În urma unui furtuni solare foarte puternice - unii specialiști spun că a atins gradul maxim – aurora boreală a fost vizibilă noaptea trecută din cea mai mare parte a României, inclusiv din Sibiu.
Cu ochiul liber cerul a căpătat o nuanță roșiatică, pentru a capta jocul luminii fiind nevoie de un aparat foto sau un smartphone setat să declanșeze după o perioadă de timp.
Iată mai jos câteva fotografii realizate în municipiul Sibiu:
Imaginile de mai sus au fost realizate Cosmin Adrian în cursul nopții trecut, la marginea cartierului Tineretului din Sibiu. Cosmin este pasionat de astronomie și a urmărit prin intermediul unei aplicații evoluția furtunilor solare pentru a observa dacă aurora boreală se vede și din Sibiu.
”Când am văzut că s-a atins punctul maxim am căutat un loc lângă Sibiu unde priveliște spre cer să nu fie obturată de lumini, să se vadă cerul bine. Am mers pe câmpul de lângă Tineretului, nu foarte departe de unde locuiesc”, a povestit Cosmin pentru Turnul Sfatului.
În baza informațiilor existente în acest moment, furtuna solară continuă și astăzi, în acest moment aurora boreală fiind vizibilă din zona Canadei și SUA. La noapte sunt șanse foarte mari ca aurora să redevină vizibilă din zona Sibiului.
”Dacă e cineva dornic să o vadă eu aș recomanda să iasă din Sibiu, să meargă undeva unde cerul nu este obturat, nu există lumină și are o orientare către nord. Spre exemplu, la ieșire către Slimnic. Există posibilitatea ca aurora să fie vizibilă și la noapte”, a mai spus sibianul pasionat.
Aurora boreală a mai fost vizibilă din Sibiu și în trecut, la diferite intensități, ca efect al exploziilor solare. Soarele se află în prezent aproape de activitatea sa maximă, conform unui ciclu care se repetă la fiecare 11 ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 15358
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Periscop
Acum 7 ore
Excelent +1
Acum 7 ore
Bastiu
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
Emil