Președintele AFC Hermannstadt, Dani Coman și antrenorul echipei, Marius Măldărășanu, nu exclud varianta ca peste șase luni, Baba Alhassan, jucătorul transferat la FCSB să se întoarcă la echipă, relatează gsp.ro.
Coman a replicat cu o glumă atunci când a fost întrebat „unde îl vom găsi pe Baba Alhassan peste șase luni?”, într-o emisiune digispiort. Răspunsul său: „Pe malul Cibinului, acolo îl vom găsi peste șase luni”.
Apoi, devenind serios, oficialul sibienilor și-a exprimat speranța ca „Baba Alhassan să fie unul dintre jucătorii importanți. Are nevoie de oameni care să îi ofere încredere, are nevoie de o conjunctură favorabilă. Dacă va avea aceste lucruri, sunt convins că va avea și rezultate. Dacă nu, e posibil ca în vară să se întoarcă acolo unde am spus”, a spus Coman.
În acest context, Măldărășanu și-a amintit și de un episod similar petrecut în vară, atunci când Raul Opruț se transfera în Belgia la Kortrijk. Dundașul stânga s-a întors însă după 6 luni la sibieni.
„Au mai glumit jucătorii când a plecat Raul Opruț. Chiar i-au zis să nu vină în 6 luni. S-a întâmplat, chiar e o experiență bună pentru el. Am înțeles că a glumit Dani ( n.r. - Dani Coman) referitor la situația lui Baba, că dacă ar fi îl așteptăm de la vară.
Îi doresc tot binele din lume, chiar este un fotbalist bun. Poate ajuta FCSB-ul, depinde de el. Știe unde s-a dus”, a declarat Măldărășanu la sosirea în țară, după cantonamentul din Antalya.
FCSB l-a transferat iarna aceasta pe Baba Alhassan de la Hermannstadt contra sumei de 600.000 de euro.
”Sunt nou la echipă, dar nu mă simt așa. Am fost foarte bine primit la echipă și este o plăcere să fiu în această situație. Antrenamentele sunt bune, abia am început. Sunt pregătit și concentrat să mă lupt pentru titlu.
Principalul obiectiv este acela de a deveni campion, apoi să joc în cupele europene. Uneori și înscriu și voi încerca să o fac și aici. Dar voi ajuta și apărarea mult. Orice ajută la câștigarea titlului. Pe suporteri îi aștept în număr mare să ne încurajeze, iar noi vom da totul pentru victorie!”, a spus Alhassan după transferul la FCSB.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 15933
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Morvoveață
Acum 40 minute
Timotei Popovici
Acum 46 minute
Porr
Acum 51 minute
@
Acum 1 oră
Barosanu