Joi,
25.07.2024
Innorat
Acum
21°C

La scaldă în vremea caniculei, la 9 minute de centrul Sibiului. Lacul lui Binder este un loc subevaluat

La scaldă în vremea caniculei, la 9 minute de centrul Sibiului. Lacul lui Binder este un loc subevaluat

În prima zi în care canicula a venit și sub formă de cod portocaliu peste Sibiu, am căutat cel mai apropiat loc în care să te răcorești cum se cuvine când afară sunt peste 33 de grade. În nouă minute am ajuns, cu bicicleta, din centrul Sibiului în fața zonei de agrement în care a fost transformat Lacul lui Binder.

Fac parte din cei care, deși au trecut doi ani de când a fost deschis Lacul lui Binder ca zonă de agrement, n-am apucat să folosesc facilitățile zonei. La prima vedere, marți după-prânz, locul lăsa o impresie nu din cele mai fericite, din cauza copacilor piperniciți și a buruienilor care străjuiau zona parcării sub soarele tot mai dogoritor.

Impresia s-a schimbat după ce am plătit cei 15 lei pentru a sta o zi întreagă la plajă, sub un șezlong cu umbrelă. Nisipul – chiar dacă nu din cel mai fin – e plăcut sub picioare, destul de curat (pierzătorii de chiștoace nu vor dispărea niciodată), iar de jur-împrejurul lacului iarba e tunsă scurt, lăsând loc unui trifoiaș plăcut tălpilor ieșite la plimbare și care nu vor dori să împrumute din căldura aleii care înconjoară apa.

Erau două ore după prânzul zilei și din zecile de șezlonguri cu umbrelă împrăștiate în zona de plajă a Lacului lui Binder erau ocupate vreo 20. Cam tot atâtea persoane se bălăceau prin apă, majoritatea copiilor fiind cățărați pe jocurile plutitoare amplasate în fața zonei de înot.

Fără nicio muzică ai cărei bași să bruieze locul – deși sunt amplasate boxe pe stâlpii de iluminat - atmosfera în care m-am relaxat la 20 de minute de la plecarea din Piața Mare a orașului era una de concediu: o baie scurtă în apa cu o temperatură numai potrivită, bere rece – fără alcool - de la chioșcul de lângă plajă, tineri care se aruncau în apă de pe pontoanele plutitoare, mame care de sub umbrelele șezlongurilor își dădăceau aproape plictisite copiii aflați la marginea apei înconjurați de tot felul de jucării, pensionari care răsfoiau picotind câte o carte, domnițe ferite de umbrele în căutarea bronzului natural, tineri care se alergau prin apă în jocuri copilărești.

Apă vie

În zona de îmbăiere, din loc în loc sunt amplasate geamanduri care indică unde apa depășește un metru și jumătate adâncime și, respectiv, trei metri în apropiere de jocurile plutitoare. 

Pe pontonul din față – nu mai puțin de trei salvamari. Care cu vorbă bună au abordat copiii ce aruncau cu pietre înspre zona în care înotau alții și – cu același ton amabil – mi-au explicat de ce m-au fluierat când m-am dus să înot în spatele jocurilor plutitoare, chiar dacă n-am trecut de geamandură. „Așa sunt regulile, acolo nu e voie. Dacă, totuși, vreți să înotați pe acolo, vă putem da o vestă”, au arătat salvamarii către un cuier lung cu veste de înot. N-am avut nicio emoție în a-mi lăsa pe șezlong telefonul și celelalte lucruri cu care am venit cât timp am înotat.

Cât privește apa, temperatura acesteia scade simțitor înspre adâncime, dar pe căldura de afară nu prinde deloc rău. Are o nuanță verzuie și un miros de apă vie, în care trăiesc pești și alge care elimină oxigen. Cum ar veni, depinde de preferințe, dar are un plus major față de orice piscină din împrejurimi: nu conține clor. Iar responsabilii spun că verifică în mod constant, în laboratoare specializate, calitatea apei din lacul la care, dimineața și seara, poți veni și la pescuit.

Instalațiile de schi pe apă pentru care a fost rezervată cea mai mare parte a luciului de apă nu le-am văzut utilizate, după cum tot legate de pontoane erau și toate plăcile gonflabile (SUP-uri).

Umbră naturală există, dar relativ puțină, sub câteva sălcii aflate în partea stângă a plajei de îmbăiere. Sunt și câteva instalații cu apă potabilă, toaletele amenajate în containere sunt curate și fără mirosuri grele, cabinele pentru schimbul hainelor sunt decente, iar la dușurile de lângă acestea curge doar apă rece.

Din loc în loc, de vei porni la plimbare în jurul lacului, găsești pancarte cu detalii despre destinația zonei (plajă de nisip, plaja verde, zona de picnic, zona de caiace, zona de pescuit, pavilion multifuncțjonal etc), unde sunt scrise și principalele recomandări și reguli. Unele par cel puțin ciudate, cum ar fi cea din zona de plajă, unde apare și un semn că nu ai voie să te arunci în apă.

Prețuri

Trei lei pe oră costă parcarea mașinii, dar e gratis pentru biciclete, în fața intrării fiind și o stație Sibiu Bike City. Adulții plătesc 15 lei pentru accesul în Lacul lui Binder, pentru plajă și șezlong, pentru copiii sub 14 ani prețul fiind de cinci lei, iar pentru cei sub trei ani – gratuit.

Accesul la locul de joacă plutitor se plătește separat: 25 de lei pe oră și 70 de lei pe zi pentru copiii sub 14 ani, respectiv 35 de lei pe oră și 70 de lei, pentru adulți. O oră extra costă 20 de lei.

O oră de dat cu placa plutitoare costă 25 de lei, la fel și cu caiacul, iar pentru cei care vor să schieze pe apă, prețurile pornesc de la 25 de lei (pentru zece minute pe cablul liniar, scurt) și ajung la 140 de lei pe zi, pentru cei care vor să folosească instalația care acoperă cea mai mare parte a luciului de apă.

Un cappucino costă zece lei, o limonadă – 15 lei, în timp ce sucurile acidulate se vând la chioșcul de lângă plajă cu opt lei. La pavilionul multifuncțional se găsesc.

Lacul lui Binder este deschis de marți până duminică, de la ora 10:00, la 23:00. 

Citește și Mai merită să mergi la pescuit pe Lacul lui Binder? ”Vrem o țară ca afară”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Aci Duțu

Acum 1 lună

Fain și aproape moca. Felicitări Primăriei. Sperăm să nu năvălească bizonii și să nu se manelizeze

Raspunde

Radu

Acum 1 lună

Sună bine, dar o întrebare pentru cine a mai ajuns acolo: există vreo zonă în lac fără buluceală la bălăceală unde să fie voie de înotat liber vreo 20 m? Cu apa mai adâncă de 1 m. Mulțam.

Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Mare grija la nas. Apele statatoare sunt cam periculoase pe canicula, produc meningoencefalita. Amiba ajunge la creier prin nervul nasului iar rata supravietuirii este sub 2%. https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/o-amiba-care-se-hraneste-cu-creierul-uman-a-omorat-un-tanar-de-29-de-ani-1007993
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus