Jandarmii sibieni se laudă cu două autospeciale noi, care vor face parte din garajul instituției și care urmează să fie utilizate în cadrul intervențiilor rapide sau cele de urgență. Este vorba de douăautospeciale de marca Jeep Wrangler Rubicon și Ssangyong Musso Grand.
Potrivit instituției, cele două mașini au fost achziționate cu bani europeni și ai Băncii Mondiale.
Prima autospecială, Jeep Wrangler Rubicon, a ajuns la jandarmii sibieni în urma parteneriatului dintre Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Salvamont, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, prin proiectul "Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale". Aceasta este dotată cu remorcă specială pentru transportul câinilor de serviciu, utilizați în misiuni de căutare – salvare, aparatură și echipamente de prim-ajutor sporește eficiența intervenției și contribuie la asigurarea securității cetățenilor în situații de urgență.
Autospeciala de marca Ssangyong Musso Grand este prevăzută cu dotări performante, menite a asigura intervenția rapidă și eficientă în cazul situațiilor de urgență. „Autovehiculul este prevăzut cu ecran de afișare a unor mesaje de avertizare a populației, camere cu termoviziune, precum și echipament care să asigure accesul în zone impracticabile. Acesta face parte dintr-un lot de 51 de autospeciale achiziționate de Jandarmeria Română în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială, valoarea totală a achiziției fiind de 12,88 milioane de lei”, precizează instituția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Jandarmeria Sibiu
Vizualizari: 1911
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Ion
Acum 54 minute
Kukuruku
Acum 1 oră
X
Acum 1 oră
Leonard
Acum 2 ore
Rostogan