Urgențe a Spitalului Județean

Un ecograf nou cu ajutorul căruia vor fi diagnosticați pacienții aflați în stare critică care ajung la Urgențe a fost achiziționat de reprezentanții Spitalului Județean Sibiu în urma unei donații. Banii au fost donați de firma ALBIS Plastic Sibiu prin intermediul Asociației Împreună pentru Sănătate. Valoarea donației este de 200.000 de lei.

Noul ecograf a fost amplasat în camera de resuscitare a Unității de Primiri Urgențe, fiind folosit în diagnosticul de urgență al pacienților care ajung în UPU în stare critică. Ecograful completează aparatura deja existentă în UPU, astfel că în acest moment fiecare spațiu de tratament din acest serviciu beneficiază de un astfel de aparat.

„Este vorba despre un ecograf performant cu trei sonde de examinare ultrasonografică a adulților (examinări abdominale, cardiace, țesuturi moi, vase, pulmonare). S-a decis amplasarea lui în camera de resuscitare, unde ne este extrem de util în diagnosticul de urgență al pacienților critici. Vine în completarea celorlalte aparate de ecografie din UPU, astfel încât fiecare spațiu de tratament din serviciul nostru beneficiază de un astfel de aparat, scăzând timpii de investigare a pacienților cu această metodă de diagnostic. Un act medical modern și de calitate se bazează pe o resursă umană bine pregătită și suficientă ca număr (mai ales în serviciul de urgență care se confruntă cu supraaglomerare din punct de vedere al pacienților), dar importantă este și dotarea tehnică corespunzătoare a serviciilor medicale. Pe această cale, dorim să le mulțumim sponsorilor pentru ajutorul oferit nouă și mai ales pacienților noștri”, a declarat dr. Bogdan Csillag, șeful Unității de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu.

Un mesaj de mulțumire pentru cei care au făcut această donație a avut și Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.

„Continuăm să sprijinim dotarea SCJU Sibiu cu aparatură modernă. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără generozitatea sponsorilor care ne rămân mereu aproape în acest demers. Cu această ocazie dorim să transmitem mulțumiri firmei ALBIS Plastic Sibiu, care ne-a onorat cu o donație în valoare de 200.000 de lei, cu ajutorul căreia spitalul a achiziționat acest ecograf necesar pentru creșterea calității actului medical”, a declarat acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Dfghn

Acum 1 an

macar sa il foloseasca nu sa stea ca CT-ul luni de zile ca lipseste nu stiu ce hartie... Respect firmei care l-a donat si sanatate patronilor
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus