Luni,
20.05.2024
Partial Noros
Acum
24°C

Tabloul ”Ecce Homo” dus la Iași, de la Sibiu, apărat de jandarmi cu arma în mână. Capodopera a fost furată în 1968 și recuperată după 30 de ani

Tabloul ”Ecce Homo” dus la Iași, de la Sibiu, apărat de jandarmi cu arma în mână. Capodopera a fost furată în 1968 și recuperată după 30 de ani

Capodopera ”Ecce Homo (Iată omul!)” a lui Tițian (Tiziano Vecellio), unul dintre cei mai mari pictori ai Renașterii, a fost transportată de la Muzeul Brukenthal la Muzeul Municipal ”Regina Maria” din Iași cu pază armată, iar acolo este încadrat în permanență de luptători înarmați ai Jandarmeriei Române.

Imaginile inedite au fost prezentat de către muzeul din Iași, care a găzduit joi una dintre cele mai reprezentative lucrări din istoria culturală a omenirii.  

Singura lucrarea din România și din Europa de Est realizată de celebrul artist Tițian/ Tiziano Vecellio aflată în Muzeul Național Brukenthal a părăsit Sibiu pentru a fi expusă la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași.

Capodoperă a artei europene, lucrarea Ecce Homo-Iată Omul! este una dintre cele mai importante lucrări de pictură aflată pe teritoriul României. În decursul timpului lucrarea a fost expusă în mai multe muzee importante din Europa. În România, în cei 207 ani de existență a Muzeului Național Brukenthal a fost expusă doar de 2 ori, la expozițiile organizate de Alexandru Constantin Chituță: în anul 2023 în cadrul expoziției Brukenthal exclusive la Art Safari Bucharest și în acest an în cadrul expoziției Tițian. Ecce Homo, notează Știrile ProTV.

Valoroasa lucrare este asigurată la una dintre cele mai vechi și mari companii de asigurări din Londra, iar ”transportul ei a fost realizat de Orbit Internațional - Fine Art Transport, firmă specializată în transportul lucrărilor de artă și escortă de Jandarmeria Română din Iași”, a scris miercuri muzeul ieșean pe pagina sa de Facebook.

Gândită de mai bine de un an, expoziția Tițian. Ecce Homo a fost deschisă la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași în data de 9 mai 2024, ora 17:00 cu prilejul Zilei Europei și va rămâne deschisă până în data de 5 iunie 2024.

Tabloul mai are două versiuni: la Madrid și la Dublin

Lucrarea Ecce Homo realizată de artistul Tiziano Vecellio în anul 1560 este singura lucrare aflată în România și în Europa de Est. În lucrarea Ecce Homo Tiţian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului XVI-lea, fiindu-i prima dată comandată în anul 1543.

Lucrarea Muzeului Naţional Brukenthal este similară versiunii din 1548 aflată la Muzeul Prado din Madrid, a versiunii din 1560 aflată la Galeria Naţională a Irlandei din Dublin şi a celei din 1564-1566 aflată la Galeria Uffizi din Florenţa. Există de asemenea o lucrare neterminată din seria Ecce Homo realizată de Tiţian la de Artă din Saint Louis Missouri, Statele Unite ale Americii”.

Provenienţa tabloului „Ecce Homo” de Tiţian din colecţia Brukenthal ar putea fi urmărită până la atelierul artistului. De-a lungul celor peste 450 de ani de când a fost creat, conform Danielei Dâmboiu tabloul a trecut prin mai multe locaţii, colecţionari şi evenimente: Veneţia, cel mai probabil în casa sculptorului şi colecţionarului Allesandro Vittoria (undeva după 1560/ 1565 până în 1608) şi în cabinetul de artă al bogatului negustor Bartolomeo della Nave (1608-1638); Anglia, unde a fost expediat din Veneţia până în mai 1638; Londra, conacul din Chelsea al lui James, al treilea marchiz şi primul duce de Hamilton (1639-1649), care a fost fosta reşedinţa regală a regelui Henric al VIII-lea al Angliei şi casa din copilărie a reginei Elisabeta I; Olanda, trimisă acolo după execuţia lui Hamilton la 9 martie 1649; Bruxelles, galeria arhiducelui Leopold Wilhelm găzduită în Palatul Coudenberg (c. 1650/ 1651-1656); integrată în primul catalog din lume al unei colecţii de artă, realizat de David Teniers II în 1660; Viena, expusă în galeria Stallburg (1659-c. 1773/ 1776); trimisă de Brukenthal de la Viena la Sibiu între 1774-1777; găzduită la Sibiu – capitala provinciei Transilvania, în galeria privată Brukenthal (din 1783, la etajul al doilea al clădirii dinspre stradă), cu o întrerupere de câţiva ani în timpul Primului Război Mondial, când a fost trimisă spre păstrare la Viena, apoi la Budapesta (iarna 1914/ 1915-iunie 1919); restaurată la Sibiu sau la Viena, când probabil a fost scurtată în partea de jos cam la jumătate din palma dreaptă a lui Hristos (1899); furată din muzeu în 1968 şi găsită după 30 de ani, în 1998, în SUA; revenită în cele din urmă acasă, în 1998, în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional Brukenthal, fiind înregistrată cu un nou număr de inventar.

Furat și regăsit în SUA. 56 de ani de la cel mai mare jaf din Sibiu: Sistemul de alarmă nu funcționa nici după 15 ani de la furt, iar 4 tablouri sunt încă de negăsit

Peste 19 zile se împlinesc 56 de ani de când acest tablou, alături de altele, a dispărut de la Muzeul Brukenthal.

În primele ore ale amiezii zilei de 28 mai 1968, la Miliția Sibiu a declanșat alarma: au dispărut opt tablouri de la Muzeul Brukenthal. Valoarea lor aproximată atunci depășea câteva zeci de milioane de euro.

Theodor Ionescu, șeful Galeriei de Artă a Muzeului Brukenthal, a anunțat organele republicii socialiste că femeia de serviciu a găsit ușile deschise la etajul doi, etaj aflat în renovare, iar din opt rame lipsesc pânzele.

Lipseau din muzeu opt opere din cele 36 de lucrări expuse: Anton van Dyck - „Moartea Cleopatrei”, Frans van Mieris cel Bătrân - „Bărbat cu pipă la fereastră”, Jorg Breu - „Portret de bărbat”, anonim german - „Bărbat cu haină de blană”, Christoph Amberger - „Portret de bărbat”, Tiziano Vecellio da Cadore - „Ecce homo”, Rosalba Carriera - „Portretul unei tinere femei” (o miniatură pictată pe fildeș), și, cel mai valoros tablou, evaluat la 25 de milioane de dolari, „Bărbat cu craniu în mână”.

Cel care a alertat autoritățile, Theodor Ionescu, a devenit și principalul suspect al milițienilor, urmând apoi să fie condamnate pentru alte fapte.

Ionescu a descoperit, la începutul anilor ’60, tablouri ale lui Tizian, Anton van Dyck, Amberger, Giorgione, Jordaens, Andrea Celesti, lucrări despre care nu se știa că se află în Muzeul Brukenthal. Este „găsit” chiar celebrul tablou al lui Jan van Eyck „Omul cu tichia albastră” - un autoportret al autorului.

După doi ani, în 1971, profesorul și muzeograful Theodor Ionescu este arestat. Pentru că nu existau probe care să arate clar că Ionescu este autorul furtului, i s-a înscenat un proces de luare de mită, în baza declarațiilor date de colaboratori ai muzeografului și colecționari. Aceștia din urmă au spus că au vândut muzeului tablouri și i-au dat lui Ionescu mită ca să încheie tranzacția.

În 1972, Dumitru Ceacanica renunță la ideea că tablourile mai sunt în România și închide ancheta cu „AN” - Autor Necunoscut.

În anul 1998, fostul președinte Emil Constantinescu trimite la Sibiu patru dintre tablourile furate cu 30 de ani mai devreme, în 1968.

„Mi s-a adus la cunoștință că instituția vamală din SUA a ajuns în posesia a patru tablouri din Colecția Brukenthal, furate în 1968. În 1998, un colecționar din SUA a trimis spre evaluare două tablouri unei galerii din New York. Galeristul, constatând că fac parte din Școala Flamandă, le-a fotografiat și a trimis fotografiile Institutului de Istoria Artei din Haga. Directorul Institutului a recunoscut în fotografii tabloul «Bărbat cu craniu» (foto) ca făcând parte din seria celor furate de la Muzeul Brukenthal din Sibiu. I-a scris domnului dr. Alexandru Lungu, directorul Muzeului Brukenthal. Acesta a cerut sprijinul UNESCO și totul a căpătat o turnură internațională. Noi am cerut, prin Ministerul de Interne, să se facă o sesizare prin Interpol. Agenții Serviciului Vamal american au luat legătura cu galeristul din New York care a furnizat date privind numele colecționarului care încercase să vândă tablourile. Tablourile au fost confiscate”, a relatat fostul președinte al României, conform România Actualități.

După doi ani de corespondențe pe cale diplomatică, cele patru tablouri au fost redate Muzeului Brukenthal. La restul li s-a pierdut urma.

Sursa foto: Facebook / Muzeul Național Brukenthal

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2299

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Till Eulenspiegel

Acum 1 săptămână

Desi nu-s fan pochi,Iisus flancat de jandarmi mi se pare o gluma proasta..
Raspunde

Iak

Acum 1 săptămână

Ești idiot, amice. Chiar idiot.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Felceru

Acum 1 săptămână

Hristos și cei doi tâlhari.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus