Un bărbat în vârstă de 23 de ani din județul Olt și-a păcălit iubita din Sibiu să-i spună parole și date de acces din telefon, apoi i-a furat 175.000 de lei.
Marți, 2 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu l-au reținut pe tânărul în vârstă de 23 de ani, din județul Olt. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos – trei acte materiale, respectiv acces ilegal la un sistem informatic.
”În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 20 – 23 martie a.c., în timp ce se afla în municipiul Sibiu, ar fi accesat fără drept telefonul mobil al unei persoane apropiate și ar fi efectuat în mod repetat tranzacții financiare din contul persoanei în cauză către conturi proprii. Prin activitatea infracțională s-a creat un prejudiciu de 175.000 de lei”, a informat IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: tânăr , Sibiu , IPJ Sibiu , politia , iubita , olt , stiri sibiu
Vizualizari: 4445
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 2 ore
Anomis
Acum 4 ore
Dth