Luni,
20.05.2024
Partial Noros
Acum
24°C

De 8 ani, statul român nu poate intra în proprietatea imobilului pierdut în instanță de soții Iohannis în 2009. Și nu poate recupera nici banii din chirie, 260.000 de euro

De 8 ani, statul român nu poate intra în proprietatea imobilului pierdut în instanță de soții Iohannis în 2009. Și nu poate recupera nici banii din chirie, 260.000 de euro

Un litigiu din 2016, care a ajuns de un an la Înalta Curte, nici măcar nu a primit un termen, este ultimul obstacol pe care îl mai are de trecut statul pentru a recupera imobilul deținut de soții Klaus și Carmen Iohannis în perioada 1999-2016, relatează G4Media.

ANAF anunță că, din cauza litigiilor privind moștenirea respectivă, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.

În plus, instanța supremă a secretizat dosarul de care depinde recuperarea de către ANAF.

”Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior”, se arată pe site-ul ÎCCJ.

Citește și:

Judecătoarele care au revizuit situația „casei lui Iohannis” au fost desemnate să conducă Biroul electoral județean pentru alegerile din iunie

Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.

Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.

Potrivit ANAF, acest litigiu de moștenire blochează recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. E vorba de spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29 (artera pietonală cu terase care duce spre Piața Mare). Din pricina litigiilor, succesiunea a fost suspendată de către notarul public din Avrig.

”În situația în care cauza din Dosarul nr. 939/85/2016 (privind casa din Gheorghe Magheru 35 – n.r.) va fi soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor legal emis pe numele Statului Român, se va putea uza de prevederile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 conform căruia „La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui”, arată ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, într-un răspuns pentru G4Media.ro din data de 25 aprilie 2024.

Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară.

De atunci și până în prezent, statul român nu a putut să își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului din pricina disputelor privind moștenirea, care nu se mai termină. Statul, prin ANAF, nu poate să obțină certificatul de moștenitor al imobilului din Bălcescu 29, așa cum a obținut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial stă nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deținut nelegal imobilul.

Ce legătură este între imobilele din Gheorghe Magheru 35 și Nicolae Bălcescu 29

Potrivit istoricului moștenirii reconstituit de riseproject.ro și Centrul de Investigații Media (CIM), ambele imobile au aparținut soților Eliseu și Maria Ghenea (fostă Baștea). Imobilele au fost naționalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluție, în anii ’90, apare un prezumtiv moștenitor, Ioan Baștea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baștea). În 1999, acesta obține o hotărâre judecătorească prin care se revocă naționalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

„La 1 iunie 1999, soții Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucșă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul școlar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baștea”, notează jurnaliștii riseproject.ro într-o investigație de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baștea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar același Ioan Baștea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă și fiica acesteia, Carmen Iohannis, soția actualului președinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeaşi zi, Ioan Baștea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soții Klaus și Carmen Iohannis.

Ambele au făcut și continuă să facă obiectul unor litigii în instanțe. În cele din urmă, în 2008, statul român a reușit să obțină certificatul de moștenitor pentru imobilul din Magheru 35. Este documentul a cărui anulare o solicită acum Rodica Baștea, la Înalta Curte.

Imobilul din Bălcescu 29 a fost pierdut în instanță de familia Iohannis în 2015. În 2016, titlul lor de proprietate a fost radiat din cartea funciară. Potrivit ANAF, Statul nu își poate înscrie însă dreptul de proprietate din pricina litigiilor privind moștenirea care nu se mai termină.

De ce au pierdut în instanță soții Iohannis și Rodica Baștea

Pe 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a anulat certificatul de moștenitor emis pe 1 iunie 1999 de notarul sibian Radu Gabriel Bucșă pe numele lui Ioan Baștea.

Instanța a decis că familia Iohannis nu a fost cumpărător de bună-credință și a anulat contractul de vânzare-cumpărare din aceeaşi zi, 1 iunie 1999, prin care familia Iohannis a achiziţionat de la Ioan Baştea, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din strada Nicolae Bălcescu 29. Instanța a dispus și radierea familiei Iohannis din cartea funciară a imobilului.

“Certificatul de moştenitor s-a emis cu încălcarea competenţei teritoriale absolute şi nu s-a bazat pe o relaţie de rudenie între ultimii doi defuncţi, Ghenea Eliseu (Ghenea Ilisie) şi Baştea Nicolae (tatăl lui Ioan Baștea – n.r.), fiind încălcate normele legale imperative care reglementează devoluţiunea succesorală” – a arătat Curtea de Apel Braşov în motivare.

Instanţa a constatat, în principiu, două chestiuni. Prima este că notarul sibian nu avea competenţă teritorială să dezbată succesiunea unui defunct care a decedat în judeţul Brașov, nu în Sibiu. E vorba de Nicolae Baştea, tatăl lui Ioan Baştea, prietenul familiei Iohannis.

Cea de-a doua este că Nicolae Baştea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, proprietarul casei din centrul Sibiului până la naţionalizarea din 1964, ci nepotul soţiei acestuia, Maria Ghenea (născută Baştea). Deci afin, nu rudă directă.

În plus, femeia a decedat prima, în 1962, iar cota ei de moştenire a revenit soţului. Eliseu Ghenea a decedat în 1969 şi a fost moştenit de sora lui, Paraschiva Micu. Aceasta a decedat în 1975, fără urmaşi, astfel că toate bunurile ei ar fi intrat în proprietatea statului (imobilul era deja naționalizat din ’64).

Soția președintelui, Carmen Iohannis, și notarul Radu Gabriel Bucșă, care i-a emis certificatul de moștenitor lui Ioan Baștea, au fost vizați de o anchetă penală a Parchetului General. Dosarul a fost clasat în februarie 2020 pe când parchetul era condus de procurorul general interimar Bogdan Licu, acum judecător CCR (propus de PSD).

G4Media.ro a solicitat în baza legii 544/2001 studierea dosarului cu nr. 939/85/2016 de pe rolul ÎCCJ privind anularea certificatului de moștenitor emis pe numele statului pentru imobilul din Sibiu, Magheru 35.

Președintele completului, judecătoarea Ileana Ruxandra Tirică, a respins solicitarea G4Media.ro, susținând faptul că dosarul nu ar conține informații de interes public.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 3 săptămâni

Nici nu va putea curand cata vreme Justitia, Politia, Armata si CCR sunt sub talpa infractorilor politici.
Raspunde

Adrian

Acum 3 săptămâni

România un stat eșuat!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion

Acum 3 săptămâni

ANAF nu are cum sa recupereze suma de 260.000 euro întrucât,potrivit legii,recuperarea creanțelor bugetare reprezentand chirii se prescriu in termen de 3 ani,adica aprilie 2019 in cazul nostru.Legea este valabilă pentru toata lumea,nu numai pentru cei plini de ură ce viețuiasc in tara numita Romania.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zaharia

Acum 3 săptămâni

Această septicemie la protejat și îl protejează în continuare,de era un Om simplu! Era aruncat în pușcărie și confiscat totul, și îndatorat!!! Așa am acceptat prin Toate jegurile de președinți să fim încălecați de securiști materialiști și oportuniști să fim conduși,acum s-au născut adevărații monștri care ne jupoaie!
Raspunde

Xxx

Acum 3 săptămâni

Oare daca era invers cauza era rezolvata pina acum?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anda

Acum 2 săptămâni

Dosarul nevestei lui Johanis a fost clasat, nu a primit nici macar o amenda, n-a facut inchisoare, nu a fost data afara de la servici, ce model esti pentru elevii de la liceul Gh. Lazar? Ce justitie este asta?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Papa di Gio

Acum 2 săptămâni

Poate vor da drumul la dosare măcar atunci când,, Pițu" nu va mai fi președinte iar un judecător integru va soluționa acest caz,iar d nl și d na î și vor pierde toate privilegiile la fel ca Băse....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus