Proprietara unei companii de transport din Sibiu a decis să sprijine protestul care s-a desfășurat pe străzile orașului în cursul zilei de miercuri, prin împărțirea de băuturi calde.
„Trebuie să fim uniți! Statul acesta nu pare să ne ajute cu nimic. Dimpotrivă, parcă nu vor decât să ne pună bețe-n roate”, spune Gabriela Mezei, în timp ce pregătește altă rundă de ceaiuri și cafele, pentru a le duce în zona aeroportului, acolo unde se vor opri fermierii și transportatorii care au protestat pentru a doua zi pe străzile Sibiului.
Gabriela Mezei are o firmă de transport cu opt camioane, European Trucking Solution. „Știți cât mi-a ajuns mie asigurarea pe fiecare camion? 20.000 de lei! Cum credeți că pot rezista pe piață în astfel de condiții? Ca să nu mai spun de toate celelalte modificări de taxe și impozite. Trebuie să ne cerem drepturile, trebuie să protestăm, altfel dispărem de pe piață. Și vorbim de categorii importante: fermierii sunt cei care ne produc hrana, iar transportatorii – cei care ne-o aduc”, descrie Gabriela Mezei atmosfera din rândul protestatarilor.
Camioanele societății pe care o deține sunt „la lucru, în Olanda”. Și pentru că nu s-a putut alătura cu mașinile protestului care s-a derulat pe străzile Sibiului, a decis să sprijine fermierii și transportatorii care au protestat cu ceaiuri și cafele. Pe traseul protestului, în zona podului Neculce, a întins un drapel și a transmis invitația pe grupul de WhatsApp pe care fermierii și transportatorii din județ își coordonează activitatea.
Iar cum în zonă există și un semafor, când coloana a ajuns în zona podului, Gabriela Mezei a mers printre protestatari. „Cred că sunt în jur de 250 de pahare cu ceaiuri și cafele împărțite. Acum mai pregătesc altă serie, mă sui în mașină și merg spre aeroport”, se grăbește femeia să prindă finalul celei de-a doua zi.
Crede că acestea nu se vor opri până când cel puțin o parte din revendicări nu vor fi îndeplinite. „Oamenii sunt foarte determinați. Și sper, cred că rezultatele se vor vedea, în cele din urmă. Tocmai de aceea trebuie să fim și să rămânem uniți”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3499
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Asdfasdf
Acum 38 minute
Cartea face bine!
Acum 52 minute
Miruna
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
@Kokos ,Maria Deacu