Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Daniela Cîmpean: „Ne-am asumat Sănătatea ca domeniu prioritar și am acționat ca atare încă din prima zi de mandat”

Daniela Cîmpean: „Ne-am asumat Sănătatea ca domeniu prioritar și am acționat ca atare încă din prima zi de mandat”

Investiții fără precedent în cele trei mari spitale subordonate Consiliului Județean Sibiu

Românul are o vorbă conform căreia „Să ai sănătate, că-i mai bună decât toate”, dorință confirmată și de sibieni în cadrul unui sondaj al Băncii Mondiale, realizat în anul 2019, în care necesitatea construirii de noi spații medicale se afla pe locul întâi în topul celor mai dorite investiții județene.

Din păcate, după 1989, sistemul medical național a suferit din cauza lipsei de proiecte de înnoire a spitalelor și, chiar și în ziua de azi, sistemul public de sănătate suferă din această cauză,  afectând oamenii aflați în căutare de tratament.

Încă de la primul său mandat în fruntea Consiliului Judetean Sibiu, Daniela Cîmpean a făcut din Sănătate un domeniu prioritar de acțiune: „Ne-am asumat că este nevoie ca ACUM să intervenim pe două direcții: să modernizăm infrastructura existentă și, în paralel, să începem proiectul Noului Spital, cu dotări de ultimă generație. Desigur, un astfel de proiect necesită timp și enorm de multă muncă or, până la acel moment, toți ceilalți doar au vorbit despre Noul Spital, iar noi, liberalii am fost singurii care ne-am asumat acest ambițios proiect și am făcut pașii concreți în realizarea acestuia”.

20 de secții ale „Județeanului” sunt modernizate

Este de notorietate faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este multipavilionar, activitatea desfășurându-se în mai multe clădiri, unele construite începând cu 1857.

Rând pe rând, în mandatul Danielei Cîmpean au fost reabilitate clădirile Neurologiei, Unității de Primiri Urgențe, Dermatologiei, Blocului Chirurgical și Maternității Noi. În prezent, 90 % dintre clădirile medicale ale „Județeanului” sunt modernizate sau se află în procedură de reabilitare.

„Sunt 20 de secții medicale care își desfășoară activitatea în aceste clădiri. Pentru fiecare am venit și cu dotări cu echipamente și tehnologie de ultimă generație, ceea ce ne-a permis să putem dezvolta noi servicii medicale specializate. Trombectomia este unul dintre acestea”, afirmă Daniela Cîmpean făcând trimitere la recentul Compartiment de Radiologie și Imagistică Medicală Neurologie, specializat în tratarea AVC-ului.

„Aici, la Sibiu, vin pacienți din multe județele ale țării pentru a fi tratați cu unul dintre cele mai moderne aparate angiograf din Europa, care este folosit de o echipă coordonată de un reputat medic cu activitate de peste 20 de ani la spitalul universitar din Strasbourg. Avem al 6-lea centru medical din România în care se tratează AVC-ul”.

De altfel, modernizările au însemnat mai mult decât clădiri refăcute sau echipamente noi: „Este absolut normal ca atunci când un om ajunge la spital să aibă toate motivele pentru a avea încredere în sistemul public de sănătate. Omul trebuie să se simtă în siguranță! Să ne gândim la cei peste 65.000 de pacienți care de-a lungul unui an ajung la Unitatea de Primiri Urgențe și, mai apoi, mulți rămânând internați pe secții. La ei ne gândim în primul rând atunci când aplicăm pentru noi finanțări, apoi la personalul medical pentru care am asigurat condiții de muncă decente și dotări de ultimă generație”.

Investițiile la „Județean” continuă, urmând să intre în modernizare „Medicala I și II” (clădire datând din 1857), Policlinica Stomatologică, Anatomia Patologică și Pavilionul Administrativ, pentru toate acestea existând fie alocări de sume, fie proiecte depuse spre finanțare.

 Secția Dermatologie - înainte și după modernizare

Clădirea Maternității Noi - înainte și după modernizare

Spitalul TBC – reabilitat în întregime

Anul 2022 a însemnat un nou început pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu. Toate clădirile au fost modernizate, fiind achiziționate și echipamente performante. „Am amenajat o secție și pentru copii, cu acces separat, dar și  reabilitate saloanele pentru adulți, dispensarul medical și pavilionul administrativ. Am redus consumul de energie convențională prin sisteme de panouri solare, pompe de căldură și montarea de instalații eficiente de încălzire. Totul a fost refăcut, astfel încât bolnavii și personalul medical au toate condițiile de cazare, tratament sau activitate”.

 Angiograf ultraperformant destinat intervențiilor în caz de AVC

Primul spital de psihiatrie din Sud-Estul Europei are Centru de cercetare științifică cu activități unice în România

Înființat la 1863 ca „Ospiciu pentru alienați”, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” trece printr-un amplu proces de reabilitare, două investiții consistente fiind deja finalizate, iar alte cinci în curs de realizare: „Alături de conducerea spitalului am reușit să extindem Ambulatoriul de adulți, de la o clădire veche, de 240 de metri pătrați, la una de peste 1.300 de metri pătrați, cu lift, laborator de analize și sală de ergoterapie. Practic, am redefinit ceea ce însemnă interacțiune dintre pacient și medic, dar și oferim noi servicii prin deschiderea de noi cabinete medicale.”

Tot la „Psihiatrie”, Pavilionul IV, cu o capacitate de 50 de locuri, a fost deja reabilitat, iar în prezent se află în derulare alte cinci proiecte: Pavilionului Central, Secția nr. V Adulți, Policlinica Secția Fizioterapie – Psihiatrie Copii și  Punctul termic. „Sunt investiții ce cumulează aproximativ 150 de milioane de lei și care vor îmbunătății condițiile de cazare și tratament. Vorbim și despre o importantă componentă de eficientizare energetică a tuturor clădirilor reabilitate, gândire pe care o avem, de altfel, pentru toate investițiile derulate, fie că sunt în domeniul sănătății, învățământului special sau ocrotirii sociale, unde reducem consumurile de energie primară.”

Spitalul de Psihiatrie are meritul de a se afla în fruntea instituțiilor de profil din țară prin prisma rezultatelor profesionale: „Văd un parteneriat echitabil în care noi, autoritatea publică, investim în infrastructură, iar medicii oferă pacienților acces la tratamente convenționale cât și inovative. Spre exemplu, la Centrul de Cercetare în Neuroștiințe se utilizează un aparat de stimulare electromagnetică unic în România, iar eforturile specialiștilor sunt focusate spre a elimina, în unele cazuri, medicamentele, apelând la terapii noi, mai puțin invazive”.

Primii în România, model în Europa – Dosarul medical

Consiliul Județean Sibiu a reușit să implementeze, în premieră românească, Dosarul medical, o platformă ce permite fiecărui cetățean să-și gestioneze datele cu caracter medical. Practic, întreg istoricul medical se află la dispoziția pacientului, care decide când și cui oferă acces la acestea: „Omul nu mai trebuie să umble cu fișe, scrisori medicale, rezultate ale analizelor sau orice alt înscris medical strânse într-o mapă sau dosar. Totul este digitalizat și securizat, iar accesul este oferit de către pacient medicului curant, fie el din România sau din străinătate. În prezent, în acest proiect sunt implicate atât spitalele publice, cât și diferite clinici private din județul Sibiu”.

Dosarul Medical a devenit exemplu de bună practică la nivelul Comitetului European al Regiunilor (CoR), Daniela Cîmpean fiind desemnată raportor pe avizul ce reglementează utilizarea datelor medicale la nivel european: ”A fost unul din cazurile în care am putut arăta colegilor din CoR că în județul Sibiu avem și proiecte realizate ce pot deveni exemple de bună practică la nivel european. Este un motiv de bucurie nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care folosesc Dosarul Medical”.

Sală de operații - înainte și după modernizare

Noul Spital – „Am fi putut deschide efectiv șantierul  încă din iunie 2023, iar astăzi o treime din proiect ar fi fost realizată!”

Modernizările din cele trei mari spitale subordonate Consiliului Județean Sibiu au mers în paralel cu munca la proiectul Noului Spital. „Nu cred că cineva își închipuie că o astfel de investiție, pe care nici măcar un guvern de după 1989 nu a făcut-o, cea de a construi un spital nou, se face peste noapte. Am început cu studii, cu documentațiile tehnice și economice, cu identificare terenului, obținerea tuturor avizelor, a autorizației de construire și a desemnării constructorului prin licitație publică. O adevărată armată de oameni a trudit ani în șir pentru ca județul Sibiu să fie în situația de a avea documentația „la cheie”. De altfel, am fi putut deschide efectiv șantierul încă din iunie 2023, când am finalizat licitația pentru desemnarea constructorului, iar astăzi să avem o treime din proiect realizată. Suntem în punctul în care așteptăm ca Guvernul să-și facă partea de treabă și să finalizeze documentație prin care sunt alocați banii deja prevăzuți în OUG 29/28 martie 2024.”

Pe subiectul Noului Spital au fost de-a lungul timpului numeroase controverse, multe lansate în spațiul public fără a avea vreo legătură cu realitatea: „S-a urmărit blocarea acestei investiții atât de necesare și de dorite de sibieni, pe care nimeni nu a avut curajul să o ducă de la stadiul de vorbe, la cel de fapte concrete. Este păcat că unii s-au jucat cu speranțele și așteptările legitime ale oamenilor, că nu au înțeles că un astfel de proiect trebuie să unească toate forțele, pentru binele comunității. Ei au pus presiune pe noi, cei care chiar am muncit, nu pe cei care decid când și cum se alocă banii, deloc puțini, pentru noile spitale. Știu că am făcut tot ceea ce a ținut de noi pentru ca acest proiect să fie realizat și că mă voi lupta ca aici, la Sibiu, să avem un spital nou, așa cum sibienii și-l doresc și îl merită de ani mulți!” 

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

 Centrul de Cercetare în Neuroștiințe-echipamente unice in România.jpeg

Toate clădirile Spitalului TBC au fost modernizate

Lucrările la Noul Spital vor începe după alocarea fondurilor de către Guvern

ATI Neurologie, secție dotată cu aparatură similară marilor centre medicale.jpeg

 Computer tomograf exclusiv pentru pacienții UPU

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Român

Acum 1 an

Daaa, și-a asumat din prima zi doar promisiuni, spitalul județean promis de 3 mandate cu aceeași pancartă înainte de Magnolia
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Serios? Si ce ai facut cucoana pentru Sanatate in Judetul Sibiu? Satele sau comunele tot nu au medici de familie, la Spitalul Judetean trebuie sa astepti cu lunile pentru o programare . Asa ca ce ai facut pentru ca noua cetatenilor de rand ne scapa? PS: nesimtirea, infumurarea si lucrurile in interesul personal( stii domnia ta care) nu sunt masuri pentru Sanatate.
Raspunde

Starea Sibienilor

Acum 1 an

Doamna Cimpean, scuzati-ma pt ca va intreb, dar cum mama naibii dati vina pe guvern pentru nerealizarea noului spital? In conditiile in care dvs sunteti din PNL, Raluca Turcan e big boss PNL Sibiu, iar PNL e la guvernare fara oprire din 2019 incoace? Mai mult, Turcan face parte din guvern. Vreti sa spuneti ca nu ati fost in stare sa negociati nici macar cu colegii de partid sa se "deblocheze" proiectul? Sau e inca un episod romanesc din serialul "Cealalta institutie e de vina, nu se vrea", iar in final, dupa ce se satura si ultimii sibieni de a va cere socoteala, proiectul va fi oficial abandonat? Pe final: Sunteti in stare sa va asumati ca se va infige macar o lopata in pamant la lucrarile noului spital in urmatorul dvs mandat. altfel peste 4 ani nu veti mai candida si in 2028? O asumare de genul ar fi de minim bun simt din partea dvs.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jeni von Korkodush

Acum 1 an

Daca era doamna Fodor presedinte CJ, se facea spitalul judetean mare cat Burj Khalifa! Asa, cu rumunsky astia pauperi, nici un coteț de gaina nu poti sa faci!
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

Hâc,dar eu cu cine oare să votez?? hâc... Minciuni electorale! Zilnic iar o dată la 4 ani cât cuprinde.

Raspunde

Radu

Acum 1 an

Jeni, da-te jos din Korkodush ca ti se vede

Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus