Duminică,
19.05.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Alte două medalii de aur pentru România la canotaj. Una dintre ele este în premieră

Alte două medalii de aur pentru România la canotaj. Una dintre ele este în premieră

România a cucerit în premieră o medalie de aur în proba masculină de dublu vâsle la Campionatele Europene de canotaj, duminică, la Szeged (Ungaria), prin Andrei-Sebastian Cornea şi Marian Enache, potrivit World Rowing, preluat de Agerpres. De asemenea, duminică după amiază, sportivele noastre au cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1. 

Echipajul compus din Andrei Cornea și Marian Enache a fost cronometrat cu timpul de 06 min 44 sec 55/100, fiind urmat la distanţă de Spania (06:51.07) şi Germania (06:51.49).



În această probă România a mai obţinut medalii în 2019 (bronz) şi 2018 (argint), Marian Enache participând la ambele curse.

De asemenea, România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, la Campionatele Europene de la Szeged (Ungaria).

România (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu), care a fost pe locul secund la 500 şi 1.000 de metri, a preluat apoi conducerea şi s-a impus cu timpul de 06 min 32 sec 00/100, în faţa echipajelor din Marea Britanie (06:35.16) şi Italia (06:37.41).



Tot duminică, Andrada-Maria Moroşanu s-a clasat pe locul patru în proba de schiff simplu feminin, cu timpul de 08 min 37 sec 65/100. Victoria a revenit sârboaicei Jovana Arsic (08:23.42), argintul a fost câştigat de germanca Alexandra Foester (08:28.16), iar pe locul al treilea s-a clasat cehoaica Alice Prokesova (08:34.97).

România a încheiat pe locul secund în clasamentul final, cu opt medalii, patru de aur, două de argint şi două de bronz, fiind devansată de Marea Britanie (8-1-1), dar terminând înaintea Italiei (2-3-3), a Norvegiei (2-0-1), a Germaniei (2-5-1) etc.

Sâmbătă, România a obţinut trei medalii, una de aur, una de argint şi una de bronz. Aurul tricolorelor a fost obţinut la dublu vâsle, categorie uşoară (Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc), argintul a fost câştigat la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), iar bronzul la 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu).

Duminică, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit aurul la dublu rame feminin, Andrei-Sebastian Cornea şi Marian Enache s-au impus la dublu vâsle masculin, Florin Arteni şi Florin Lehaci au luat argint la dublu rame masculin, iar Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obţinut bronzul la dublu vâsle feminin.

România a calificat 12 echipaje în finalele pentru medalii din cele 13 pe care le-a deplasare a Szeged. Duminică, tricolorii vor mai lua startul în două finale A, la schiff simplu feminin şi 8+1 feminin.

La ediţia 2023 a Campionatelor Europene, desfăşurată la Bled (Slovenia), România a câştigat şase medalii, dintre care cinci de aur şi una de argint.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus