34 de locuri de parcare vor fi desființate pentru a face loc unei benzi speciale, destinată exclusiv ambulanțelor care transportă pacienți la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean, anunță joi reprezentanții Primăriei Sibiu.
„De sâmbătă, 16 martie, pe strada Lucian Blaga, pe tronsonul dintre str. Independenței și str. Izvorului, se înființează o bandă specială, exclusiv pentru ambulanțele și autospecialele Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care circulă spre Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Sibiu,” transmit reprezentanții administrației locale printr-un comunicat de presă.
Măsura a fost avizată de Comisia de Circulație, scopul fiind acela de a reduce timpii de deplasare pentru ambulanțe și autospeciale, care nu mai sunt nevoite să intre în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Constituției, ci se pot deplasa și pe str. Independenței și apoi pe banda specială de pe str. L. Blaga. Astfel, se creează un acces suplimentar către Unitatea de primiri urgențe, în plus față de deplasarea dinspre str. Izvorului.
Traficul pentru autovehicule se va păstra pe acest tronson în sens unic, dinspre str. Izvorului spre str. Independenței. În schimb, ambulanțele vor circula în sens invers, dinspre str. Independenței spre str. Izvorului, pe această bandă specială, care va fi vopsită cu roșu și semnalizată corespunzător prin indicatoare, precizează sursa citată.
Pentru crearea acestei benzi speciale, 31 de locuri de parcare de pe str. Lucian Blaga se vor desființa. Alte 3 locuri de pe str. Independenței, aproape de intersecția cu str. L. Blaga, vor fi și acestea anulate, se arată în comunicatul aminitit.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: prima banda exclusiv ambulante , banda ambulante sibiu , banda speciala ambulante , Primăria Sibiu , spital sibiu
Vizualizari: 3828
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Eu
Acum 1 oră
@ @renzi
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibienii sunt omorâți cu zile!
Acum 1 oră
Paul