În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare la 16 decembrie 2014. Potrivit Legii nr. 171/2014, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.
Problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută, pentru prima dată, în cadrul unui for internaţional, cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanţi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia. În favoarea acestui proces s-au pronunţat reprezentanţii Franţei şi Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei şi Imperiului Otoman, notează lucrarea "Istoria României în date," citată de Agerpres.
foto arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: unire Moldova cu Ţara Româneas , sarbatorim 24 ianuarie Ziua U , Alexandru Ioan Cuza , Mica Unire
Vizualizari: 3831
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Dan