Membrii ansamblului de dansuri populare "Florile Visei" al comunei Şeica Mare din judeţul Sibiu, 20 de copii şi adolescenţi, vor reveni vineri seară în România cu aeronava cu care s-a deplasat prim-ministrul Marcel Ciolacu în vizitele efectuate în Qatar şi Emiratele Arabe Unite, informează trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea.
Ansamblul folcloric din Sibiu a participat în aceste zile la un festival în Dubai şi urma să se întoarcă în ţară miercuri, dar cursa aeriană la care aveau rezervate locuri a fost anulată din cauza inundaţiilor puternice produse în Emiratele Arabe Unite, care au avut ca efect şi anularea mai multor zboruri programate în această perioadă.
Miercuri noaptea, cei 22 de români, aflaţi şi în situaţia de a nu-şi permite financiar cazarea în continuare, au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României la Dubai şi aduşi în Abu Dhabi, unde li s-a găsit o variantă de cazare.
După ce vor ajunge la Bucureşti, aceştia urmează să fie preluaţi de un autocar pus la dispoziţie de organizatorul deplasării în Dubai a ansamblului folcloric din Sibiu, a precizat pentru AGERPRES profesorul Florin Dragotă.
Sursa foto: Facebook primăria Șeica Mare
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: seica , ansamblu , stiri sibiu , Dubai
Vizualizari: 3151
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C