Vineri,
12.09.2025
Ceata
Acum
16°C

Lovit pe stradă de un concetățean băut, un bărbat din Jina a căzut și s-a lovit la cap

Lovit pe stradă de un concetățean băut, un bărbat din Jina a căzut și s-a lovit la cap

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță reținerea unui bărbat din Jina, care a lovit un concetățean pe stradă, acesta căzând și lovindu-se la cap.

”La data de 30 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

În fapt, la data de 23 aprilie, în jurul orei 14:00, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Jina, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri anterioare, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe un localnic în vârstă de 54 de ani, în cădere victima lovindu-se la cap”, au informat polițiștii sibieni.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei bănuite, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 838

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus