După ce reprezentanții Ambulanței sibiene au adus mulțumiri publice colegului lor care a resuscitat un sibian căzut pe stradă, a venit rândul Jandarmeriei să facă același gest față de colegii lor care au resuscitat un biciclist care a suferit un infarct.
„Primul ajutor poate salva viața! Alin, David și Adrian sunt jandarmii care au intervenit pentru a salva viața unui bărbat. Ieri, în jurul orei 21.00, pe strada Cibinului din municipiul Sibiu, l-au văzut cum a căzut la pământ. Colegii noștri au acționat imediat, au apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor specializat, iar până la sosirea echipajului medical i-au efectuat masajul cardiac. Felicitări pentru modul în care ați gestionat această situație!”, este mesajul transmis de Jandarmeria Sibiu, prin intermediul paginii de Facebook administrată de instituție.
Bărbatul de 51 de ani a fost în cele din urmă resuscitat și transportat la Târgu Mureș pentru investigații suplimentare și tratament.
În cursul zilei de miercuri, s-a petrecut un caz aproape similar: un bărbat de 64 de ani a suferit pe stradă un stop cardio-respirator și a fost resuscitat de un asistent medical aflat în zonă (detalii aici).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: alin david adrian jandarmii in , biciclist cazut , manevre resuscitare , Jandarmeria Sibiu , stop cardio respirator
Vizualizari: 1699
 
					
 
											
 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi
Acum 3 ore
X
Acum 5 ore
Toto
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Ina