Marţi,
12.11.2024
Ceata
Acum
2°C

Este sectorul IT din Sibiu în criză? Cătălin Mihacea, președintele Sibiu IT Cluster: Și în 2021 părea că piața este blocată, dar și-a revenit în șase luni de zile

Este sectorul IT din Sibiu în criză? Cătălin Mihacea, președintele Sibiu IT Cluster: Și în 2021 părea că piața este blocată, dar și-a revenit în șase luni de zile

Încă de la începutul anului 2024, de când Guvernul a tăiat o parte din facilitățile fiscale acordate IT-știlor, s-a vorbit despre o posibilă criză economică în acest sector. A existat temerea că salariilor celor care lucrează în domeniu vor scădea, iar investițiile se vor reduce simțitor. Unii specialiști au prezis chiar un regres. Pentru a vedea care este situația reală la Sibiu, reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Cătălin Mihacea, președintele Sibiu IT Cluster, organizație ce reunește zeci de companii din domeniu.

 

Aud tot mai des în ultima vreme că sectorul IT ar fi în pragul unei crize economice. Au vreo bază reală aceste zvonuri, mai ales că ar exista și un efect de domino, cu implicații și în alte sectoare?

Industria IT din regiunea centru a României a evoluat considerabil în ultimii ani, adaptându-se schimbărilor aduse de pandemie și de conflictul armat din Ucraina. Optimismul companiilor IT este mai moderat însă pentru anul 2024, atitudine cauzată în cea mai mare parte de modificările fiscale din 2023, într-o perioadă în care Romȃnia are nevoie să micșoreze rapid decalajele tehnologice față de țările din vestul Europei pentru a rămȃne competitivă, iar economia și serviciile publice necesită un proces de digitalizare accelerat.

În Sibiu există deja, de ceva timp, o comunitate puternică de IT, așa cum ne arată și cifrele pe care Sibiu IT Cluster le-a sumarizat folosind ca sursă termene.ro. Dar pentru că aceste cifre nu sunt suficiente, una dintre inițiativele Clusterului pentru anul 2024 este o radiografie a industriei de IT, care să descrie o imagine completă a ce se întâmplă în județul Sibiu.

În regiunea centru, județul Sibiu se situează pe locul doi în ce privește veniturile generate de industria IT, cu o cifră de 1.245.441.774 lei în anul 2022 (cu o creștere de 31.55% față de anul precedent), iar pe primul loc regăsim județul Brașov cu o cifră a veniturilor de 1.527.249.456 lei, pentru același an (în creștere cu 28% față de 2021), conform termene.ro. Pe locul trei urmează județul Mureș, cu 581.559.383 lei (cu cea mai mare creștere, de 32.21% față de anul 2021).

În concluzie, industria de IT din România este destul de matură ca să putem povesti de un punct de cotitură, în același timp, vorbim despre cel puțin 25 de ani de experiență în domeniu. Domeniu în care specialiștii au crescut o dată cu companiile din România. Această maturitate atrage după sine și investitori de alt calibru, care se uită cum pot să își eficientizeze operațiunile. Evident, impactul generat de toate schimbările politice și economice din regiune, corelat cu impactul generat de reașezări ale piețelor din Statele Unite și Europa necesită o regândire și o repoziționare a Industriei IT din România. Acest lucru înseamnă că trebuie sa ieșim din zona de confort, să regândim tipul de servicii oferite și să ne concentrăm pe furnizarea de soluții integrate, în care să facem consultanță, dar și pe dezvoltarea de produse.

Cât de afectate au fost companiile IT din zona Sibiului de modificările legislative de la începutul acestui an?

Orice modificare legislativă atrage după sine si un impact asupra domeniului în care ea este implementată. De altfel, întregile măsuri, nu doar cele fiscale, dar și de redresare, au generat un impact negativ, dar și pozitiv, depinzând foarte mult de zona în care fiecare companie își are operațiunile. Nu toate companiile suferă la fel. Sibiu IT Cluster a fost unul dintre inițiatorii memorandumului către Guvernul României, prin care ceream un plan care sa fie corelat cu continua dezvolare a sectorului și nu decizii pripite, datorate unor planuri naționale nu tocmai inspirate. În esență acest impact s-a tradus în creșterea costurilor din industrie, iar acest lucru atrage după sine nevoia de regândire a strategiei de business pentru fiecare companie. De altfel, doar în 2022, top cinci companii din domeniul IT din județul Sibiu au generat împreună peste 592 de milioane de lei. Trei dintre acestea sunt membre în Sibiu IT Cluster. În realitate, veniturile și numărul de angajați din industria de IT din Sibiu sunt mai mari, existând departamente de research & development consistente și în alte industrii, cum este cea de automotive, dar care figurează în statistici sub alte coduri CAEN.

Au scăzut salariile IT-iștilor sau au preluat firmele diferențele de impozitare?

În cea mai mare parte nu au scăzut, majoritatea companiilor au preluat parțial sau total aceste diferențe, salariile din domeniu rămânând în continuare competitive.

Cât de sănătos este sectorul IT din Sibiu? Se mai fac angajări ca acum doi-trei ani?

După cum am menționat mai sus sectorul este matur și are o dezvoltare sănătoasă. Dacă ne uităm în acest moment peste oportunitățile din domeniu, putem să găsim în continuare companii care fac angajări. Și în 2021 părea că piața este blocată, dar și-a revenit în șase luni de zile. Ce putem vedea în prezent este ca multe companii sunt în continuă căutare de specialiști, de oameni care sunt capabili să iasă din zona de confort, să participe în programe de dezvoltare profesională și să devină din ce în ce mai buni. Acești specialiști trebuie sa fie cei care dezvoltă business-ul din organizații, care mențin relația cu clientul și oferă soluția corecta fiecărei nevoi a clientului. Pe scurt, se caută în continuare oameni dispuși să-și asume responsabilități.

Există planificate investiții noi în zona Sibiului pentru 2024? Putem atrage companii noi?

În zona centru, putem vedea în continuare companii care au intrat în piață. Dacă în 2019 povesteam de un număr limitat de companii prezente, în acest an vedem că foarte multe companii și-au deschis operațiuni în Sibiu cu câteva zeci de colegi, dar care nu au un sediu pe care sa îl vedem și să ne gândim că au deschis un birou aici. Acest lucru se întâmplă datorită posibilității de a lucra hybrid, sau full remote.

Autoritățile locale ar putea face ceva în plus pentru a susține acest domeniu?

Evident, suntem aproape de educație și de mediul academic prin parteneriate cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dar și cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, ambele membre în Cluster. Intenția noastră este de a stabili un protocol de colaborare și cu administrația publică locală. Noi credem în importanța unui parteneriat între mediul privat, cel academic și autoritățile locale ca fiind benefic tuturor celor implicați, dar mai ales comunității. Ne dorim un hub de inovare şi cercetare în domeniul IT&C, un spațiu care să susțină proiectele comunității, dar și pe cele din regiunea centru.

Rămâne IT-ul un domeniu de viitor pentru tineri sau, așa cum se spune, sau va fi înlocuit treptat de inteligența artificială?

Inteligența artificială nu este doar despre domeniul IT, ea va afecta toate domeniile într-o măsură mai mare sau mai mică. E o chestiune globală. Nu avem idee cum va arăta piața muncii în 2050, putem doar specula. În fond, nu e prima dată în istorie când trecem printr-o schimbare de paradigmă. Și despre revoluția industrială s-a spus la fel, că oamenii vor fi înlocuiți de mașinării. Dar știm că nu asta s-a întâmplat, job-urile s-au redefinit, oamenii au deprins abilități noi, pentru a lucra în tandem cu tehnologia, iar nivelul mediu de trai a crescut dramatic.

IT-ul rămâne un domeniu de viitor, doar că va arăta diferit. Inteligența artificială va continua cel mai probabil să genereze locuri de muncă, doar că vor fi diferite. De aceea educația în domeniu rămâne esențială, la fel și flexibilitatea, învățarea continuă pe parcursul vieții, disponibilitatea de reconversie profesională cu susținerea companiilor, a mediului academic, dar și a guvernelor. Este important să investim mai mult în dezvoltarea noastră, de exemplu să construim o comunitate care să fie concentrată pe zona de inteligență artificială.

Ce planuri și proiecte are asociația Sibiu IT pentru anul în curs?

Sibiu IT Cluster plănuiește sau derulează deja pentru anul acesta proiecte educaționale (prezentări pentru elevi de liceu, o școală de vară, un hackathon), proiecte pentru comunitate (întâlniri dedicate pasionaților de tehnologie, întâlniri și workshop-uri pentru comunitatea de startup-uri locale sau chiar o conferință tech), workshop-uri și programe de training pentru companiile membre, dar și grupuri de lucru în zona de cybersecurity sau automotive.

De asemenea, Clusterul este co-organizator Sibiu Innovation Days și susține diferite evenimente locale sau naționale din domeniul IT, toate cu scopul de a aduce împreună comunitatea IT&C. În esență, plantăm semințele diferitelor direcții de viitor prin grupuri de lucru, întâlniri sau discuții care să permită dezvoltarea continuă a comunității de IT din Sibiu.

În concluzie, care sunt perspectivele anului în acest domeniu?

Domeniul IT trece printr-o transformare continuă și oricine este în acest domeniu trebuie să iasă din zona de confort. Trebuie să investească timp, energie și resurse pentru dezvoltarea continuă, mai ales că tehnologia este într-o schimbare continuă. Același lucru se întâmplă și în cadrul direcțiilor de business, unde interesul o sa fie pe trecerea de la servicii către soluții și produse oferite clienților, folosindu-ne de tehnologia de ultimă generație ca un ajutor de nădejde.

Ce ne dorim la nivel local este să creăm comunități tehnice puternice în zone de interes, cum sunt Inteligența Artificială, Securitate Cibernetică, dar nu numai, toate aceste inițiative având ca scop direcționarea eforturilor, împreuna cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, către zona de cercetare și inovare, dezvoltarea de idei și de produse locale care pot să aducă valoarea adaugata mult mai mare pentru a susține o dezvoltare continua a comunității sibiene și a IT-ului din România.

Citește și:

IT-ul generează peste un miliard de lei anual în județul Sibiu. Industria e însă mai puțin optimistă pentru 2024

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 7 luni

La Lucian Blaga tot cultura sparanghelului e baza stiintei, nu informatica. https://www.princeton.edu/news/2024/04/10/grad-alum-avi-wigderson-wins-turing-award-groundbreaking-insights-computer-science
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 7 luni

" adaptându-se schimbărilor aduse de pandemie și de conflictul armat din Ucraina " si de schimbarea directiei vântului in Kuala Lumpur si de rāspândirea acceleratā a ienupārului de tundrā in Alaska de Sud si de indicele demografic negativ in Dobrogea si de scumpirea sacâzului la desfacerea cu amānuntul..... Bā, sunt prea multi neica-nimeni cu conexiune la internet care se cred aitisti! Toti au aplicatii si toti digitalizeazā si virtualizeazā uimiti cā pâinea a ajuns uneurojumate ( 1,5 € ) . Ce-ar fi de niste muncā in lumea realā? O reconversie spre fierar-betonisti si brutari in schimbul de noapte? Lefuri bune, posibilitāti de dezvoltarea personalā in companii tinere orientate cātre client? Sunā bine?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unu

Acum 7 luni

Ce-ati mai colabora voi cu administratia locala pentru transformarea Sibiului in puscarie digitala inteligenta de 15 min. Bai, voi n-aveti tata, n-aveti mama ! Dupa capul vostru de it-sti, roboti, ca sa aveti proiecte nu ati da inapoi de la nimic, ati calca si pe cadavre !
Raspunde

Executantii inconstienti ai digitalizarii

Acum 6 luni

Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține

Raspunde

Eori

Acum 4 luni

Acest mesaj a fost șters din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus