Duminică,
14.09.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Spitalul TBC anunță începerea celei de-a VII-a ediții a campaniei anti fumat. Anul acesta tinerii vor fi în centrul atenției

Spitalul TBC anunță începerea celei de-a VII-a ediții a campaniei anti fumat. Anul acesta tinerii vor fi în centrul atenției

Spitalul de Pneumoftziologie Sibiu organizează în acest an cea de-a VII-a ediție a campaniei anti-fumat, cu scopul de conștientizare a populației cu privire la consecințele negative pe care fumatul le are asupra sănătății.  Mesajul campaniei din acest an este „Fără dependențe!”. În acest sens, vor fi organizate atât conferințe, găzduite de Sala Transilvania din Sibiu, cât și sesiuni de efectuare a unor spirometrii gratuite.

Prima conferință se va adresa tinerei generații – elevilor din liceele și școlile sibiene, precum și studenților și va avea loc în data de 27 mai, între orele 11.00 - 13.00.

„Statisticile care evidențiază prevalența fumatului în rândul tinerilor sunt tot mai îngrijorătoare, iar  vârsta de începere a fumatului este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicție. Anul acesta, pentru a nu mai merge doar cu medicii pneumologi din liceu în liceu, am decis să organizăm o conferință de amploare la Sala Transilvania, la care să participe aproximativ 1.800 de elevi din județul Sibiu - si în care să transmitem atât mesaje de tip medical, prevenție si conștientizare cu privire la efectele pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și cu lideri de opinie inspirationali, motivanti, care să îi canalizeze pe tineri spre aspectele pozitive ale vieții, pe dezvoltarea și valorificarea propriului potențial, pentru a evita dependențele”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Printre vorbitorii care vor susține discursuri cu impact pentru tineri se numără medicii pneumologi Lavinia Danciu (Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu) și Monica Marc (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara), psihologul și psihoterapeutul Diana Vasiliu, managerul Sportiv al clubului de fotbal din Liga I, FC HERMANNSTADT, Radu Neguț, multipla campioană la atletism, Daniela Cîrlan, precum și cunoscutul sportiv, campion la numerose sporturi, Avram Iancu, primul român care a câștigat titlul mondial „Performance of the Year 2021” în lume, la înotul în ape deschise titlu decernat de către World Open Water Swimming Association.

Tot în data de 27 mai, începând cu ora 18.00, la Sala Transilvania va avea loc o conferință intitulată „Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de preotul Constantin Necula și de medicul Adina Alberts. Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații, care vor fi disponibile începând de vineri, 17 mai, acestea putând fi ridicate de la sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Așadar, obiectivele principale ale campaniei antifumat se vor concentra atât pe rolul de prevenție, prin informarea și conștientizarea unui număr însemnat de cetățeni cu privire la efectele negative pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și pe organizarea unor sesiuni de efectuare gratuită a unor spirometrii pulmonare de către cetățeni, fumătorii având posibilitatea să renunțe la fumat prin consilierea de către medicii pneumologi.

Cetățenii vor putea să își măsoare capacitatea pulmonară prin efectuarea de spirometrii  gratuite în locații publice, în zilele de 29 mai (în Mall Shopping City) și 31 mai (în Promenada Mall), între orele 11.00 – 13.00.

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice,  iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viață pierduți prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun.

Conform datelor prezentate în Analiza de situație Prevenția consumului de tutun 2024 realizată de Institutul Național de Sănătate Publică, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii

În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind  responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, și este totodată unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obținut în reducerea prevalenței fumatului în Uniunea Europeană, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populația, 1 din 5 persoane și, ceea ce este și mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15-24 de ani fumează.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1119

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Nu fac nimic fara o campanie anti-spaga sau antri-parandarat.
Raspunde

Nonick

Acum 1 an

Deci Spitalul de Penumoftiziologie, unde au murit o gramada de oameni in timpul pandemiei de Covid, o are ca invitata pe antivaccinista Alberts. Beton.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus