Marţi,
17.06.2025
Cer Senin
Acum
27°C

Bicicletele Sibiu Bike City vor putea fi închiriate din nou, din 15 martie. Fodor: Îi invit pe sibieni să aleagă bicicletele pentru deplasarea în oraș

Bicicletele Sibiu Bike City vor putea fi închiriate din nou, din 15 martie. Fodor: Îi invit pe sibieni să aleagă bicicletele pentru deplasarea în oraș

Sibienii și turiștii vor putea folosi din nou bicicletele Sibiu Bike City începând din data de 15 martie. Potrivit reprezentanților administrației locale, vremea buna permite ca anul acesta bicicletele sa fie scoate în teren mai repede. Tarifele pentru închirierea bicicletelor sunt de 1 leu/oră sau 10 lei/zi, dar sunt disponibile și variante de abonamente.

“Anul trecut Sibiu Bike City și-a reluat funcționarea aproape de data de 1 aprilie. Anul acesta, datorită temperaturilor ridicate înregistrate, vom începe amplasarea treptată în teren a bicicletelor din 1 martie, iar din 15 martie acestea vor putea fi închiriate și folosite de către sibienii care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare sau pentru mișcare și agrement. Reamintesc că la finalul anului trecut am extins sistemul cu încă 8 stații de închiriere și 100 de biciclete. Îi invit pe sibieni să aleagă bicicletele Sibiu Bike City pentru deplasarea în oraș, ca gest de responsabilitate și ca o mică, dar importantă contribuție în creșterea calității aerului pe care îl respirăm în oraș,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă. 

Astfel, din 15 martie, sibienii vor avea la dispoziție 640 de biciclete din 57 de stații amplasate în diverse zone din oraș.

Anul trecut s-au înființat locațiile 8 stații noi, care vor putea fi utilizate din această primăvară: pe str. Monaco (vis-a-vis de intrarea Harting), pe Calea Șurii Mici (zona Magnolia), pe str. Bruxelles, pe str. Lungă, pe str. Turnului (lângă piațetă), pe str. Gh. Dima (spre intersecția cu Calea Dumbrăvii), pe bulevardul V. Milea, pe str. Autogării.

De asemenea, stația de la Stadionul Municipal a fost extinsă cu 12 locuri, dată fiind cererea mare înregistrată în această locație. 

Odată cu bicicletele obișnuite vor fi amplasate în teren și tricicletele pentru seniori (8 buc) și cele pentru persoanele cu dizabilități (4 buc). 

Citește și Noile triciclete ale Sibiului: distruse din primele zile, bijuteriile pe trei roți mai pot fi închiriate doar ”la vedere”

Închirierea bicicletelor se face prin aplicația PBSC care poate fi descărcată gratuit pe orice tip de telefon mobil, Android sau IoS. Modul de închiriere și informații despre închiriere se găsesc pe site-ul https://spadpp.sibiu.ro/biciclete, în ghidul ”Sibiu Bike City”: Ghid_utilizare_-_Sibiu_Bike_City.pdf 

În sezonul trecut, din 1 aprilie până la 1 decembrie 2023, al doilea an de funcționare al Sibiu Bike City, sistemul a înregistrat 63.631 de închirieri, din care 13.123 în baza unor abonamente, restul fiind utilizări ocazionale (închiriere pe zi sau cu ora). Cele mai utilizate stații de închiriere au fost cea de la Stadionul Municipal (13.841 închirieri), cea de pe Calea Cisnădiei (6.527) și cea din Piața Mică (5.944).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Cosmin

Acum 1 an

Bun, Dar daca vremea permite, de ce nu au fost date in folosinta inca din 15 februarie de exemplu? Avem temperatura de aprilie afara, e vacanta saptamana aceasta, orasul este gol, nu ar fi fost benefic sa poata fi folosite aceste biciclete? Ma bucur ca Sibiul are alternative de transport, dar in continuare oamenii aleg masina personala pentru un drum de 5-10 minute, asta descurajeaza si pe cei care ar vrea sa mearga cu bicicleta sau trotineta, pentru ca orasul plin de masini e un oras mai periculos. Toate pistele de bicicleta din oras sunt ori prost gandite (Mihai Viteazu de exemplu... cu parcari dupa pista.. ) sau doar de agrement (pista de pe cibin) - nu ajuta mobilitatea in oras. Singura decenta e cea de pe calea Dumbravii pe care tot in scop de agrement o folosesc oamenii.. Cultura velo e foarte subtire in Sibiu.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Sibienii biciclisti o invita pe doamna Fodor si pe toti cei din primarie sa foloseasca bicicletele. Sigur ne adunam cativa sa facem cateva ture prin oras ca sa vada domnii cum e viata biciclistilor printre masini. Cand ne acceptati invitatia? Traversam orasul pe cateva directii in timpul saptamanii si apoi dezbatem. asteptam
Raspunde

Didulescu

Acum 1 an

probabil ca Fodor nici nu stie sa se dea pe bicicleta...
Raspunde

Sibiu2024

Acum 1 an

O invit pe doamna primar sa fie prima care inchiriaza o bicicleta si se plimba pe acele piste de biciclete. Siguranta biciclistilor tinde spre zero. Fara a tine seama de latimea unei piste pentru biciclete astfel incat atunci cand doi biciclisti trec unul pe langa celalalt sa nu se loveasca. Mai sunt si alti factori de care nu s-a tinut cont.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus