Ș.V.R, tânărul în vârstă de 24 de ani, rămâne în arest preventiv, au hotărât joi judecătorii Curții de Apel Alba care au judecat apelul formulat de avocatul celui bănuit că și-a ucis prietena de 21 de ani, într-un apartament din Sibiu, de pe blvd. Mihai Viteazu.
„Joi, 23.05.2024, la dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul Crimei din Sibiu”, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia formulată de inculpatul S.R. împotriva încheierii penale pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.R cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, inculpatul S.R. urmând să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.05.2024 și până la data de 17.06.2024, inclusiv,” se arată într-un comunicat al instituției.
Dosarul crimei
Procurorii sibieni spun că în cazul tinerei de 21 de ani din Brașov, ucisă într-un apartament din Sibiu, că e vorba de un crimă comisă pe fondul geloziei, iar prietenul victimei, cel suspectat că ar fi comis fapta ar fi fost drogat în acel moment.
Sâmbătă, 18 mai, în jurul orei 15.30, prin apel 112, polițiștii a fost sesizați că o fată ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu.
”Inculpatul a declarat că se afla sub influența drogurilor. Fapta comisă a fost produsă pe fond de gelozie, iar victima prezenta plăgi tăiate înțepate la nivel cervical cu secționare de vase sanguine”, precizează Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu.
Amicii lui Ș.V.R., presupusul criminal, spun că acesta obișnuia să se drogheze, însă în ultima perioadă nu a mai consumat stupefiante.
Ei spun că el a avut mai multe episoade psihotice, iar la un moment dat a fugit în Păltiniș. Altă dată s-a tăiat singur, și, la fel, a fost găsit în afara orașului. După aceste episoade a fost internat la psihiatrie pentru scurt timp, spun aceștia.
”Pentru toți cei care-l cunoșteam atunci când a avut loc internarea lui, am fost frapați că i-au dat drumul după patru zile. În starea în care l-am văzut noi, nu ni s-a părut normal să fie ținut atât de scurt timp, să fie eliberat atât de ușor.
Nu știu dacă s-a apucat din nou de droguri. Acum o lună, când am interacționat ultima oară cu el nu lua nimic, nu fuma nu bea nici măcar cafea, nici ciocolată. Nu știu să spun dacă în luna aia s-ar fi schimbat ceva atât de drastic”, spune un prieten al inculpatului.
Prietenii spun că fata ucisă a fost cea care i-a fost alături după aceste episoade.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Curtea apel alba rspins apelul , fata din brasov ucisa la sibiu , crima din sibiu , Curtea de Apel Alba , crimă Sibiu
Vizualizari: 781
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
D
Acum 1 oră
Ivan
Acum 2 ore
Oligofrenii
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!