Luni,
27.05.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Modernizarea cartierului Veterani: licitație de peste 3 milioane de euro pentru străzi asfaltate, canalizare, cablaj subteran, iluminat nou și piste de biciclete

Modernizarea cartierului Veterani: licitație de peste 3 milioane de euro pentru străzi asfaltate, canalizare, cablaj subteran, iluminat nou și piste de biciclete

Municipiul Sibiu demarează o licitație importantă pentru modernizarea infrastructurii în cartierul Veterani. Proiectul, cu o valoare estimată de peste 15 milioane de lei, include lucrări de modernizare a străzilor, instalarea canalizației pluviale, iluminatului public și cablajului metropolitan.

Conform anunțului de pe platforma de licitații publice, contractul cuprinde lucrări ample de reamenajare a drumurilor, inclusiv trotuare, parcări, piste pentru biciclete și zone verzi. De asemenea, vor fi realizate noi instalații de canalizare pluvială și iluminat public, împreună cu relocarea și protejarea rețelelor de utilități existente. Un aspect notabil al acestui proiect este relocarea unei linii electrice aeriene de 20kV, conform unui studiu de coexistență.

Autoritatea contractantă, Primăria Sibiu, a specificat că lucrările vor începe în funcție de progresul finalizării etapizate a rețelei de apă și canalizare menajeră, realizate de operatorul regional Apă Canal SA Sibiu. Durata contractului este de opt luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă două luni pentru procedurile de recepție finală.

Autoritățile locale recunosc în caietul de sarcini că „starea de viabilitate a infrastructurii (din cartierul Veterani) nu asigură condiții depline de siguranță, confort și securitate a circulației rutiere și pietonale”.

„Prin proiect se urmărește modernizare a 10 străzi din Cartierul Veterani cu lungimea cumulată de 2.503 m, necesar pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a traficului rutier și pietonal, respectiv pentru facilitatea accesului riveranilor la proprietăți.

Străzile proiectate vor avea lățimea spațiului carosabil de 6 m, respectiv 7 m, amenajate în dublu sens. În profil transversal spațiul carosabil va avea panta sub formă de acoperiș de 2,5% spre marginea colectoare, unde vor fi realizate guri de scurgere noi racordate la colectorul de canalizare pluvială nou.

Pentru circulația pietonală se vor amenaja trotuare pe ambele părți ale străzilor. Se vor realiza parcări adiacente părții carosabile, acolo unde limita de proprietate permite acest lucru.

Pista pentru bicicliști se va realiza de-a lungul străzilor Av. Gheorghe Bănciulescu, Gr. Baștan și Cpt. V. Mărăcinenu, realizate în sistem constructiv similar trotuarelor pietonale.

Lățimea pistei de biciclete va fi de 2,5 m, amenajată cu două benzi de circulație de 1,25 m.

Rețeaua de canalizare pluvială proiectată se va face petoate cele 10 străzi din perimetrul studiat. Apele colectate vor fi evacuate în pârâul Rossbach, înaintea descărcării se va instala un separator de nămol și hidrocarburi.

Se va realiza o rețea pentru iluminat public subteran și se vor monta stâlpi de iluminat echipați cu lămpi LED (...)”, scrie în caietul de sarcini.

Acest proiect va fi finanțat prin fonduri bugetare locale. Licitația este planificată pentru data de 5 iunie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Locuitorul

Acum 3 săptămâni

Pe cand asfaltări și pe str. Coralului, Ogorului, Varșovia ???? Când ???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus