Consilierii locali din Sibiu vor aproba în ședința de săptămâna viitoare documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru un nou proiect de investiții la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Proiectul prevede reabilitarea spațiilor de la etajul al doilea al imobilului, situat pe strada Gheorghe Lazăr nr. 1, în vederea amenajării a două laboratoare de tip SMART și a unui grup sanitar aferent. Acesta vine după ce în această săptămână instituția școlară a lansat o licitație pentru dotarea laboratoarelor cu echipamente IT.
Inițiativa propusă consilierilor locali vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin modernizarea unui corp de clădire a colegiului. Aceste spații urmează să fie dotate cu echipamente de ultimă generație, asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a crea un mediu educațional adecvat și modern.
Valoarea totală a lucrărilor de amenajare se ridică la 4,1 milioane lei, inclusiv TVA, din care lucrările de construcții și montaj (C+M) sunt estimate la aproape 2,6 milioane lei. Proiectul prevede consolidarea pereților structurali, înlocuirea tâmplăriei, montarea unui sistem de captare a apei pluviale, refacerea finisajelor interioare și modernizarea instalațiilor electrice și sanitare.
Reabilitarea și modernizarea acestor spații sunt esențiale, având în vedere starea de degradare a finisajelor interioare și exterioare, conform informațiilor din rapoartele care însoțesc proiectul de hotărâre.
Colegiul Național Gheorghe Lazăr, înființat în anul 1692, este a doua cea mai veche instituție de învățământ din Sibiu și unul dintre liceele de prestigiu ale orașului.
Aceste lucrări sunt programate să înceapă imediat după finalizarea procedurilor administrative și de achiziție, urmând ca noile laboratoare SMART să fie funcționale începând cu anul școlar următor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: laboratoare smart colegiul laz
Vizualizari: 801
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Allahu akbar
Acum 1 oră
Lupul
Acum 2 ore
Adrian
Acum 3 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil