Joi,
08.01.2026
Innorat
Acum
-3°C

Poteca turistică marcată spre vârful Măgura a fost spartă, nivelată și transformată în drum. „Nimeni nu răspunde de nimic în final”

Poteca turistică marcată spre vârful Măgura a fost spartă, nivelată și transformată în drum. „Nimeni nu răspunde de nimic în final”

Una din cele mai pitorești și utilizate poteci turistice din apropierea Sibiului – traseul din Cisnădie către vârful Măgura și, mai apoi, spre Păltiniș și Cindrel – a devenit drum. Cu acord emis de Mediu când lucrările erau demult începute, poteca re-marcată acum doi ani de Consiliul Județean Sibiu a fost transformată de administratorii pădurii în drum lat de patru metri „pentru accesibilizarea zonei”. Ioan-George Mărginean, sibianul care a solicitat puncte de vedere de la toate instituțiile implicate, concluzionează că, de fapt, nimeni nu răspunde pentru efectele și calitatea unei astfel de intervenții, care urmează a fi prelungită până în vârful muntelui.

Medicul Ioan-George Mărginean, membru al asociației Wilderness Research and Coservation, a descoperit în luna septembrie a anului trecut cum un excavator al Primăriei Cisnădie termina de nivelat poteca de pe traseul care pornește de pe strada Livezii, din oraș. Re-marcată cu cruce și bandă roșie în 2022 de către Consiliul Județean Sibiu în cadrul programului Anii Drumeției, poteca reprezintă începutul traseului de creastă al munților Cindrel, fiind – totodată – unul din traseele cele mai utilizate de către iubitorii de natură pentru a urca pe vârful Măgura. 

Foto 2021: Pe jos sau cu bicicleta, traseul marcat cu cruce roșie și bandă roșie spre vârful Măgura este unul din cele mai populare din zona Sibiului

Arborii care străjuiau poteca șerpuită au fost tăiați sau smulși, stâncile au fost concasate și împrăștiate pe noul drum nivelat pentru a permite accesul mașinilor grele.

„Poteca din zona respectivă era una dintre cele mai pitorești porțiuni ale traseului turistic, fiind unul dintre cele mai străbătute din regiune. Au fost tăiați și dezrădăcinați arbori și distrus un versant de stâncă, până la aproximativ 200 m după cunoscutul popas Dengel & Dutu. Am făcut o sesizare către Consiliul Județean, însă, precum era de așteptat, deși sunt clare încălcări ale Codului Silvic, nimeni nu răspunde de nimic în final”, descrie Ioan-George Mărginean rezultatul a numeroase sesizări făcute începând din toamna anului trecut.

Drumul a fost făcut de către pădurari: pentru accesibilizarea zonei

Din aproape în aproape, Ioan-George Mărginean primește un răspuns de la Primăria Cisnădie, care – la rându-i – este informată de către Ocolul Silvic din oraș că lucrările au fost inițiate de către pădurari. În ciuda evidenței și a fotografiilor, reprezentanții ocolului silvic susțin că „nu s-au tăiat și nici nu s-au dezrădăcinat arbori”. „Această cale străbate o pădure de foioase, cu un ecosistem sănătos. Intervenția asupra căii de scos-apropiat s-a făcut în scopul extragerii masei lemnoase afectată în urma unui incendiu de pădure care a avut loc în anul 2019 pe o suprafață de patru hectare, precum și pentru accesibilizarea zonei pentru intervenții în caz de incendiu și pentru intervenția salvamont”, susține Ioan Cimpoca, șeful Ocolului Silvic Valea Sadului RA, într-o adresă emisă la finele lunii noiembrie a anului trecut.

În ciuda evidenței, pădurarii spun că în cursul nivelării potecii nu au fost tăiați ori smulși arbori

Asaltul vehiculelor motorizate la poalele și înspre vârful Măgura este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, scăpând total de sub orice control inclusiv pe potecile turistice. Transformarea potecii către vârf în drum nu va ajuta la creșterea acestei avalanșe, consideră pădurarii, care subliniază că accesul vehiculelor motorizate este „blocat de existența celor două bariere amplasate în aval”. Șeful ocolului, Ioan Cimpoca, arată prin urmare că poteca devenită drum „va putea fi folosită în continuare ca și traseu turistic”. 

Cei care protejează mediul: nu este arie protejată

Intervențiile care s-au încheiat în luna octombrie au fost avizate de către Agenția pentru protecția Mediului Sibiu în baza unui amenajament silvic aprobat pentru o perioadă de zece ani în data 23 septembrie 2023. Zi în care lucrările de transformare a potecii în drum erau aproape de final.

Agenția de Protecție a Mediului Sibiu a aprobat intervențiile fără mari verificări, justificând că „planul menționat nu necesită evaluare de mediu, nu necesită evaluare adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu”.

Iar după ce a primit un punct de vedere de la Ariile Protejate, potrivit căruia zona respectivă nu se află în arii protejate și nu se suprapune nici cu situri Natura2000, nici Garda de Mediu nu a mai considerat că este nevoie să se deplaseze în teren pentru a verifica situația.

Referitor la gunoaiele lăsate în urmă de muncitorii care au nivelat poteca, autoritățile nu s-au mai obosit să răspundă

Proprietarii. Doar proprietarii

Traseul turistic care acum a devenit drum a fost reabilitat în 2022 în cadrul programului Anii Drumeției, finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Solicitat să verifice aceste intervenții, CJ a redirecționat întrebarea către serviciul din subordine, Salvamont Sibiu. Ai cărui reprezentanți confirmă, în termeni eufemistici, că poteca a fost distrusă. „Într-adevăr, estetic și noi preferăm ca potecile turistice să rămână poteci și să nu fie transformate în drumuri forestiere. Codul Silvic prevede un standard al drumurilor forestiere, dar Serviciul public județean Salvamont Sibiu nu are atribuții în verificarea acestor prevederi”.

Indicatoarele amplasate în cadrul reabilitării potecii de acum doi ani străjuiesc, acum, un drum pentru mașinile grele 

Conducerea aceluiași Salvamont Sibiu arată că, până la urmă, de astfel de trasee turistice pot dispune cum vor proprietarii pădurilor și terenurilor. „Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu este administratorul traseelor turistice omologate din județul Sibiu, dar proprietarii terenurilor sunt în unele cazuri ocoale silvice private, ocoale silvice de stat, UAT-uri sau proprietari privați de terenuri, care pot efectua lucrări sau modificări de destinație în limita legii”.

Până în vârf. Traseul turistic ar putea fi închis

Ioan-George Mărginean consideră că lucrările desfășurate n-au avut deloc în vedere respectarea florei și faunei, inclusiv a speciilor protejate. „Prin lucrările respective s-a afectat substanțial solul și habitatul a numeroase specii de amfibieni și reptile (ex. Salamandra salamandra – salamandră, Rana dalmatina – broasca roșie de pădure, Coronella austriaca – șarpe de alun etc.), precum și lilieci, care aveau cuiburi în arborii distruși, dezrădăcinați sau tăiați din locația «Popasul Dengel & Dutu». Aceste specii protejate sunt menționate în Ordonanța de Urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, distrugerea habitatului lor fiind strict interzisă și constituie infracțiune, prevăzută în Codul Penal”, mai arată Ioan-George Mărginean în sesizările transmise instituțiilor abilitate, sesizări rămase fără nicio urmare.

În locul unei poteci care deschide traseul de creastă al munților Cindrel, turiștii vor descoperi acum un drum nou

Lucrurile nu se vor opri aici: lucrările de transformare a potecii turistice în drum accesibil mașinilor grele vor continua până aproape de vârful Măgura. Iar dacă sibienii se vor arăta deranjați de aceste lucrări, traseul turistic ar putea fi închis, a concluzionat Ioan-George Mărginean, în urma discuției cu șeful Salvamont Cisnădie, care este și consilier local. „Domnul consilier local Lucian Kieltsch a menționat că, dacă mai sunt persoane «deranjate» de activitatea din zonă și lucrările pe care le efectuează dânsul cu lucrătorii de silvicultură, va fi nevoit să interzică accesul pe traseul montan și să oblige turiștii să aleagă altă cale, să amenajeze alt traseu montan, prin care să nu se mai observe ce fel de lucrări se fac în pădure; cu alte cuvinte, pentru a nu mai deranja lucrările viitoare de defrișare, excavare și distrugere a zonei respective, atât de apreciată de populația deloc puțină la număr care străbate în fiecare săptămână traseul montan respectiv”, este concluzia sibianului care a investigat lucrările care au distrus poteca înspre Măgura.

Sursa imaginilor: Ioan-George Mărginean

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

Scufitza Galbină

Acum 1 an

Galbină gutuie ! Nicici când este coaptă nu devine roșie la culoare !

Raspunde

Newman

Acum 1 an

Urmeaza constructia de case de vacanta si pensiuni,doar nu credeti ca au facut degeaba drumul!
Raspunde

John Doe

Acum 1 an

Așa e când prind putere toți păduchii născuți degeaba?
Raspunde

Muschetarul roman

Acum 1 an

Cum se zice: "nici usturoi nu au mâncat nici gura nu le miroase"! Nimeni nu știe nimic, nu? Și vor arunca vina unii pe alții. ..Și închid drumul sa nu fie prea mulți privitori! Rușinica
Raspunde

No Name

Acum 1 an

De cand Cantonul lui Marinica a ajuns Cabana si de ce a fost deviata poteca, puse camere si semne cu accesul interzis?
Raspunde

Ion Iliescu

Acum 1 an

S-au **** atat natura cat si pe cei ce tin la padure - pe saraky care vor sa mearga pe jos sau cu bicicleta pe munte .... fraierilor .... (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Voievod

Acum 1 an

Liber la tăiat paduri
Raspunde

Un adrian

Acum 1 an

Am urcat de multe ori pe aceasta cărare.Nu o s-o mai fac.Nu vreau sa ma întâlnesc cu pădurarul, consilierul sau cu mama lor!
Raspunde

Opinie

Acum 1 an

Dupa drumul spre Prejba, urmeaza drum spre Magura! Hai sa distrugem obiectivele sibiene ale montaniarzilor si sa le deschidem traficului auto! Kielsch sustine distrugerea naturii! Replace asap!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dreptul

Acum 1 an

Și cum ar fi putut interveni în cazul unui incendiu cineva pe potecuță? Nu ar fi ars din nou toate lighioanele pomenite mai sus, ba și pădurea care e comoară naturala? După unii nici autostrăzi nu ne trebuie, hai înapoi la căruțe pe potecuțe...Așa n-au unii ce face ... De cate ori se face ceva bun vine un dăstept să de-a cu piatra. Daca se face de ce se face..daca nu se face iar de ce nu....vai de noi, nu ne mai facem bine.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

Acum e liber și la ATV-uri. Zona este deja împâzită de motociclete enduro. Am fost în anul trecut în august pe jos până la Măgura și ne-au deranjat vreo 15 draci cu motoare. Au tot urcat și coborât de mai multe ori. Erau toți străini dar conduși de un român.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

D-l Kieltsch este mare practicant de enduro, isi face drum sa urce cu masina pe magura si din Cisnadie, probabil s-a plictisit de drumul forestier din Tocile
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pol-Pot

Acum 1 an

Acum sa vedem si partea buna... Salvamontul va ajunge mai repede la cazurile de urgenta utilizand noul drum. La fel si cocalarii ce nu știu sa meargă pe jos pot face selfie pe munte direct din mașină. Sa nu uitam de primul turist al tarii, ii cere prietenului un bembeu mai mare si merge si el la munte. Toate "autoritatile" sunt în meci de ping-pong cu raspunsurile.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Pentru salvarea vanatului.
Raspunde

Suetoniu Arpacas ( ecologist ilegal, fara cazier )

Acum 1 an

Ramane poteca Cisnadioara-Magura, pe la Izvorul Hihoala ! Si inca una , din Cheile paraului Argintului !
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Romanii sunt mai devastatori decat lacustele africane.
Raspunde

CitizenX

Acum 1 an

Drumul ala e oricum prost facut, in poze nu se vad nicaieri rigole care sa capteze si sa dirijeze apele pluviale. In 2 ani de trecut cu masina +ploi va fi terminat.
Raspunde

Cisnadian

Acum 1 an

Intre stanca si prapastie, pe un drum permanent in panta unde v-ati dori rigola? Sa fie si betonata, intreb ptr un prieten..?
Raspunde

Kieltsch Lucian

Acum 1 an

Dragilor, articolul cu pricina este plin de dezinformari, adevaruri trunchiate si minciuni sfruntate. Nu s-a distrus nicio poteca turistica. Nu a murit nici o broscuța si nu a avut de suferit nici o napârcă sau liliac. Acolo este vorba de un drum tehnologic, vechi de mai bine de o suta de ani, pe care, sasii mergeau cu carele de boi pe Magura, dupa lemne si dupa lână. De pe atunci avea intre trei si patru metri latime. De la drumul forestier, acest drum strabate, serpuind inca vreo 8 km pana in poiana. Cu timpul, astfel de drumuri de padure se degradeaza prin colmatare, in partea dinspre panta si surpari in partea dinspre râpă. Astfel incat, in ultimii ani a ajuns in unele locuri sa mai aiba 2 m sau 2.5m Insuficient pentru a putea fi strabatut de masini si utilaje silvice, Salvamont, pompieri. Lipsa acestrui drum a fost resimtita la incendiul de litiera din 2018, generat de turisti care au facut focul in mijlicul drumului. Vantul puternic a facut restul. Ar fi fost extrem de util daca, era suficient de lat, astfel incat sa se poata transporta apa cu bidoane de 1000 l . Incendiul nu ar fi durat 3 saptamani Apropos, doctorul reclamagiu sta in Tocile, are casa langa padure. Nu l-am vazut nici un minut sa vina sa ajute la foc, asa cum au facut-o vecinii lui. Altfel stateau lucrurile daca vantul se schimba, si focul cobora spre casa lui. Lucrarile de refacere a drumului au largit terasamentul de la 2,5m la 3,5m. Atat. Si evident au nivelat. E o lucrare obligatorie, finantata din fondul de drumuri forestiere. Din, pacate, nu e prima reclamatie pe care o face acest domn, si care, nu are legatura cu realitatea. Trebuie inteles ca, o cale de acces, drum, poteca, nu are un singur scop. Toate activitatile trebuie sa beneficieze de acces, fie ele silvice, cinegetice, turistice, medicale, agricole. Potecile turistice, sunt infiintate cu acordul proprietarului terenului, cu conditia ca activitatea turistica sa nu impiedice desfasurarea activitatilor silvice, cinegetice, medicale,etc. Nu invers. Nu exista exclusivitate a unei singure activitati, daca pe un drum s-a marcat un traseu turistic. Exista posibilitatea infiintarii unor trasee turustice care sa nu se intersecteze, pe cat posibil cu traficul silvic. Se studiaza, de mai multa vreme, in multe locuri din tara, varianta aceasta. Foarte multe trasee turistice sunt marcate pe drum forestier. Traseul cabanei Negoiu pleaca din gara, pe vreo 20km de drum forestier. Cel de la Suru, la fel, Prejba, etc. Chiar traseul nostru, de care vorbim acum, are plecarea in mijlocul orasului, la fosta statie de autobuz din str Bailor.. Merge apoi vreo 3 km pe drum public, 3 km pe drum forestier si 6 km pe drum tehnologic. Abia apoi intra in zona mai salbatica si devine poteca. Asa ca, sa ne asteptam acum la o noua reclamatie, sa nu mai circule nici o masina pe str Bailor sau pe str Livezii, ptr e poteca turistica? Asadar, in realitate nu ne ajuta cu nimic reclamatiile pe cat de neinspirate, pe atat de deviate de la adevar. Ar fi mult mai bine daca, am cauta solutii viabile, utile pentru toti.
Raspunde

Kieltsch Lucian

Acum 1 an

Drumul tehnologic de care facem vorbire, este marcat din 2008, ca si traseu cicloturistic montan, fiind primul traseu cicloturistic montan din juetul Sibiu. Traseul acesta porneste din Cisnadie, urca pe vf Magura si coboara pe Valea Argintului in Cisnadioara si retur spre Cisnadie. Traseul cicloturistic are in total 26,1 km, din care, cca 6 km strabate exact acest tronson de drum tehnologic. Segmentul de drum tehnologic este potrivit pentru a fi traseu ciclituristic datorita înclinatiei mici si constante de cca 10 %. A fost ales dupa consultarea cu practicantii acestui sport, la acea vreme. ,Traseele de bicicleta trebuie sa fie suficient de late, sa nu aiba denivelari mari, pentru a fi sigure in exploatare". Asa spune o norma de siguranta a acestui tip de traseu. Astfel incat, lucrarile de latire cu un metru a drumului tehnologic, vin in intampinarea nevoilor de siguranta. Asa cum am aratat in comentariul anterior, o cale de acces nu este destinata unui singur tip de utilizator.

Raspunde

Unu

Acum 1 an

D-le Kieltsch vă încheiați mesajele cu ”o cale de acces nu este destinată unui SINGUR tip de utilizator.”, o afirmație de o mare banalitate și o logică elementară. Deși risipiți atâta energie pentru un text atât de lung, cu numeroase justificări, multe reale, nu pomeniți nimic de REALITATEA DURĂ din teren, referitore la mocicletele enduro care străbat zona. OARE DE CE ? - Răspunsul este evident pentru orice observator neutru.
Raspunde

Negoescu Mihai

Acum 6 luni

Niste tâmpiți primarii ăștia, abia aștept să fac din nou traseul pe jos, să vedem cine mă va opri să nu merg pe acolo. Nu au nici un drept să ne interzică accesul pedestru in pădure
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus