Miercuri,
17.04.2024
Innorat
Acum
10°C

VIDEO CSC Șelimbăr intră în play-off-ul Ligii 2 de pe primul loc.  Niculescu, după 2-1 cu Chindia: ”Din cele 19 etape, cred că în 15 am fost pe primul loc, iar asta spune totul”

VIDEO CSC Șelimbăr intră în play-off-ul Ligii 2 de pe primul loc.  Niculescu, după 2-1 cu Chindia: ”Din cele 19 etape, cred că în 15 am fost pe primul loc, iar asta spune totul”

CSC Șelimbăr s-a impus, sâmbătă, la Cisnădie, cu scorul de 2-1 în fața formației din Chindia Târgoviște, în ultima etapă din sezonul regular, anunță Liga2.ro.

”Călăreții roșiI” au fost conduși din minutul 33, când a înscris Ante Zivkovic, a egalat în prelungirile reprizei întâi dintr-o lovitură de la 11 metri transformată de Tudor Călin, iar Marvin Schieb, venit de pe bancă, a adus victoria, cu 9 minute înainte de final.

Antrenorul echipei sibiene, Claudiu Niculescu, consideră că succesul cu Chindia este absolut meritat. Și-a felicitat jucătorii, mai ales că au avut un adversar în plus, suprafața de joc, afectată de ploile căzute la Cisnădie în ultimele zile.

”Am câștigat, zic eu, meciul absolut meritat, la cum s-au desfășurat ostilitățile pe teren. A fost un teren foarte greu, a plouat mult în ultimele zile și jucătorii au suferit puțin din punct de vedere fizic. Și noi, dar și cei de la Chindia. Dar, le mulțumim autorităților de-aici pentru că au adus terenul în condiții bune, zic eu, până la ora jocului, destul de bune, având în vedere cât a plouat zilele trecute. Cum spuneam, este o victorie meritată, o victorie care vine așa, la finalul sezonului (n.r. – regular), în ultima etapă, absolut meritată: Suntem pe prima poziție, la fel spun, absolut meritat. Din cele 19 etape, cred că în 15 am fost pe primul loc, iar asta spune totul”, a declarat Niculescu într-un interviu postat de CSC Șelimbăr pe pagina sa de Facebook.

Claudiu Niculescu a adăugat că urmează o perioadă foarte dificilă, cu meciuri ”din trei în trei zile”, motiv pentru care fiecare dintre jucătorii din lot își vor avea șansa de a evolua încă din primul minut . Antrenorul ”călăreților roșii” susține că împreună vor face tot posibilul pentru a rămâne pe primul loc până la finalul campionatului.

”Ne-așteaptă un play-off foarte greu, s-a schimbat puțin problema, în sensul că va fi o perioadă foarte, foarte încărcată, cu meciuri din trei în trei zile, așa că voi avea nevoie de toți jucătorii pe care-i am la dispoziție, de tot lotul. Fiecare dintre ei își va primi șansa să joace în primul «unsprezece». Am încredere în toți și sper să facem față cu brio acestui play-off. Vom simți pe pielea noastră ceea ce înseamnă să fim în primele șase. Din toate punctele de vedere, trăirile sunt altele. Ceea ce pot să spun e că vom face tot posibilul pentru a rămâne pe-această poziție a clasamentului. Nu va fi ușor, dar vom încerca”, a adăugat antrenorul Șelimbărului.

 

Play-off-ul urmează să debuteze în jurul datei de 30 martie 2024. Vineri, Comitetul Executiv al FRF a modificat programul competițional, play-off-ul urmând să se încheie cu o săptămână mai devreme, fiind introdusă încă o etapă intermediară, iar jocurile de baraj de promovare/menținere în SuperLigă au loc și ele mai devreme.

 CSC Șelimbăr, în victoria cu Chindia: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Fl. Mitrea – Panos, Tud. Călin – Gab. Deac (Schieb 61′), C. Soare (Rotund 75′), Rodri Hernando (Monea 61′) – Al. D. Pop (Visic 75′). Rezerve neutilizate: Aldescu – Ayine, R. Gherman, Drăghescu, Ct. Alexe.

CSC Șelimbăr a terminat sezonul regular al Ligii 2 pe primul loc, cu 42 de puncte, dar nu are drept de promovare, în aceeași situație aflându-se și Corvinul Hunedoara, și ea calificată în play-off.

Echipa lui Claudiu Niculescu a pierdut un singur joc în cele 19 etape scurse până acum, 0-1 cu Unirea Slobozia, la Cisnădie. S-a situat pe locul 1 în clasament în 15 din cele 19 etape, din runda a doua fiind singura care a avut punctaj maxim, până în etapa a șasea. Ceilalți lideri au fost Concordia Chiajna, în prima etapă, datorită golaverajului, și Unirea Slobozia, în trei rânduri.

În play-off-ul Ligii 2 s-au mai calificat Unirea Slobozia, Corvinul Hunedoara, Gloria Buzău, CS Mioveni și FK Miercurea Ciuc.

Momentan, echipa lui Niculescu nu-și cunoaște programul din cele zece etape, deoarece tragerea la sorți a acestuia va avea loc marți, de la ora 12:00, la sediul FRF.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus