Vineri,
12.09.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
16°C

„Strada, Dansul si Spectacolul”: În prima zi de vară, tinerii de la Young Till Death pregătesc un  spectacol de dans stradal în Piața Habermann

„Strada, Dansul si Spectacolul”: În prima zi de vară, tinerii de la Young Till Death pregătesc un  spectacol de dans stradal în Piața Habermann

În prima zi de vară, tinerii de la Young Till Death pregătesc un moment special, care va avea loc în Piața Habermann, de la ora 16:30. Evenimentul „Strada, Dansul si Spectacolul” își propune să ofere o doză de energie și dans specatorilor, dar și să facă cunoscute dansul de stradă și cultura dansului stradal.

„Prima zi de vară se celebrează la Sibiu Ziua Internațională a Copilului, alaturi de Young Till Death, pentru al doilea an consecutiv, printr-un spectacol de dans stradal, spectacol care va aduce în prim plan demonstrații ale dansului de stradă şi cultura dansului Hip Hop. Dansul de stradă este o formă de expresie a culturii urbane, de socializare și adesea de competiție”, transmit tinerii.

Repertoriile şi coregrafiile ne deosebesc puternic de restul companiilor din țară și din lume datorită faptului că acestea cuprind o serie de tehnici special dezvoltate pentru arta spectacolului.

„Strada, dansul și spectacolul se unesc într-un cadru unic în care tinerii sportivi dovedesc calități extraordinare prin intermediul dansului de stradă. Publicul are ocazia să descopere istoria, cultura și disciplina noastră prin care reușim să oferim de ani la rând disciplina și entuziasm în rândul tinerilor. Astfel, pe lângă sport, mișcare și artă reușim să socializăm prin expresivitatea corporală, cât și o puternică prezență a spiritului de echipă”, mai arată aceștia.

Despre Young Till Death

De la 14 ani, Filip Alexandru Svaricek, cel care conduce clubul de dans, a început să cunoască încet, încet lumea dansului și și-a îndreptat atenția spre un gen de dans care, în acele momente, în România, nu era înțeles atât de bine. Sibianul este coregraf și este cel care împreună cu clubul la care predă, Young Till Death, a reușit să pună Sibiul pe harta mai multor competiții importante de street dance și să creeze momente artistice în care dansul, teatrul și baletul  se completează perfect.

De șase ani, Alex a reușit să creeze clubul Young Till Death, un club plin de tineri energici și dornici să împărtășească talentul lor cu publicul. Pe unele dintre cele mai cunoscute piese românești, de cele mai multe ori tradiționale, Alex reușește să creeze coregrafii uimitoare.

În 2022, coregraful sibian a reușit să deschidă și primul studio din Sibiu bazat exclusiv pe cultura street - dance, Studio K. Studio K  permite atât dansatorilor profesioniști să facă antrenamente, dar și celor care vor să practice acest tip de dans ca un hobby.

Citește și: Un tânăr din Sibiu a investit aproape 10.000 de euro în pasiunea sa: Trăiesc cel mai mare vis al meu

VIDEO Povestea tinerilor care au pus Sibiul pe harta dansului de stradă. „Mi se spunea că nu pot ajunge nicăieri cu asta”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Un cititor

Acum 1 an

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului care incită la ură)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus