Luni,
18.08.2025
Ploi Moderate
Acum
20°C

Cea mai mare firmă de transport mărfuri din județ investește 28 de milioane de lei în dezvoltarea unei zone industriale și logistice lângă autostradă

Cea mai mare firmă de transport mărfuri din județ investește 28 de milioane de lei în dezvoltarea unei zone industriale și logistice lângă autostradă

Total NSA intenționează să dezvolte o zonă industrială și logistică lângă autostradă, la 27 km de Sibiu. Investiția este estimată la peste 28 de milioane de lei și a fost prezentată Agenției pentru Protecția Mediului (APM) din Sibiu, în vederea obținerii acordului de mediu.

Conform Memoriului de prezentare depus la APM Sibiu, proiectul depus de Total NSA vizează construcția unei hale logistice, inclusiv copertine pentru andocare camioane, facilități administrative și tehnice, precum și amenajări exterioare și de acces. Locația investiției este orașul Săliște, pe partea dreaptă a autostrăzii A1 pe sensul de mers spre Alba.

Proiectul propune dezvoltarea unei zone industriale și logistice pe un teren de aproximativ 269.934 mp, cu o valoare estimată a investiției de 28.800.000 lei.

Principalele componente ale proiectului includ o hală logistică funcționând în regim cross-dock, facilități pentru angajați și șoferi, garaj pentru stivuitoare, platformă GPL, stație de pompe, și clădiri pentru aparate de control și semnalizare, toate proiectate pentru a sprijini eficientizarea și optimizarea transportului și depozitării mărfurilor. Elementele de infrastructură propuse includ, de asemenea, amenajări peisagistice, parcări ample pentru tiruri și autovehicule, precum și un sistem complex de acces și circulație în incintă.

(O „hală logistică funcționând în regim cross-dock” se referă la un tip de operațiune logistică în care mărfurile sunt primite printr-o parte a halei și aproape imediat expediate prin altă parte, fără a fi stocate pentru o perioadă lungă de timp. Acest sistem este eficient pentru sortarea și redistribuirea rapidă a produselor către destinații finale sau pentru consolidarea mărfurilor venite de la diferiți furnizori înainte de a fi trimise către clienți. Procesul de cross-docking reduce necesitatea spațiului de depozitare, minimizează timpul de manipulare și poate scădea costurile asociate cu stocarea, contribuind la eficiența lanțului de aprovizionare).

„Se vor amenaja circulații și accesuri în incintă, un sens giratioriu, 70 locuri de parcare pentru tir-uri și 21 locuri de parcare pentru autovehicule”, se menționează în memoriu. Iar în ceea ce privește justificarea proiectului, se menționează că este „un punct important pentru transportul de marfă. Dat fiind amplasamentul, se consideră oportună amplasarea acestei hale logistice în această locație. Această zonă se va dezvolta cu noi funcțiuni industriale și de servicii”.

Documentul descrie o serie de detalii tehnice și arhitecturale despre construcția propusă, inclusiv specificații pentru materialele de construcție, soluțiile tehnologice propuse și măsurile de securitate la incendiu. De asemenea, se discută despre eficiența energetică a clădirilor, utilizarea surselor regenerabile de energie și integrarea sistemelor moderne de gestiune a deșeurilor.

Se estimează că lucrarile vor începe în mai 2024 și vor fi finalizate în mai 2027.

Total NSA este cea mai mare firmă din domeniul transporturilor de mărfuri din județul Sibiu, atât la capitolul cifra de afaceri, cât și în ceea ce înseamnă profitul net sau numărul de agajați. Spre exemeplu, pentru anul 2022 a raportat o cifră de afaceri de aproape 213 milioane de lei și un profit de 25,7 milioane lei, dublu față de anul precedent.

Companiaeste controlată de omul de afaceri Ioan Domnariu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 21261

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

Mihai tanase

Acum 1 an

"LOCAȚIA investiției este orașul Săliște, pe partea dreaptă a AUTOSTRADEI A1 pe sensul de mers spre Alba." Chiar nimeni nu verifica ce publica domnu' Surdu ?
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Autostradă, plural autostrăzi, e grea gramatica!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus