Strategia orașului Cisnădie până în 2030 arată că aceasta dorește să devină un oraș dezvoltat economic, având în vedere că economia este factorul care susține dezvoltarea tuturor sectoarelor importante pentru locuitorii orașului. De asemenea, își propune folosirea la potențial maxim a resurselor proprii care oferă avantaje competitive orașului, va conserva biodiversitatea și patrimoniul natural de care dispune, ca factori de dezvoltare locală.
Redăm mai jos țintele propuse de Cisnădie pentru anul 2030.
- Cisnădie – un oraș cu o infrastructură modernă, accesibil și competitiv
La orizontul anului 2030, orașul Cisnădie va beneficia de drumuri de acces și străzi urbane modernizate, de noi trasee pentru biciclete și pietoni, cu locuri de parcare amenajate, spații verzi și urbane moderne și sigure. Orașul Cisnădie va fi un loc în care reţeaua de drumuri apartinătoare va fi una modernizată, cetățenii vor beneficia de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi iluminat public modern, fiind asigurată racordarea la energie termică în majoritatea zonelor orașului, din diferite surse, inclusiv din energii regenerabile, că bază a apropierii condiţiilor de viaţă de standardele europene.
- Cisnădie– destinație turistică atractivă
La nivelul anului 2030, orașul Cisnădie va avea o oferta turistică diversificată, bazată pe o infrastructură turistică și culturală modernă, care va cuprinde monumente istorice și culturale reabilitate, zone de agrement, unități de cazare și alimentație diversificate, centre de închiriere biciclete și echipament sportiv. Calendarul de evenimente culturale organizate în localitate va fi unul diversificat, care împreună cu oferta de produse turistice vor fi promovate intensiv. Orașul va putea oferi servicii de calitate turiştilor de toate vârstele, români, dar şi străini, interesaţi de turism cultural, monahal şi de agrement, servicii care respectă, conservă şi valorifică resursele locale (tradiţiile zonei, monumentele, siturile arheologice, rezervaţiile şi resursele naturale), servicii dezvoltate prin colaborare între toţi agenţii interesaţi, autorităţi publice, dar şi agenţi economici.
- Cisnădie – un oraș cu o comunitate de afaceri dinamică și implicată
Orașul Cisnădie va avea o economie dinamică și competitivă, bazată pe dezvoltarea afacerilorantreprenorilor locali. Comunitatea economică va avea o pondere mare în producţie şi servicii (producători locali), prin resurse umane a căror pregătire şi specializare este valorificată şi corespunde ofertei de pe piaţă muncii locale, într-un mediu de afaceri flexibil, reprezentativ şi bine structurat, cu reglementări legislative care stimulează dezvoltarea, în beneficiul ambelor sectoare public şi privat, contribuind în cadrul parteneriatelor public – privat la dezvoltarea locală, iar în cadrul structurilor asociative profesionale şi sectoriale, la o foarte bună reprezentare a intereselor specifice domeniilor în care activează. Producătorii locali tradiționali și nu numai vor putea să-și promoveze și comercializeze produsele, beneficiind de o piață modernizată și de crearea unui centru cu facilități de colectare, depozitare, ambalare, procesare primară și marketing a legumelor și fructelor. Se va susține o infrastructură turistică modernă care să valorifice resursele locale.
- Cisnădie – un oraș cu o administrație locală responsabilă și orientată către nevoile cetățenilor
Orașul Cisnădie va oferi cetățenilor săi la orizontul anului 2030 servicii semnificativ îmbunătățite, cu un personal corespunzător calificat și responsabil și condiții de lucru îmbunătățite semnificativ. Dezvoltarea orașului se va face într-o manieră de abordare strategică, pe baza unei planificări, cu ținte și priorități precise și concrete. Planificarea dezvoltării locale, aşa că pretutindeni în lumea civilizată, este un proces transparent, care va implică asumarea să de întreaga comunitate.
- Cisnădie – un oraș cu o comunitate urbană activă și cu un nivel ridicat al calității vieții
La nivelul anului 2030 în orașul Cisnădie dezechilibrele teritoriale vor fi atenuate printr-o reţea eficientă de servicii sociale, educaţie şi formare profesională, care răspunde nevoilor pieţei în continuă dezvoltare, asigurându-se oportunităţi egale de participare pentru toată comunitatea,locuitorii vor beneficia de un stil de viaţă sănătos, atât ei cât şi vizitatorii având acces la servicii medicale preventive, curative şi de recuperare de calitate şi la o viaţă culturală bogată şi captivantă, care promovează patrimoniul cultural existent, tradiţia şi creativitatea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1179
 
					
 
											
 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Jeorjică
Acum 12 ore
TrumpyDumpy
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Emil