Miercuri,
01.05.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Un copil de 15 ani, agresat într-o școală din Sibiu, a ales să vorbească: „M-a mușcat până mi-a lăsat semn și apoi mi-a spus că a glumit”

Un copil de 15 ani, agresat într-o școală din Sibiu, a ales să vorbească: „M-a mușcat până mi-a lăsat semn și apoi mi-a spus că a glumit”

Maria nu avea 13 ani împliniți când colegii au început să o agreseze: verbal, psihic și chiar fizic. A fost mușcată, i s-a pus piedică, i s-a turnat apă în ghiozdan, a fost făcută „sifonară”, înjurată și chiar numită „lesbiană”, cu intenția de o jigni. Timp de doi ani a făcut față cum a știut mai bine, fără ca adulții să poată să o ajute, deși câteva măsuri au fost luate. Acum, fata spune că a scăpat, pentru că este elevă la altă școală, dar amintirile a tot ceea ce a simțit și trăit în ultimii doi ani de gimnaziu sunt încă vii și încă îi aduc lacrimi în ochi. Marele ei regret? Că au rămas alți copii care, chiar în aceste clipe, trec prin ce a trecut ea.   

Primele semne de bullying au început în clasa a VII-a. Maria era elevă a Colegiului Național „Samuel von Brukethal” din Sibiu.

„A venit o colegă la mine și mi-a spus să-i dau telefonul meu să-și facă poze pe Snapchat (o aplicație de socializare), iar eu nu am vrut. M-a amenințat apoi că dacă nu-i dau telefonul mă va mușca. Și pentru că, în continuare am refuzat, m-a mușcat. Și mi-a lăsat semn pe mână.” Maria se oprește pentru câteva secunde și se uită în ochii mei, apoi spre paharul cu limonadă pe care și-l comandase și din nou în ochii mei.

„Mi-a spus că a fost o glumă și că de ce sunt atât de sensibilă. Nu i-a păsat absolut deloc că m-a durut sau că nu aș fi vrut să se întâmple asta”, și-a continuat fata povestea.

Maria povestește că din clasa a VII-a a fost martora unor lucruri care nu ar trebui să existe nicăieri atunci când este vorba despre copii de 13 ani, darămite într-o școală, într-o sală de clasă.

„Colegii mei au început să fumeze, să vapeze în clasă, la geam, iar când acest subiect a fost adus în discuție la ședința cu părinții, pentru ei a fost un alt motiv de a se lua de mine. Strigau după mie: tu ai sifonat, tu ne-ai zis, trebuia să fim uniți, dar tu ne-ai pârât. Acei unul sau doi colegi, care m-au acuzat, au întors aproape toată clasa împotriva mea. M-au izolat, mă arătau cu degetul aproape în fiecare zi și lucrurile au continuat așa o vreme.”

Citește și: Psihoterapeutul Adrian Beu: „O cauză a bullying-ului este presiunea extraordinară care se pune pe copii, în zilele noastre”

„Toți colegii tăi făceau asta cu tine?”, am întrebat-o.

„Aproape toți. Am avut doi colegi din zero-patru care mă cunoșteau și știau că nu aș face așa ceva și două fete din V – VIII care chiar mi-au fost prietene și au crezut în mine, nu stăteau cu mine doar că aveau nevoie de ceva. Am avut și astfel de așa ziși prieteni, care în momentul în care auzeau ceva rău de mine nu mă mai băgau în seamă și încercau să mă facă de râs. În general profitau de mine când era vorba de teme”, spune Maria privind într-un punct imaginar de pe masa la care stăteam.

Într-o altă zi de școală fata povestește că urca scările și în spatele ei erau două colege. Una dintre ele i-a pus piedică și a accidentat-o.

„Știți, eu practic un sport de performanță. Nu am mai putut participa la un concurs la care eram înscrisă din cauza acelei accidentări. A trebuit să port o orteză câteva săptămâni. Știți ce mi-au spus? Dar noi nu ți-am pus piedică. Tu te-ai împiedicat singură, n-ai văzut?

„Mă simțeam tristă că mi se pun etichete”

Maria este de părere că are un psihic puternic și că, în cele mai multe cazuri, a rezistat abuzurilor la care a fost supusă. Sportul pe care îl practică este unul de contact și crede că i-a fost de ajutor în a găsi puterea de a-și controla emoțiile. Doar într-o zi, pe care și-o amintește perfect, i-a fost mai greu.

„Aveam o colegă care tot venea, mă prindea de la spate și mă strângea tare de-mi tăia respirația. Am tot rugat-o să nu mai facă asta, dar nu i-a păsat și într-una din zile nu am mai putut, m-am enervat și i-am dat un picior. A căzut pe jos. Tot gluma era justificarea ei, chiar dacă îi spuneam că mă rănește și că nu-mi place ce face. Glumesc și eu, ce ai... îmi tot spunea”, povestește fata.

„Cum te simțeai în acele momente?”, am întrebat-o.

„Făceam eforturi să nu bag în seamă deși mă simțeam tristă că mi se punea o etichetă și să știu că majoritatea colegilor mei nu aveau încredere în mine și că toate acele zvonuri erau spuse și colegilor din alte clase și nimeni nu voia să stea cu mine, dar am încercat să nu le bag în seamă. Îmi tot spuneam că e treaba lor că ei cred asta și am stat cu acei puțini prieteni care mă ajutau să mă simt mai bine”.

Fata a fost elevă a Colegiului Brukenthal încă din clasa a V-a, dar ultimii doi ani, crede ea, au fost un test aprig pentru psihicul și răbdarea ei.

„În acei doi ani de zile, care au fost destul de grei pentru mine, doar atunci când am lovit cu piciorul mi-am pierdut cumpătul, dar mi-am revenit repede. Apoi am avut toată răbdarea din lume. Am fost izolată, etichetată, pusă la perete, am fost jignită, mi s-a vorbit într-un mod care nu poate fi redat. Îmi spuneau sifonară și lesbiană. Erau cele mai dese cuvinte pe care colegii le foloseau la adresa mea. Și asta doar pentru că-mi vedeam de treabă la școală”, povestește fata.

Citește și: Un spectacol creat și jucat aproape în totalitate de elevi a fost prezentat la Teatrul „Gong”. Părintele Roman, AFOS: „Tinerii s-au regăsit”

Pe grupul clasei de pe WhatsApp, doar al copiilor, fără diriginte, acolo spune Maria că o  făceau în toate felurile.

„Erau câteva colege care decideau dacă pot sau nu să fiu în acel grup. Adică se întâmpla să fiu scoasă câteva zile, cel mai probabil cât mă vorbeau, după care mă băgau la loc, însă doar dacă voiau ele.”

Apoi Maria povestește că veneau cu ace de acasă să se tatueze la școală cu cerneala din patroane.

„Aveam o colegă care venea cu iubitul la ore. L-am avut la ora de desen, la ora de sport, la ora de muzică și chiar și la alte ore. Profesorii îl observau, dar nu spuneau niciodată nimic. Ei se țineau de mână, vorbeau în timpul orei, dar nu li se atrăgea atenția. Iubitul era tot elev la Brukenthal, dar cu un an sau doi mai mare.”

A muncit să plece de la ”Bruk”

Fata nu a vrut să rămână la acest colegiu și în clasa a IX-a de aceea s-a pregătit intens pentru a intra la altul.

„A fost un motiv în plus să nu mai stau. Știu sigur că situația nu s-a schimbat nici acum. Am o prietenă care este în clasa a VII-a acum și trece exact prin ce-am trecut și eu. Îmi povestește de câte ori ne vedem.”

Maria spune că, în câteva rânduri, a fost la dirigintă să-i spună. Atunci când a fost mușcată, când a fost jignită și când a fost scoasă din grup.

„Diriginta mea a mers și a discutat cu persoanele în cauză. Atunci când a trebuit, le-a scăzut și nota la purtare, dar nimic din toate acestea nu a părut să-i afecteze. Ba, au devenit mai înverșunați! Îmi spuneau: din cauza ta ni s-a scăzut nota la purtare, să vezi ce-ți fac acum, mă amenințau cu bătaia. Odată au intrat la baie în timp ce eu eram acolo și au început să mă filmeze fără acordul meu. M-au și postat pe TikTok. Au folosit orice pentru a mă face să-mi pierd răbdarea, pentru a mă pune la pământ, dar în cazul meu nu le-a reușit.”

La colegiul la care învață în acest moment, în clasa în care învață spune că, deocamdată, este bine și foarte diferit.

„Până acum a fost foarte bine. Am colegi care se poartă frumos cu mine și mă simt de parcă i-aș cunoaște de o viață. Suntem drăguți unii cu alții, purtăm discuții normale între noi, iar dacă avem o problemă, o discutăm în clasă. Este foarte mare diferența între ce am trăit în ultimii doi ani de gimnaziu și acum. Și știu că încă sunt subiect de discuție pentru foștii mei colegi, dar nu mă mai atinge în niciun fel.”

O dramă și mai mare pentru părinți – „Directorii și profesorii sunt depășiți”

Mama Mariei nu vrut să fie de față atunci când fata a povestit experiența ultimilor ani de gimnaziu. A venit însă la sfârșit. Ea spune că pentru părinți este cel mai greu.  

„Pot spune că a fost un an jumătate de coșmar. Mie mi-e greu să vorbesc, cu atât mai mult cu cât fata mea nu se exteriorizează. Nu-mi spunea niciodată nimic. Îi vedeam suferința și nu puteam să i-o alin. O vedeam mereu mâhnită, telefonul îi suna în permanență pentru că primea tot felul de mesaje pe grupul clasei, acolo unde o agresau verbal, o făceau în toate felurile. Am reușit să aflu câte ceva doar pentru că noi, în familia noastră, am decis să ne spunem mereu totul, și bune și rele. Într-una din zile am rugat-o să-mi dea și mie telefonul, dar nu vă pot reproduce ce am citit acolo”, spune mama copilei.

Femeia spune că, în mare parte, a reușit să afle ce se întâmpla în clasă.

„În clasă se fuma, se vapa cum este acum cu țigările acestea electronice. Erau să dea foc la clasă într-o zi. Unele fete veneau cu iubitul la școală, iar profesorii nu spuneau nimic pentru a avea liniște. Au fost și profesori care au preferat să-i lase să chiulească, doar ca nu le mai facă probleme, iar copiii care își vedeau de treabă erau agresați. Ei erau pârâcioșii, li se punea gumă în păr. Maria a venit acasă cu toate plutind în ghiozdan după ce i-au turnat apă, i-au rupt geaca și îi furau telefonul pentru a încerca sa-i umble în el și ea nu spunea niciodată nimic. Noi am fost cei care i-am văzut vânătăile”, povestește mama ei.

Spune că norocul lor este psihicul puternic al Mariei, care nu a cedat și a știut ce are de făcut atunci când a schimbat clasa, însă nu toți copii sunt așa.

„Ea nu era singura agresată din clasă. Mai erau doi copii, o fetiță și un băiat. Li se punea și lor gumă în păr, piedici, li se dădea cu bricheta aprinsă prin față fiind amenințați că li se dă foc. Fetița a suferit mult. Era atât de afectată de jignirile și stresul la care era supusă de colegi încât plângea în oră și, la un moment dat, a renunțat să mai vină la școală. Avea dureri de burtă din cauza asta. Băiatul a picat și el psihic și, într-o zi, a reacționat și și-a lovit colega care-l agresa, iar fata, la rândul ei l-a zgâriat pe față lăsându-i semn. Nu o dată Maria a sărit pentru ei. Vreau să știți că vorbim aici despre copii agresori ai căror părinți sunt directori de bănci, de școală, care lucrează în sănătate, dar care nu s-au prezentat niciodată la ședințele de consiliere și au refuzat să dea curs invitației dirigintei, atunci când lucrurile au scăpat de sub control.”

Mama fetei spune că nu a putut trece cu vederea peste ce i se întâmpla copilului ei și a mers în mai multe rânduri la dirigintă și la director.

„Am discutat cu ambele directoare ale școlii. Este adevărat că la un moment dat și diriginta era depășită. Nu mai știa ce să le mai facă. Le-a scăzut nota la purtare de nu știu câte ori, a făcut ședință cu părinții și cu elevii, dar nu aveau niciun rezultat. De cele mai multe ori părinții copiilor agresori refuzau să vină la ședințe sau la consiliere.”

Mama spune însă că cireașa de pe tort și poate cea mai gravă agresiune la care a fost supusă fata, a fost momentul în care a fost mușcată de mână.

„Au mușcat-o până aproape de sânge. Așa din senin. Am fost atunci sfătuiți să mergem la medicină legală. Și știți ce a fost cel mai greu? Să văd că nu se poate face nimic. Deși am depus adrese, au fost ședințe, s-a scăzut nota la purtare, nu s-a schimbat nimic. Profesorii și directorii sunt depășiți de situație și, în continuare, sunt copii care trec prin astfel de situații”, mai spune femeia.

Își privește cu dragoste copila, apoi revine.

„Am impresia că am trăit într-o bulă. Gimnaziul a fost un coșmar, un film horror. O spun cu toată tăria că au fost patru ani ratați. A durut să-mi văd copilul așa și a durut să-i văd și pe ceilalți copii în situația fetei mele. A durut că atitudinea celor care ar fi putut sau pot face ceva a fost mai mult de a ascunde, de a băga sub preș, de a justifica, de a nu recunoaște că există o problemă foarte gravă la nivelul colegiului. Este foarte important și ca părinții să înțeleagă faptul că bullyingul poate fi vindecat începând de acasă, prin educație. Trebuie să avem timp să ne educăm copiii.”

Fata este acum elevă în clasa a IX-a și-și dorește să ajungă medic legist.  Am rugat-o să transmită un mesaj atât copiilor care își agresează colegii, cât și celor care sunt agresați astăzi în școlile sibiene.

„Copiilor care agresează nu le transmit niciun mesaj, pentru că sigur nu le va păsa, dar celor care sunt agresați, își primesc Bully, cum spunem noi, le transmit să nu-și piardă încrederea în ei. Să vorbească fără teamă cu părinții lor sau cu diriginții despre ce li se întâmplă și să nu uite că mereu va fi cineva care să lupte pentru ei”, a încheiat fata, cu lacrimi în loc.

Într-un raport transmis de Inspectoratul Școlar Județean la începutul acestui an, în școlile din Sibiu au fost raportate 61 de cazuri de violență și bullying. Cele mai multe dintre ele au fost raportate în municipiul Sibiu, în școlile cu nivel gimnazial.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

26 comentarii

Un cititor

Acum 1 lună

Democrație liberală. Asta vrea poporul, asta are.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cristescu P. Radu

Acum 1 lună

Acesta-i regimul pe ca ni l-a impus noua in '89 dl Gorbaciov.
Raspunde

@

Acum 4 săptămâni

Aveti mare dreptate!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nick

Acum 1 lună

Păi nu cumva să vorbim de rău colegiul Bruk. Acolo sunt doar elite, “arienii” Sibiului !
Raspunde

B

Acum 1 lună

pe vremea mea, profesorul scotea elevii in pauza afara, nu pleca pana nu ieseau, afara erau supravegheati de profesori - exista serviciu pe scoala - dar acum profesorii sunt epuizati de meditatii, de after etc. Nu mai suferiti, copii! Faceti reclamatii scrise pt ca de acum vor fi camere video si se va vedea cine ce face!
Raspunde

Chirica

Acum 1 lună

Ai o amintire foarte idealizata despre pauze. Si atunci se intamplau chestii. Curtea era foarte mare profesorul de servici nu vedea aproape nimic din ce se intampla in partrea cealalta a curtii. Oricum profesorul de servici e mai degraba tapul ispasitor de servici. Vb si din pozitia de elev si din cea de fost profesor. Nu mai ai absolut nici o farma de autoritate atunci cand 2-300 de elevi alearga si zbiara prin curte. Orice se poate intampla.
Raspunde

B

Acum 4 săptămâni

La Bruck sunt cam 65 de profesori, împărțiți pe 5 zile înseamnă 11 profesori de serviciu pe zi!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

B

Acum 4 săptămâni

la bruck sunt cam 65 de profesori, împărțiți pe 5 zile înseamnă cam 11 pe zi. Trebuie doar să vrea conducerea că se poate!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Romania educata.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan

Acum 1 lună

Se poate rezolva simplu cu camere video in fiecare clasa si pe coridoare si cei vinovati exmatriculati si atunci mai discutam. Dar profesorii nu vor camere mai bine sa sufere copiii...
Raspunde

Sandokan

Acum 1 lună

O nota scazuta la purtare nu poate schimba comportamentul unui copil care ani de zile a fost educat gresit. In cazurile astea, parintii sunt principalii responsabili. Copilul e "oglinda" lor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

**** ****

Acum 4 săptămâni

Dacă credeți tot ce zboară și aceste minciuni jegoase nu am ce să vă mai spun . Când am citit aceste minciuni oribile mi s-a făcut scârbă știind situația cum a fost defapt și știind ca acest articol a fost făcut doar pentru atenție asupra mamei ei care vrea să dovedească a fi premiantă la jobul ei !!

Raspunde

Chirica

Acum 1 lună

Si pe vremea mea era la fel... Nu erau telefoanele smart dar erau diverse alte feluri de manifestarea a bullingului. Cred ca a fost asa dintotdeauna...
Raspunde

34378

Acum 4 săptămâni

Pe vremea mea nu erau telefoane,inafara de alea de casa cu 2Kile, numa cu interesele securistilor, cu magnetofon
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion

Acum 1 lună

Cam mare urma de dinți lăsată de un copil. Experimentați singuri, este un fake. Astfel de anunțuri prind la public, au impact.

Raspunde

Matei

Acum 1 lună

conducerea Bruk a chemat vreodata Politia in scoala ca sa li se explice elevilor bully consecintele juridice ale actiunilor lor? daca nu a facut asta aia nu e conducere responsabila! ca daca pe parinti, slabe sanse sa-i mai schimbi, daca copilul constientizeaza ca isi f... viitorul, mai e totusi o speranta ... bine, asta daca bully ala (sau aia) nu e total drogat si inconstient :( https://www.facebook.com/READJUSTPETE
Raspunde

Fost elev

Acum 1 lună

Oare s-a mai intamplat vreodata ca un elev sa ramana corigent la purtare? Si ce ar insemna un examen de corigenta la purtare? Cred ca cel putin la nivelul Colegiului National Brukenthal ar fi pur si simplu o premiera. Dar cat se poate de binemeritata, pentru a mai potoli acea reputatie exagerat de periata, cum ca "no, la Bruk, acolo chiar se face treaba deosebita". De acord, da, dar peisajul s-a ameliorat in ultimii 10-20 de ani. Bruk-ul ramane sau incearca oarecum sa ramana o scoala de varf in continuare, dar intangibilitatea reputatiei lui nu mai sta in picioare la fel ca in trecutul mediu si trecutul lung. A stat inca la inceputul aniilor 2000, dar articulatiile sufera de artroza in stadiu cel putin mediu-avansat, de nu chiar foarte avansat. Pacat de calitatea individuala a unor cadre didactice care sunt dezarmati miseleste de catre parinti bobo, parinti cancel-culture si parinti insuficient educati la randul lor. De copiii unor asemenea adulti ne vom lovi tot mai des. Drepuri 100%, responsabilitati 0%, ca sa nu folosim termenul "ostracizat" numit "obligatii".
Raspunde

@fost elev

Acum 4 săptămâni

Cu 4 la purtare se repeta anul. Teoretic. Practic, pana sa se ajunga acolo se prefera ca acel elev sa fie exmatriculat/mutat disciplinar la alta scoala.
Raspunde

Emil

Acum 4 săptămâni

Politia si conducerea scolii musamalizeaza atrocitatile, violurile, reclamatiile, etc, deoarece sunt sub talpa infractorilor politici. Politistii aduna poze cu fete pentru a santaja parintii.
Raspunde

@fost elev

Acum 4 săptămâni

Halal liceu! Doar fitzele sunt de ei si de parintii lor! Sa le fie rusine!
Raspunde

@Matei

Acum 4 săptămâni

Colegiul Bruk e intangibil! Ce sa caute Politia la Bruk?! Vai, ce ofensa adusa progeniturilor si parintilor lor minunati... De altfel, parintii sunt ca si copiii. Ce naste din pisica...
Raspunde

Adina

Acum 1 lună

Nu putem afla numele colegilor si adresele lor?
Raspunde

*** ****

Acum 4 săptămâni

(Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 4 săptămâni

Asa aratā toatā viata Maria dragā ! TOATĀ VIATA ESTE UN NESFÂRSIT LANT DE NEDREPTĀTI, AGRESIUNI SI BĀTĀI DE JOC !!!!!! Crezi cā la lucru va fi altfel???? Crezi cā in familia ta, chiar cea pe care ti-o vei întemeia tu , va fi altfel ????? Nu draga mea, vā fi mult, muuuuuuuuult mai rāu ! Bine ai venit pe planeta Pāmânt!!!! Sfat : calcā tu in picioare, umileste, batjocoreste, distruge-ti semenii înainte sā o facā ei cu tine. O vor face! Cu urā!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AMN114

Acum 4 săptămâni

ce tragedie! ce oroare! Uite acum vărs o lacrimă pentru niște copii care se șicanează și o foarte inteligentă (mama fetei) care a înțeles că fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă. În loc să stea să-i înfrunte pe ăia cu părinți ciobani-șefi, a fugit ca tot românul și se plânge anonim la ziar. Niciun nume al agresorilor, nici măcar punctul de vedere al directorului școlii. Frică, lașitate, cumetrie: ce să schimbi cu asemenea specimene? Chiar n-au înțeles că în democrație toți avem aceleași drepturi, indiferent cu ce odraslă de goangă sus-pusă ai de-a face?
Raspunde

@AMN 114

Acum 4 săptămâni

Matale nu stii ce elevi sunt la Bruk? Cu parinti sus-pusi si plini de bani?! Probabil conducerea le canta in struna si nu-i pedepseste prea tare pt. ca parintii cotizeaza din greu la scoala. Ofera tot felul de avantaje materiale si atunci lumea se face ca nu-i chiar asa de grav. Mama si-a luat fiica si au plecat. De ce ar fi de condamnat? A inteles ca lupta cu morile de vant, ca lupta cu nesimtirea, cu lipsa de omenie si de bun-simt. Sa le fie rusine celor care permit asemenea comportament intr-o scoala de nivelul Colegiului Bruk. Rusine, rusine, rusine!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus