Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat de trafic de droguri de risc, în formă continuată, într-un dosar instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii DIICOT Sibiu, anunță miercuri reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în perioada 2021 - martie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat, deținut, oferit și comercializat diferite cantități de canabis, către consumatori din județul Sibiu.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, în imobile situate în localitățile Copșa Mică și Popești Leordeni, au fost descoperite și ridicate, cantități de droguri de risc (canabis), recipiente cu urme de materie, un grinder, precum și alte mijloace de probă.
La data 23 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ”Vlad Țepeș”.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție,” precizează sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 809
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Asdfasdf
Acum 57 minute
Cartea face bine!
Acum 1 oră
Miruna
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
@Kokos ,Maria Deacu