Ioana Ianculovici are 37 de ani, este din Sibiu și profesează în domeniul comercial. Din pandemie, tânăra și-a descoperit, întâmplător, jucându-se cu fiul ei, pasiunea pentru hand-made. De atunci, pe lângă locul de muncă principal pe care îl are, Ioana face și aranjamente și accesorii pentru nunți și aniversări. Le confecționează din flori de săpun, flori uscate sau criogenate, dar și flori naturale, la cerere.
„Pot spune că de la el a pornit toată treaba aceasta cu creația, era perioada pandemiei în care toată lumea era acasă și prin alte jocuri prin care încercam să le fac cu el, am început să ne jucăm cu florile. De fapt și de drept, îmi doream cu mai mult timp în urmă să-mi deschid o afacere a mea”, a spus Ioana pentru Turnul Sfatului.
Jucându-se cu materiale și decorațiuni, Ioana și-a dat seama că este pasionată de acest domeniu și că rezultatele care ies din mâinile ei merită împărtășite mai departe.
„Am început timid cu aranjamente micuțe, care spre surprinderea mea, au prins la public. Am postat separat pe pagina de facebook pe care am creat-o și am început să mă înscriu în grupuri de profil. Apoi am început să fac accesoriile pentru nunți, buchete, lumânări, brățări, m-am înscris în foarte multe grupuri pentru mirese. Totul a fost dintr-o simplă joacă cu copilul meu din care am realizat că îmi place, mă pierd în lucru, mă pierd în ce am de făcut și-mi place că îmi oferă liniște”, a mai povestit aceasta.
Ce produse confecționează Ioana
Printre portofoliul de produse al Ioanei se regăsesc aranjamentele florale din flori de săpun, flori criogenate, flori uscate, dar și flori naturale, la cerere.
„Am pornit de acasă după care am deschis și fizic o florărie pe aceeași linie de flori de săpun, criogenate, uscate, de mătase, am vrut să fie o combinație, dar e greu să fi mic. Am închis magazinul fizic și am lucrat de acasă, am o cameră unde am depozitat tot ce am nevoie și de acolo lucrez”, a mai spus aceasta.
Investiție și planuri de viitor
Ioana povestește că investiția de început a fost una foarte mică, dar că ulterior au urmat alte costuri generate de deschiderea firmei și de cumpărarea materialelor pentru decorațiuni.
„Fiind totul din joacă, au fost niște costuri infime, de vreo 500 lei. Au fost costuri puține la început, iar apoi am tot investit, am văzut că merge, că este cerere și că oamenilor le place ce fac eu. Au urmat apoi costurile de deschidere a firmei, materiale, practic este o investiție constantă. Nu am renunțat niciodată la ideea de a mai deschide și ceva fizic. Bineînțeles pentru că îmi place în primul rând treaba cu comerțul, lucrul cu oamenii, ador comerțul, ador comunicarea”, a concluzionat aceasta.
Pe Ioana și creațiile ei le găsiți pe pagina de facebook Raluca_store_handmadebyme și pe pagina de instagram cu același nume.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mici afaceri turnul sfatului , aranjamente florale sibiu , ioana ianculovici , micile afaceri sibiu , nunta sibiu
Vizualizari: 20908
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
ANDREI NICULAE
Acum 9 ore
Friki Riki
Acum 11 ore
Un cititor
Acum 13 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 13 ore
Ger