Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
16°C

Din joacă. A murit copilul rămas blocat sub o autoutilitară

Din joacă. A murit copilul rămas blocat sub o autoutilitară

Un copil de 7 ani a murit joi după ce, în joacă, s-a cățărat pe remorca unei autoutilitare staționată. Când aceasta a descărcat și a dat cu spatele, băiatul s-a dezechilibrat și a căzut, fiind prins sub una dintre roți.

Actualizare ora 12.18 Din păcate, s-a declarat decesul copilului, anunță polițiștii sibieni. La fața locului a ajuns elicopterul SMURD de la Tg. Mureș însă în ciuda eforturilor făcute de echipajele medicale, băiatul în vârstă de 7 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel medicii de la fața locului au declarat decesul acestuia. 

Poliția Orașului Agnita a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest tragic eveniment.

Actualizare ora 12

Accidentul a avut loc pe o strada secundară din localitate, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Băiețelul în vârstă de 7 ani s-a agățat de bena  autoutilitarei după ce șoferul a descărcat, iar când acesta a manevrat auto cu spatele, copilul s-a dezechilibrat și a căzut, fiind prins sub una dintre roți.

Copilul a fost preluat de echipajele medicale în stare gravă. 

Șoferul autoutilitarei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Mureș.  Rezultatele testărilor alcooltest și drugtest sunt negative.

Știre inițială. Un copil în vârstă de 7 ani este în stare gravă după ce a fost lovit de o autoutilitară și a rămas blocat sub vehicul, inconștient. Accidentul a avut loc joi, în localitatea Iacobeni. Salvatorii încearcă să îl resusciteze și a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.

La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă si un echipaj SAJ. 

Copilul a rămas blocat sub mașina, inconștient. S-au efectuat manevre de descarcerare, iar echipajele medicale au început de urgență manevrele de resuscitare, copilul fiind în stop cardio-respirator, anunță reprezentanții ISU.  La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD Tg. Mureș. 

Știrea se actualizează/foto IPJ Sibiu și ISU SIbiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Nonick

Acum 1 an

"s-a cătărat pe remorca unei autoutilitară staționată" Pe voi chiar nu va zgarie pe creier exprimarea asta? E a enshpea oara cand va atrag atentia asupra unei chestii elementare de gramatica. Se spune "s-a cătărat pe remorca unei autoutilitare staționate".
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

No las ca nici tu nu esti mai breaz : se zice "unei autoutilitare stationata" , nu " unei autoutilitare stationate"!
Raspunde

Nonick

Acum 1 an

@Kokos: Se zice pe moașă-sa! Se face acordul adjectivului cu substantivul în gen, număr și CAZ: "o mașină roșie / unei mașini roșii", "o fată frumoasă / unei fete frumoase". Înapoi la școală cu tine!
Raspunde

Nonick

Acum 1 an

@Kokos: dacă nu mă crezi, încearcă să inversezi topica: "iubirea fetei frumoase / iubirea frumoasei fete". Tu cum zici, "iubirea frumoasă fetei" sau "iubirea frumoasei fată"?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus