Luni,
20.05.2024
Partial Noros
Acum
24°C

12 elevi și trei profesori de la Școala Nr. 21 sunt în Germania, într-un schimb de experiență. „Aici copiii sunt liberi, nu încuiați cu o sută de lacăte”

12 elevi și trei profesori de la Școala Nr. 21 sunt în Germania, într-un schimb de experiență. „Aici copiii sunt liberi, nu încuiați cu o sută de lacăte”

12 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 21 din Sibiu se află în aceste zile în localitatea Daun, din Germania, fiind oaspeți ai Școlii Gimnaziale Geschwister-Scholl Gymnasium, în cadrul unei mobilități Erasmus Plus.

Din mobilitate face parte doar școala sibiană și cea din Germania, iar scopul principal este schimbul de bune practici și atingerea unor obiective ce țin de comunicare, socializare, digitalizare, competențe științifico-matematice, logică, cetățenie democratică sau muncă în echipă.

Mobilitatea se desfășoară în perioada 7 – 14 aprilie, timp în care 12 elevi și trei profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu se află în localitatea din Germania. Atingerea obiectivelor din planul proiectului Erasmus se face prin realizarea de activități comune, participarea la ore și vizite prin care se descoperă tradițiile țărilor implicate.

Astfel elevii sibieni au avut ocazia să viziteze orașul Bonn, vechea capitală a Germaniei de Vest, Germania federală, ceea ce i-a încântat.

De asemenea, au vizitat un centru de educație non-formală care oferă copiilor activități gratuite pentru timpul liber. Cum este Palatul Copiilor, la Sibiu.  

„Eu personal am discutat și directorul acestei școli, am văzut cum funcționează ea și am făcut comparații despre cum funcționează o școală în România și cum funcționează în Germania. Am fost impresionată în mod deosebit de faptul că aici copiii sunt liberi. Nu sunt încuiați cu o sută de lacăte și totul se derulează normal. Toți interacționează și se simt liberi, dar protejați prin sistem, dar și prin ei înșiși. Sunt liniștiți, au treabă unii cu alții și chiar de la vârste mici. Părinții nu-i însoțesc la școală. Chiar este o campanie prin care li se interzice părinților să intre pe aleea școlii și să-i lase liberi pe copii să vină la școală. Chiar am spus că o să încercăm să facem o astfel de campanie și la noi”, spune directorul Școlii 21, Violeta Solomon.

Activitatea va fi urmată de un alt schimb de experiență în luna mai când doi profesori de la școala la care se află acum elevii sibieni vor veni la Școala Gimnazială Nr. 21.

De asemenea, 16 copiii și doi profesori din Germania au vizitat școala din Sibiu în perioada 18 – 22 martie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Mioara

Acum 1 lună

Iar se plimba in loc să-și vadă de profesie și de elevi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus