Marţi,
16.04.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Peste 900 de table interactive, peste 1.000 de calculatoare, sute de camere video și zeci de licențe: achiziție de echipamente IT pentru școlile din Sibiu cu bani din PNRR

Peste 900 de table interactive, peste 1.000 de calculatoare, sute de camere video și zeci de licențe: achiziție de echipamente IT pentru școlile din Sibiu cu bani din PNRR

Proiectul „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și a unităților conexe din municipiul Sibiu" continuă cu achiziția de echipamente de tehnologia informației și comunicației (IT&C) pentru școlile din municipiu. Un total de 20,5 milioane de lei este valoarea estimată pentru astfel de echipamente, care sunt împărțite în mai multe loturi.

La sfârșitul lunii ianuarie, Primăria Sibiu a lansat un anunț de participare pentru achiziția de mobilier școlar, materiale și echipamente didactice și sportive pentru unități de învățământ preuniversitar de stat. Peste 3 milioane de euro era valoarea proiectului de dotare a școlilor din municipiul Sibiu, care promite îmbunătățirea condițiilor educaționale în unitățile școlare locale.

De data aceasta, noua licitație pentru implementarea proiectului vizează echipamentele IT. Anunțul de participare cuprinde 14 loturi.

Astfel, lotul 1 se referă la achiziția de 939 de display-uri interactive (Table Interactive), cu un cost estimat la aproape 6,6 milioane lei fără TVA. În lotul 2 a fost inclusă achiziția de Sisteme All in One (AIO), de două tipuri: în total, 1.474 bucăți cu valoarea estimată la 6,5 milioane lei fără TVA.

Lot 3: Achiziție Sisteme de sunet - 907 bucăți; valoare estimata: 1,5 milioane lei; 

Lot 4: Achiziție Laptopuri - 118 bucăți; valoare estimata: 464.344,16 lei; 

Lot 5: Achiziție Imprimante multifuncționale laser color A3 si A4 - 945 bucăți; valoare estimata: 2,2 milioane lei; 

Lot 6: Achiziție camere videoconferință - 325 bucăți, valoare estimata: 326.752,03 lei; 

Lot 7: Achiziție Scannere documente portabile - 909 bucăți; valoare estimata: 1,2 milioane lei;

Lot 8: Achiziție Echipamente Networking - 921 bucăți; valoare estimata: 1,2 milioane lei; 

Lot 9: Achiziție Mese luminoase - 158 bucăți; valoare estimata: 77.420 lei; 

Lot 10: Achiziție Microscoape digitale - 159 bucăți; valoare estimata: 117.316,56 lei ; 

Lot 11: Achiziție Tablete grafice - 45 bucăți; valoare estimata: 43.425 lei; 

Lot 12: Achiziție Chromebook și licențe: Chromebook Education + Biblioteca digitală - 24 bucăți; valoare estimata: 53.760 lei; 

Lot 13: Achiziție Hard Extern - 27 bucăți; valoare estimata: 13.500 lei; 

Lot 14: Achiziție Pachet senzori: laborator chimie/biologie și laborator fizică - 18 bucăți; valoare estimata: 148.734 lei fără TVA; 

Lot 15: Achiziție Cărucior dispozitive - 1 bucată; valoare estimata: 4.200 lei; 

Anunțul de participare conține caiete de sarcini pentru fiecare lot, precum și lista școlilor care vor beneficia de echipamentele respective, dar și specificațiile tehnice.

Obiectivul general al achizițiilor este menționat ca fiind „creșterea performanțelor școlare ale copiilor și dezvoltarea armonioasă a tinerilor ca urmare a îmbunătățirii substanțiale a condițiilor de studiu pentru cei 29.160 de copii și elevi din municipiul Sibiu, a creșterii adaptabilității, calității, atractivității și a dimensiunii aplicative, experimentale a ofertelor educaționale și extrașcolare puse la dispoziție de cele 48 de unități de învățământ preuniversitar, respectiv două unități conexe din municipiul Sibiu”.

Reprezentanții Biroului pentru Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei ne-au explicat că în cadrul proiectului, care este unul amplu, sunt cuprinse toate școlile din municipiu, doar că în urma unei analize amănunțite s-au acumulat nevoile acestora în funcție de care la fiecare unitate școlară vor ajunge tipurile de echipamente pe care le-a solicitat.

Licitația este programată pentru data de 15 aprilie.

Finanțarea proiectului are loc cu bani din PNRR.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

Newman

Acum 1 lună

Cea mai importanta achizitie sunt cele 118 laptopuri pentru educatoarele de la gradinita!
Raspunde

Gospodina

Acum 1 lună

Dar chef de învățat când le aduce?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus